Foaia de parcurs a unei cariere mereu în căutare de nou

„Nu te mai grăbi să creşti, o să vezi tu cum o să fie mai târziu”, îi spune uneori Sergiu Iordache fiicei sale, Ioana, în vârstă de 14 ani. Născut într-o familie de învăţători din satul Iveşti, de lângă Bârlad, Sergiu Iordache a parcurs un traseu plin de cotituri până la a se stabili la manşa companiei DSV Solutions.

În copilărie, mama sa păstra prin casă întotdeauna o nuia pentru Sergiu, ca să-i aplice o corecţie, la nevoie, în timp ce sora sa mai mare era copilul exemplar al familiei. La şcoală, venea pe urmele ei şi intra pe mâna aceloraşi profesori care nu uitau să-i spună cât de minunată era ea şi ce neisprăvit era el. În timp, a descoperit că îşi admiră părinţii pentru valorile în care credeau. Erau oameni integri şi loiali, care făceau lucrurile corect, chiar dacă nu existau beneficii. În spiritul ăsta a crescut, şi acum simte că vrea să transmită aceleaşi valori celorlalţi. Una peste alta, a avut o copilărie fericită, cu dat fuga la baltă şi la gârlă, vara, sau la săniuş, iarna. A absolvit electrotehnica la un liceu cu internat şi, când scăpa de-acolo, primul lucru pe care îl făcea era să treacă pe la bunica, unde se lipea cu spatele de sobă şi rămâneau la poveşti până noaptea târziu. O visează şi-acum, când nu mai e, şi plânge uneori când îşi aminteşte de ea, pentru că o consideră cel mai bun sfătuitor al său.

A dat admiterea la Tehnologia Construcţiilor de Maşini, la Bucureşti. Pentru că nu învăţase mai nimic, a căzut cu succes. În toamnă, a aplicat la Iaşi, pentru că rămăseseră neocupate nişte locuri la Electronică. Nu era convins că o să ia examenul… şi nu l-a luat. Aşa că, până la urmă, a ajuns să-şi facă stagiul militar în batalionul Armatei a 4-a Române la Satu-Mare, unde, spre deosebire de alţi colegi care s-au chinuit un an şi şase luni, el a învăţat foarte multe. A făcut radiotelegrafie, a învăţat să schieze, a făcut alpinism şi paraşutism. Călătoreau tot timpul şi participau la tot soiul de aplicaţii, ceea ce pare să-i fi plăcut foarte mult.

Abia după armată, a intrat la cursurile de zi ale Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, din cadrul ASE-ului, dar curând s-a transferat la seral. Tentaţia de a practica micul comerţ cu blugi, tricouri şi adidaşi aduse din Turcia, pentru a le revinde în căminele de studenţi şi a face rost de bani de buzunar, îl împiedica să-şi vadă de şcoală, aşa că în anul trei s-a mutat la cursurile fără frecvenţă. Atunci a intervenit mama, care l-a luat pe sus şi i-a cerut să vină la şcoala unde preda ea şi unde, timp de doi sau trei ani, Sergiu a funcţionat ca profesor-suplinitor de limba engleză şi franceză. I-a plăcut să predea, mai ales că acum se poate mândri că foştii săi elevi îl întâmpină cu: „Ce mai faceţi domn` profesor?”. Ulterior, s-a transferat din nou la cursuri serale, apoi la cursurile de zi şi, în ultimul an, s-a văzut nevoit să treacă vreo patruzeci de examene, ca să poată absolvi facultatea.

