Cum creezi schimbare socială prin sport

Tot mai mulți antrenori și lideri din comunități sportive din România văd în sport mai mult decât un mod de a forma campioni, văd o cale de a schimba destine.

Când s-a întors în Gura Humorului, după trei ani în care a studiat business la Londra, Gabriela Popescu a vrut să le arate tinerilor din zonele rurale că există viață dincolo de satul lor. A înființat o organizație neguvernamentală și a început să facă testări vocaționale în școli, ca să-i ajute să-și descopere talentele. Le-a oferit ședințe de consiliere, ghiozdane cu rechizite și tabere de engleză. Apoi a fondat un club de rugby cu misiune socială, pentru că simțea că cea mai bună metodă de-a avea un impact e sportul de echipă.

Revista CARIERE a lansat rubrica Leadership sportiv, care își propune să aducă în fața dumneavoastră povești despre demnitate și curaj, despre cum să găsești puterea de a renaște și a merge mai departe, chiar din mijlocul celor mai dificile momente de schimbare.
Noua rubrică este susținută de DAAS EPTA România, lider în commercial refrigeration în România și în piața echipamentelor HoReCa.

Discutând cu antrenorul Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului, a înțeles tradiția rugbistică a zonei, care a dat sportivi la echipa națională, dar și că mulți se pierd pe drum. A înțeles că sportul îi poate ajuta să aibă un viitor mai bun și poate ține aproape de școală. „Sportul te ajută să fii bine psihic. În momentul în care ai mintea limpede, performezi mult mai bine și la școală.”

În 2017, a înființat un program complex de educație nonformală pentru tineri cu vârste între 14 și 18 ani din mediul rural, din familii monoparentale sau cu părinți plecați în străinătate, pe care l-a numit Rugby pentru Toți. Cu ajutorul unor sponsori privați, le acoperă taxele de cazare și masă la Colegiul „Alexandru cel Bun” și le oferă cursuri de engleză și de educație financiară, workshopuri de dezvoltare personală, sesiuni de mentorat cu lideri din mediul de afaceri și ședințe de consiliere cu psihologul fundației, unde învață să-și controleze emoțiile și cum să se comporte într-un grup.

De când a pornit proiectul, a observat cum sportul îi ajută să fie mai empatici, mai atenți la nevoile celor de lângă ei și la coeziunea echipei. A observat cum le cresc încrederea și stima de sine, progrese pe care le-a măsurat prin teste de inteligență emoțională. A văzut sportivi care au ajuns la loturile naționale sau în campionate din Europa și tineri fără o direcție clară începând să-și construiască un viitor.

În 2018, a înființat și o echipă de seniori, ca să le dea sportivilor șansa să continue și după ce termină clasa a XII-a. A acceptat să conducă clubul fără să stea mult pe gânduri, devenind singura femeie președintă a unui club de rugby de seniori din România. A învățat cum să afilieze clubul la federație, cum să-l înscrie în campionat (joacă în Divizia Națională de Rugby, al doilea eșalon), cum să țină ședințe cu 30 de rugbiști care o priveau de la înălțime și cum să gestionze singura echipa de rugby din România finanțată în totalitate din mediul privat.

Ca să încurajeze și alți antrenori, specialiști și oameni implicați în sport să vizeze și o componentă de impact social în activitățile lor, a lansat un ghid de bune practici dedicat celor ce vor să schimbe, prin sport, comunitățile din care fac parte. Și-ar dori ca proiectul din Gura Humorului să fie un model de replicat și de alte comunități, și de alte sporturi. „Pentru mine, asta ar însemna succesul cu adevărat.”

Vrea să schimbe felul în care definim performanța, care crede că nu trebuie să însemne doar să formezi campioni, să iei 10 pe linie sau să participi la olimpiade. Tot performanță e când ajuți un elev să învețe limba engleză sau să termine 12 clase, într-un context în care mediul îi era nefavorabil, când un sportiv din Gura Humorului ajunge la lotul național sau când un copil timid și fără nicio direcție vede în sport șansa la un viitor mai bun. „De cele mai multe ori, performanța înseamnă să treci peste un blocaj, să reușești să devii mai bun astăzi ca ieri.”

**

Gabriela nu e singura care vede în sport posibilitatea de a avea un impact social și de a crea oportunități pentru tineri din medii vulnerabile. Tot mai mulți antrenori și lideri din comunități sportive din România transformă sportul într-un instrument de incluziune și educație, iar terenurile de antrenament – în spații de învățare, sprijin și reconectare pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele.

