Leadershipul a murit! Trăiască noul leadership!
Nu este vorba despre o moarte a leadershipului pur şi simplu, ci despre o nouă paradigmă a acestuia şi a noilor valori care îl însoţesc.
„Moartea leadershipului nu este ideea mea,“ a ţinut să precizeze Feher în debutul prezentării. Ideea în sine face parte din familia de idei Hogan, cel mai important furnizor al evaluărilor pentru selecţia şi dezvoltarea angajaţilor. De peste 30 de ani, Hogan a impus standarde globale de evaluare ştiinţifice care ajută companiile să câştige un avantaj competitiv important prin intermediul capitalului uman. În opinia evaluatorului, schimbarea paradigmei leadershipului provine din patru factori importanţi: a) îmbătrânirea forţei de muncă şi înlocuirea acesteia cu generaţia „de ce?“; b) lipsa de talent în management; c) sisteme de angajare defectuoase; d) schimbarea profilului liderului.
Statele Unite ale Americi şi ţările dezvoltate din Europa se confruntă cu o perioadă extrem de dificilă în ceea ce priveşte procentul de îmbătrânire a forţei de lucru. Astfel, până în 2016, în Occident vor fi mai mulţi oameni de peste 70 de ani în câmpul muncii decât cei de până în 50 de ani. Foarte rău la acest capitol stă şi Germania, care până la finalul acestui an va înregistra un declin de 27 de procente a polulaţiei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani.
Lipsa de talent în management este una din cauze sau, după cum a explicat Feher, alegerea omului nepotrivit pentru un anumit job. Din exemplele date în timpul prezentării nu au lispsit nici personajele controversate care stau în spatele crizei financiare, precum Dick Fuld (gorila de pe Wall Street), Jimmy Cayne (cel mai slab CEO în opinia celor de la CNBC) sau Angello Mozilo. Un studiu recent făcut printre directorii de HR afirmă că numai 36% dintre companii angajează oameni care se potrivesc culturii organizaţionale proprii, dar 70% afirmă că metodele de recrutare nu sunt cele corespunzătoare. Potrivit unul alt studiu, executivii angajaţi din afara companiei au o rată de eşec de 66 %. În opinia lui Feher, executivii sunt angajaţi dacă corespund din punct de vedere „politic“, însă mai sunt şi alte aspecte de care trebuie să se ţină cont, precum consensul cultural organizaţional şi întreaga schemă motivaţională.
Lipsa de talent în management are un rol fundamental în viitorul organizaţiilor din întreaga lume. Într-un studiu la care au participat 725 de organizaţii americane a reieşit faptul că numărul companiilor care lucrează cu oameni care nu au aptitudini de manager este de 54%. În acest procent au intrat cei fără aptitudini şi novicii. Este foarte importat ca o companie să promoveze un sistem de management matur, care la rândul lui să promoveze talentul.
Profilul liderului se schimbă pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, explică specialistul maghiar, referindu-se la organizaţiile din Europa şi Statele Unite. Practic, declinul acesta va duce ca posturile de conducere să rămână libere, pe măsură ce liderii vechi se pensionează, cei tineri care vin din urmă sunt prea puţini că să poată ocupa toate locurile.