Academia Mcdonald`s

Sergiu Iordache recunoaşte că acest parcurs profesional sinuos, n-a fost lipsit de dileme şi frământări. Şi-a făcut obiceiul ca, atunci când se află în cumpănă, să pună pe hârtie avantajele şi dezavantajele, să le ierarhizeze, ca să stabilească ce e important pentru el. Primul său job în Bucureşti a fost la McDonald`s, chiar când s-a deschis primul restaurant, la Unirea, în 1995. A lucrat mai întâi în Warehousing până în `97, apoi în operaţional. A trecut prin toate etapele, a participat la trainguri, a lucrat în ture. L-a prins inclusiv pe vestitul director general, Marian Alecu: „Eram ca o familie, stăteam acolo zi-lumină, nu plecam. Mi-aduc aminte că amândoi dădeam cu mopul. Dar aşa ajungi să cunoşti tot ce se întâmplă. Ne pregăteam să devenim manageri şi trebuia să înţelegem tot procesul şi ce e în spatele lui”. A fost pe rând Manager-Trainee, Asistent 2, Asistent 1 şi, în calitate de director, a deschis restaurantul Drive in din Ploieşti.

Prin ‘98, când a considerat că ştia tot ce era de ştiut, a simţit nevoia să se desprindă şi să facă altceva, pe cont propriu. S-a lipit de un fost coleg de facultate, care avea un business privat pe transportul de mărfuri. Dar businessul le-a pus la încercare prietenia şi, pentru că au preferat să rămână prieteni, Sergiu s-a retras. A fost un an de cumpănă pentru el şi soţia sa, deoarece rămăsese fără job, fetiţa lor abia se născuse şi locuiau cu toţii într-o garsonieră de 16 m2. Noroc că s-a întâlnit într-o zi cu un fost coleg de la McDonald`s, care lucra pentru MobiFon şi care l-a întrebat: „Nu vrei să vii la noi?” S-a dus pe un post în Budget and Inventory Control. „Eram un liant între Departamentul de Dezvoltare reţele şi Financiar. Verificam tot ce ţinea de contractele cu furnizorii de echipamente: antene, staţii şi alte minuni, pe care le vedeţi pe stâlpii de telefonie mobilă. Urmăream ca lucrurile să ajungă pe site-uri, să fie acceptate, montate şi transmiteam acele informaţii către Financiar.” A stat acolo câteva luni şi, fiindcă îi lipsea provocarea, o parte dintre foştii săi colegi din McDonald`s l-a convins să migreze către Policolor, cel mai mare producător de lacuri şi vopsele, care tocmai fusese privatizat. Acolo se dorea restructurare, reorganizare şi era nevoie de un suflu tânăr, de nişte lupi tineri care să se înhame la muncă şi să transforme o companie de stat într-una privată. S-a dus deci şi a pus umărul la modernizarea sistemului logistic al companiei, transformându-l într-unul mai performant. În nici doi ani, un head-hunter l-a vânat pentru Kamino Transport, prima companie din ţară cu un terminal cargo privat în zona aeroportului Henri Coandă. A acceptat, pentru că i-a plăcut directorul general de-atunci, Doru Filipescu, care lucrase mulţi ani în SUA, dar şi pentru că l-au uimit depozitele de clasă A, dotate cu echipamente pentru culoare înguste, care ridicau paletul până la 11 m în aer şi îl coborau cu maximă precizie. În 2000, a prins fuzionarea cu grupul olandez Frans Maas, iar în 2007, achiziţia de către danezii de la DSV (De Sammensluttede Vognmænd) a companiei Frans Maas România, prilej cu care firma şi-a schimbat denumirea în DSV Solutions.

„Saltul cu paraşuta”

Înainte de a fi numit CEO-ul DSV, echipa de management a plecat cu totul şi a înfiinţat o firmă concurentă, KLG Europe Logistics. Sergiu a văzut în lovitura asta de graţie mai degrabă o oportunitate de a prelua şefia companiei şi de a o stabiliza în vremuri vitrege. „Era ca un salt cu paraşuta, exact ce-mi trebuia”, spune el acum, când se poate lăuda că, sub şefia sa, cifra de afaceri a companiei s-a dublat. A făcut un drum la Londra, a discutat cu şeful grupului DSV şi cu cel al diviziei de logistică şi s-a lăsat convins de abordarea lor pragmatică, lipsită de promisiuni inutile, care lăsa multă libertate managementului local. Atunci, în 2007, din vechea echipă doar directorul financiar i-a rămas alături. „Am promovat din interior un director de logistică şi unul de transport intern. Am angajat un R&C, un HR, un director de vânzări. Cred că am avut noroc.”

