Felul în care vorbești despre colegii și subalternii tăi spune multe despre tine ca lider
Coechipierii tăi sunt parte a succesului tău, indiferent cât de mult îți dai seama de asta. Dacă știi să îi prețuiești și să le dovedești aceasta prin felul apreciativ în care vorbești despre ei, vei reuși să îi fidelizezi, să le câștigi loialitatea și să îi conștientizezi în ceea ce privește atașamentul față de brand.
Când prezinți un coleg unui potențial colaborator sau client, fă-ți o obișnuință din a-l prezenta în legătură cu un succes sau o calitate a lui („vi-l prezint pe Bogdan Ionescu, autorul celui mai nou proiect al nostru” sau „cel care a propus sistemul inovator care ne-a făcut cunoscuți pe piață” etc)
Forța uriașă a recunoașterii meritelor
În 20 de ani de leadership am învățat că cel mai important lucru este să îi faci pe oameni să se simtă importanți. Dacă au făcut ceva notabil, spune-le direct și nu te sfii să o faci în public, în prezența altor colegi de echipă sau a colaboratorilor, clienților ori a superiorilor ierarhici.
Fii generos și încurajează chiar și atunci când meritul e mai discret ca importanță. Nu trebuie să exagerezi sau să lauzi nejustificat, dar nici să minimalizezi sau să lași să treacă neobservate meritele unui coleg sau subaltern.
Fii pozitiv, găsind ocazii diverse în care să le evidențiezi meritele. E un stimulent cu o uriașă forță de motivare și mobilizare. Uneori, o remarcă publică bine plasată face mai mult decât o primă sau un bonus. Este ingredientul-minune care ține echipele sudate în vremuri grele, de recesiune economică și nu numai.
Liderii companiilor care se confruntă cu permanente fluctuații de personal ar trebui să își pună serios problema despre felul în care își motivează oamenii, fie și doar la nivel verbal, din felul în care se raportează la ei – în organizație și în afara organizației. E un exercițiu pe care managerii din România îl fac cu mare reținere și zgârcenie, fără să își dea seama cât de mult pierd din loialitatea și angajamentul angajaților.
Evidențiază acea calitate reală a coechipierului care îl face special pentru afacerea ta
Cât e greu este ca atunci când îți prezinți un coleg să descrii și acea latură pozitivă a personalității sale care îl face atât de prețios pentru businessul tău? În loc să îl prezinți pe „Andrei Popescu, director de vânzări în firma noastră” poate ar fi mai bine să spui „cel mai loial/creativ/responsabil director de vânzări al companiei noastre”, evidențiind acea calitate reală care îl face special pentru afacerea ta.
Din start, poziționarea este diferită, colegul tău se va simți prețuit și apreciat, iar tu vei fi perceput ca un lider înțelept. Doar cu o „vorbă bună”, spusă la momentul potrivit. Nu te teme că îți va cere imediat o mărire de salariu – se pare că aceasta este teama majoră a managerilor români care îi determină să fie foarte zgârciți cu aprecierile.
De asemenea, când aduci pe cineva nou în echipă prezintă-i pe fiecare cu o calitate specifică pe care noul venit să o perceapă ca fiindu-i utilă în integrarea în grupul de lucru.
Opinia specialistului
Madi Rădulescu, Managing Partner & Founder MMM Consulting, Comunitatea liderilor inspirați
Fiecare lucru pe care-l spunem vorbește întâi de toate despre noi
Provocatoare temă, recunosc că m-am gândit de multe ori la aceasta, la felul în care eu ca lider mă poziționez față de fiecare dintre membrii echipei mele, și mă întreb de multe ori dacă sunt capabilă să redau, vorbind despre ei, toate lucrurile extraordinare pe care le fac. Dacă analizăm puțin și psihologic, fiecare lucru pe care-l spunem vorbește întâi de toate despre noi și abia apoi despre ceilalți, însă asta este o fațetă de multe ori prea subtilă pentru a fi sesizată în timp real.
Când liderii vorbesc despre echipele lor, prezintă direct sau nuanțat așteptările și aprecierea lui față de acestea. Nu de puține ori dialogul dintre lideri și coechipieri include nemulțumiri exprimate direct despre oameni și de mult mai rare ori încântarea pe care au pentru reușitele acestora. Poate fi o chestiune de dezvoltare personală, poate fi o nevoie exprimată de putere (ești mai grozav prin comparație cu cei din jur) sau neînțelegerea conceptelor și a normelor nescrise care stau la baza leadershipului și a muncii în echipă.
E destul de greu de crezut că un lider care este fățiș nemulțumit de echipa lui, fără a pune pe tapet și soluțiile la care s-a gândit pentru a îmbunătăți situația și a-și dezvolta oamenii, e un lider în adevăratul sens al cuvântului. Poate fi un manager de proiect, poate că a fost numit fiind un profesionist bun, poate mai bun decât colegii de echipă, însă nu prea se pricepe la oameni sau pur și simplu a fost săltat în scara ierarhică, așa cum se întâmplă de multe ori, făcându-și loc cu coatele și nemeritand 100% atributul acesta.
Literatura de specialitate ne spune din ce în ce mai clar: nu putem motiva oamenii. Fiecare om are un anumit tip de motivație, care îl impinge înainte și care îi dă șansa să aibă o viață profesională și personală împlinită. Ceea ce pot face liderii este să creeze un mediu în care oamenii se simt puși în valoare,apreciați, recunoscuți. De aceea cred că este adevărat: felul în care vorbești și te raportezi la oamenii tăi arată măsura în care le înțelegi aceste motivații și le dai șansa să le folosească pe deplin.