Gimnastica la birou: 5 exerciții simple pentru sănătatea ta la locul de muncă

Munca de birou presupune, adesea, ore lungi petrecute în poziții statice, ceea ce poate avea efecte negative asupra sănătății. Durerea de spate, rigiditatea gâtului, oboseala musculară și scăderea concentrării sunt câteva dintre problemele frecvent întâlnite în rândul angajaților care petrec multe ore la calculator. Pentru combaterea acestor efecte, specialiștii recomandă integrarea exercițiilor de gimnastică la birou, care pot fi efectuate rapid, fără echipament special.
„Corpul nu tolerează posturile statice continuu. Nu e ok să stai doar jos sau doar în picioare tot timpul. Trebuie să alternezi pozițiile și să le schimbi pe parcursul zilei”, spune Kermit Davis, expert în ergonomie la Universitatea din Cincinnati.
De ce este importantă gimnastica la birou?
Conform unui studiu publicat în Journal of Occupational and Environmental Medicine, pauzele active și exercițiile scurte efectuate la locul de muncă pot reduce semnificativ durerile musculare și pot îmbunătăți productivitatea și starea generală de bine. Activitatea fizică regulată, chiar și de intensitate scăzută, previne complicațiile asociate sedentarismului, cum ar fi tulburările musculo-scheletale și riscul crescut de boli cardiovasculare.
5 exerciții simple de gimnastică la birou
- Întinderi ale gâtului. Stai drept pe scaun, relaxează umerii și înclină încet capul spre umărul drept, menține poziția 10-15 secunde. Repetă pe partea stângă. Acest exercițiu ajută la reducerea tensiunii musculare cauzate de poziția prelungită în fața ecranului.
- Rotiri ale umerilor. Ridică umerii spre urechi, apoi rotește-i înapoi și în jos, e important să realizezi un cerc complet. Fă 10 rotații în sensul acelor de ceasornic și 10 în sens invers. Acest exercițiu mobilizează articulațiile umărului și previne înțepenirea.
- Extensii ale spatelui. Așezat pe scaun, apleacă-te ușor înapoi, sprijinindu-te cu mâinile pe spătarul scaunului, privirea orientată în sus. Menține poziția 10 secunde, repetă de 3 ori. Acest exercițiu ajută la relaxarea mușchilor lombari și la corectarea poziției corpului.
- Ridicarea picioarelor. Așezat pe scaun, ridică un picior drept în față, menține-l paralel cu podeaua pentru 10 secunde, apoi coboară-l încet. Repetă de 10 ori pe fiecare picior. Acest exercițiu tonifică musculatura coapsei și îmbunătățește circulația sangvină.
- Rotiri ale încheieturilor. Ridică mâinile în față și rotește încheieturile în ambele sensuri, câte 10 rotații pentru fiecare mână. Ajută la prevenirea durerilor cauzate de poziția statică la tastatură și mouse.
Sfaturi suplimentare pentru un birou sănătos
Pe lângă exercițiile de gimnastică, experții în ergonomie recomandă ajustarea scaunului și a monitorului pentru evitarea pozițiile incomode și schimbarea poziției cel puțin o dată pe oră. Pauzele scurte de 5 minute la fiecare oră de lucru pot stimula circulația și reduce oboseala mentală.
CITEȘTE ȘI: Cum stimulezi inovația într-o corporație rigidă?
Foto: ID 163707084 ©Nd3000 | Dreamstime.com