Tributar modelului MobiFon şi McDonald`s, într-o perioadă în care companiile restricţionau trainingurile, el a optat să le intensifice. A cooptat un consultant care a personalizat sesiunile şi le-a livrat un modul customizat. „M-am bazat mult pe oameni… Nu e o vorbă goală”, se apără el şi susţine că le-a dat libertate şi i-a ajutat să crească.

Anul acesta, în octombrie, DSV a deschis un nou depozit în Parcul Logistic Bucureşti Vest, lângă sediul principal al companiei. Terminalul de depozitare are o suprafaţă de 20.000 m2 şi este încadrat în clasa A. Unitatea a fost construită în urma unui plan de dezvoltare gândit acum patru ani. La momentul luării deciziei, nu avea nicio certitudine. A vrut să demonstreze clienţilor şi societăţii că vor să investească, în ciuda crizei prelungite. „În 2008, când ne-am mutat aici, am estimat că s-ar putea să ridicăm un terminal logistic. Abia în 2010 am început să lucrăm la planuri. Astăzi este cel mai modern depozit din zonă: eco friendly, cu un consum scăzut de energie. Are sisteme de control şi de organizare la cele mai înalte standarde.”

Spiritul întreprinzător – ca talentul la fotbal

Cel puţin în business, un manager bun trebuie să fie lider bun, şi invers. Degeaba ştii meserie şi te pricepi la cifre, dacă nu ştii să îţi motivezi echipa, ca să o determini să meargă cu tine pe aceeaşi direcţie. Şi degeaba îi strângi pe oameni în jurul tău şi îi scoţi la fotbal, dacă nu ştii să setezi un obiectiv. Pentru că am trăit atâţia ani în comunism, la noi leadershipul are o istorie scurtă. Poate de la generaţia lui Sergiu încolo să înceapă să se creeze o bază şi o cultură a leadershipului, care să atingă nivelul normal în 10, 20 de ani. „Învăţăm din mers şi ne trebuie exemple. Dacă ele lipsesc, de la cine să învăţăm?” Admite totuşi că, de când lucrează în business, au fost oameni de la care a învăţat câte ceva. „Atunci când Marian Alecu a preluat şefia McDonald`s de la britanicul Paul Booth, s-a simţit o schimbare în organizaţie. Mai multă deschidere şi comunicare, mai multă transparenţă, se simţea omul.” Sergiu Iordache crede că e o treabă de noroc ca să ajungi CEO-ul unei companii. Trebuie să munceşti, să ai fler, să simţi businessul, să fii dotat cu inteligenţă emoţională şi să ai leadershipul la tine. Să ştii să construieşti o echipă, să-i ţii pe oameni aproape, să-i motivezi, să împărtăşeşti informaţii şi să delegi. „Flerul face diferenţa între doi manageri cu acelaşi bagaj de inteligenţă, cultural şi educaţional, dintre care unul creşte businessul cu doi digiţi în fiecare an, şi altul care îl creşte cu un digit.”

Spiritul întreprinzător seamănă cu talentul la fotbal. Te naşti cu el, dar, dacă nu exersezi…