Pe lacul Titan din Parcul „Alexandru Ioan Cuza”, alături de sportivi de performanță sau amatori, se antrenează în caiace și tineri cu sindrom Down, pacienți oncologici, copii din centre de plasament sau tineri cu deficiențe senzoriale. Sunt ghidați de antrenorii clubului „Kayak Champions”, înființat în 2017 de Marian Baban, vicecampion mondial la caiac. Fostul sportiv de performanță și-a dorit să apropie caiacul de oameni, știind că e un sport accesibil, sigur și cu multe beneficii pentru sănătate, atât fizice, cât și psihice. Activitatea fizică regulată, faptul că își înving teama de a intra în barcă și munca în echipă îi ajută pe practicanți să câștige mai multă încredere în ei, să devină mai independenți și să socializeze într-o comunitate cu valori similare.

„Entuziasmul cu care au fost primite activitățile sportive ne-a depășit așteptările, iar modul în care tinerii și-au învins fricile a fost cu adevărat impresionant”, spune Cristina Baban, antrenoare și project manager. „În plus, am conștientizat cât de multă nevoie de susținere au și părinții, și rudele lor apropiate, de aceea am implicat activ și aparținătorii. Suntem tare mândri de campionii noștri, care devin modele de inspirație și contribuie la schimbarea percepțiilor și a mentalităților privind persoanele vulnerabile.”

Tot prin rugby vrea și Lucian Mircescu să schimbe viața copiilor din Băicoi, pentru care a înființat în 2012 clubul „Aurora Băicoi”. Începuse să se gândească la problemele din orașul său natal în timpul unui masterat în politici sociale pe care l-a făcut în Maastricht în 2010. Acolo, a învățat că o intervenție la vârste cât mai fragede costă mai puțin decât un sistem de protecție socială pentru adulți și s-a gândit la copiii de acasă: săraci, cu părinți plecați în străinătate, cu probleme comportamentale și risc de abandon școlar.

I s-a părut că metoda cea mai bună de a lucra cu ei este sportul, care ar putea să le ghideze agresivitatea și să le șlefuiască comportamentul. Iar rugbyul era un sport cu adevărat de echipă, care îi putea învăța ce înseamnă solidaritatea și cum să lupte împreună pentru fiecare metru. Astfel de progrese l-au interesat mai mult decât rezultatele de pe teren: ca după o deplasare copiii să rămână cu o experiență pozitivă, să-și amintească un placaj bun, o zi petrecută cu colegii de echipă și să iasă din mediul lor lipsit de oportunități.

Și pentru clubul spotiv „Kyodai”, din București, sportul e un instrument de incluziune socială, mai mult decât dorința de performanță. Sala de antrenamente pentru orele de kickboxing, condiționare fizică și autoapărare s-a transformat treptat în loc de joacă, de întâlnire între prieteni și de dezvoltare pentru copii și tineri cu dizabilități, din medii defavorizate, tineri NEET, tineri cu risc de abandon școlar, migranți sau refugiați. Vladimir Gologan, care se ocupă de activităţile de educație nonformală ale organizaţiei, spune că sportul pentru impact social implică o muncă suplimentară, dar că efortul merită. „Ar trebui să ne comportăm mai degrabă ca o organizaţie nonprofit decât ca un club sportiv. Asta înseamnă să ne informăm despre traume – nu ca să suplinim rolul unui psiholog, ci mai degrabă ca să nu facem mai mult rău. Ar trebui să avem cunoştinţe despre fundraising, astfel încât să putem oferi acces grupurilor cu oportunităţi reduse şi să învăţăm limbajul ONG-istic, care nu e tocmai intuitiv.”

„Cu toate astea, cred că noi, ca antrenori şi instructori sportivi, suntem privilegiaţi. Avem ocazia de a forma caractere şi tocmai din acest motiv cred că ar trebui să fim şi mult mai responsabili. Să ne continuăm dezvoltarea în arii ce ţin mai puţin de sportul pentru performanţă.”

Proiecte ca acelea create de Gabriela, Lucian, Vladimir sau Marian arată cum, sub ghidajul potrivit, terenul de rugby, caiacul sau sala de antrenamente pot deveni medii în care tinerii își depășesc limite, câștigă încredere, învață despre munca în echipă și își descoperă potențialul. Arată cum sportul poate fi mai mult decât o competiție, poate fi un instrument puternic de transformare socială, de incluziune și de educație, și cum performanța nu se măsoară doar în medalii, ci și în vieți schimbate, în copii care își găsesc direcția și în comunități care se unesc.

CITEȘTE ȘI: Diana Pirciu, Head of Education la Federația Română de Fotbal: Cum crești performanța sportivă prin educație

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 297 | Mai 2025