Nu există nu

„Ne-am concentrat pe clienţi şi pe echipă şi le-am oferit oamenilor resurse şi instrumente noi. Am spus aşa: anul ăsta nu pierdem niciun client. Cum facem asta? Ne ducem şi comunicăm cu ei, facem întâlniri de analiză lună de lună, facem un action plan comun şi alocăm toate resursele pentru a construi un sistem în care nu există NU.” A mers pe principiul că nimic nu e imposibil şi că la orice trebuie să existe soluţie. Îmi dă exemplul unui client care aducea echipamente de mare valoare şi care le impunea condiţii contractuale drastice. Trebuia să aducă aparatele din Europa şi să le distribuie către toţi operatorii de telefonie mobilă. Un tir încărcat de mobile, laptopuri sau tablete poate să aibă o valoare de zeci de milioane. Clientul voia să se asigure că transportul se face în condiţii de siguranţă. „Voia un box trailer care are canată, care să fie însoţit şi monitorizat 24 de ore din 24, să aibă GPS în cabină, în trailer şi pe uşă, să aibă buton de panică şi geofence. Voia şoferi care să aibă cazier profesional şi să poată fi verificaţi în bazele de date. Mai avea să spună că vrea ca tirul să fie blindat.” Au onorat cerinţele care iniţial păreau de neatins şi aşa şi-au câştigat pe unul dintre cei mai mari clienţi. „Serviciul unic pe care l-am dezvoltat pentru el poate fi oferit acum şi altora.”

Sergiu Iordache a învăţat că e bine să fii deschis, sincer şi transparent cu partenerii de afaceri, chiar şi când se întâmplă lucruri nedorite. Aşa se creează încrederea. De regulă, când se iveşte ceva, există tendinţa de a muşamaliza, de a tergiversa. El crede că, dacă afectează clientul şi relaţia cu el, e bine să-i spună, indiferent cum va reacţiona. Acesta se cheamă parteneriat. Într-o organizaţie se întâmplă şi lucruri bune, şi mai puţin bune, ele trebuie spuse. „Dacă tu promiţi unui client că astăzi îi aduci camionul cu marfă, şi dintr-un motiv sau altul acesta întârzie pe drum, e mai bine să-l suni pe client şi să-i spui adevărul, ca el să-şi poată lua măsuri de back-up.” E valabil oricând, dar mai ales când lucrezi cu un client din industria auto, de exemplu, care nu îşi creează stocuri mari în fabrică şi care are un sistem de lean management şi parts sequencing. „Dacă linia de producţie nu se mişcă, e o problemă mare. Când se întâmplă ceva cu transportul, în secunda doi trebuie să-i spui.”

Au statutul AEO acordat de autoritatea vamală şi, practic, pot oferi soluţii pentru orice tip de industrie şi pentru orice tip de produs. Restricţii au doar pentru industria de armament şi trebuie să urmeze regulile impuse la nivel global pentru respectarea unor condiţii de securitate şi măsuri de monitorizare şi verificări de spaţii închise.

Anul trecut, au organizat un transport de turbine eoliene din China în România, pentru parcul eolian de la Moldova Nouă. Clientul era destul de exigent şi verifica orice zgârietură pe turbine. Emoţiile au atins cote maxime în portul Constanţa, unde, la descărcare, hamalii operau cu echipamentele şi în stilul ştiute de când lumea. „A, uite, o zgârietură! Şi paf! reprezentantul clientului făcea o poză, pe care o ataşa la raport.” Cu chiu, cu vai, turbinele au fost descărcate, urcate pe trailer, şi trailerul a urcat pe o barjă care a pornit pe Dunăre. Era secetă, şi nivelul apei era extrem de scăzut. Barjele se împotmoleau şi rămâneau blocate cu săptămânile. Şi barja lor a rămas acolo, cu încărcătura ei preţioasă cu tot, până când a plouat şi s-a putut naviga până la destinaţie. Odată descărcate la Moldova Nouă, altă provocare. „Am găsit un chei pe care erau gâşte. Ne-am văzut nevoiţi să aducem o macara de la Bucureşti. Situl nu era acolo, trebuia să trecem prin sate, pe drumuri înguste de ţară. A trebuit să mergem la nea Ghiţă şi să-i spunem că-i dărâmăm puţin gardul şi îi tăiem nişte copaci, ca să lăţim drumul.”

Preţul dictează

Deşi aici sunt bine reprezentaţi cei mai mari jucători europeni şi mondiali, piaţa e fragmentată şi niciunul dintre transportatori nu deţine 50% din ea. Cel mai mare jucător e Schenker, care a preluat RomTrans, dar concurenţi la fel de redutabili sunt şi DHL Exel, FMLogistic, Gebrüder Weiss, Delamode. Sergiu Iordache crede că atuul care i-a diferenţiat pe cei de la DSV Solutions a fost flexibilitatea şi oferirea unor soluţii customizate. „Noi am fost pionieri în industria asta, ştim tot ce mişcă. Avem know-how, sisteme de depozitare şi transport controlate şi poate cel mai bun sistem de distribuţie din România, care, mai nou, acoperă şi Bulgaria, în 24 de ore. Avem o rapiditate în livrare similară unui curier.”

Piaţa de logistică şi transport e încă tributară infrastructurii. Prezenţa autostrăzilor ar scădea costurile mărfurilor transportate şi ar uşura activitatea cărăuşilor care ar avea costuri mai scăzute cu întreţinerea flotei, cu oamenii etc. „Una e să conduci pe autostradă, alta e să conduci prin sate. E greu să-i ceri unui şofer să vorbească frumos cu oamenii la destinaţie, după ce a avut de străbătut drumuri de ţară.” Sunt clienţi interesaţi de calitatea, siguranţa şi ritmul de tranzit. Dar piaţa românească nu e pregătită să plătească pentru un produs premium şi deocamdată preţul dictează. Abia apoi urmează calitatea. Sergiu Iordache mă asigură că transportatorii şi expediţionerii se întâlnesc cu Autoritatea Rutieră Română şi discută despre ce măsuri se pot lua pentru îmbunătăţirea infrastructurii, că se întrunesc la evenimentele organizate de publicaţiile de profil şi de ARILOG, organizaţia de branşă care pledează pentru ca problemele lor să fie mai bine reprezentate în faţa autorităţilor.

Urmând tradiţia grupului, strategia DSV Solutions pe anul viitor îşi propune achiziţionarea unei companii care s-ar putea plia pe cultura grupului, după care au început deja căutările. Au identificat o companie prezentă în Olanda şi în câteva ţări din Europa, care ar ajuta şi operaţiunile din România şi Franţa să se dezvolte.

On the road

Jobul îl obligă pe managerul DSV să călătorească. O săptămână dintr-o lună e pe drum. Participă la întâlnirile dintre cele trei divizii ale grupului de cel puţin două ori pe an. Cel mai mult îi place Parisul, toamna. Acolo nu aleargă prin muzee, ci preferă să stea cu o cafea în faţă şi să ia pulsul străzii. Să se plimbe, să simtă oraşul, să vadă clădirile, oamenii şi femeile frumoase. În ţară, a fost fericit să descopere culele de la Măldăreşti, monumente de arhitectură ce îmbină elementele ţărăneşti cu cele specifice fortificaţiilor sau conacul lui Maldăr. „Dacă intri în el, te unge la suflet. Toată mobila e recondiţionată. Au păstrat tot ce puteau să păstreze. Simţi spiritul casei.” Fascinaţia pentru casele boiereşti l-a împins să achiziţioneze un conac la Vadu Lat, vechi de 100 de ani, pe care l-a restaurat şi unde îi face plăcere să fugă în weekenduri, şi uneori chiar şi în mijlocul săptămânii.

DSV Solutions face parte din grupul danez DSV, furnizor global de servicii de transport şi logistică. Grupul are birouri în peste 60 de ţări, 22.000 de angajaţi şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 6 miliarde de euro.

În România, grupul DSV a preluat activitatea firmei Frans Maas în 2007 şi şi-a schimbat denumirea locală în DSV Solutions. Oferă toată gama de servicii de transport internaţional rutier (FTL & LTL), maritim (FCL & LCL), aerian, transporturi agabaritice, transport intern, formalităţi vamale, depozitare, logistică şi distribuţie. În ţară, au birouri în Bucureşti (Parcul Logistic Bucureşti Vest şi Terminalul Otopeni), Timişoara, Oradea, Braşov şi Constanţa.

Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici