Radu Furnica isi asteapta inca adevaratii competitori

Ce este, in opinia dv., cariera?

Voi uimi cititorii dv. spunand ca o cariera nu este un scop in sine. Daca ma uit inapoi, peste ani, imi aduc aminte ca la 18 ani, cand ieseam din liceu, nu stiam incotro merg, nu stiam ca voi ajunge aici. Erau atat de multe necunoscute…

O cariera este un efort continuu, daca vreti, continuitate in dezvoltare. Pe langa asta, vreau sa adaug si lipsa de premeditare. Le spun intotdeauna clientilor mei ca scopul meu in afaceri nu este banul, ci sa fac totul asa de bine, incat banul sa devina o consecinta. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim ieftini.

Poate fi asta o filosofie de viata, aceea de a te pozitiona cat mai sus, a te vinde cat mai scump?

Atunci cand ne pasa de perceptia pe care altii o au despre ceea ce facem si ce suntem noi, ne supunem unui arbitru extern. Trebuie sa cream in noi propriul arbitru, care sa fie cel mai crunt judecator a ceea ce suntem, a ceea ce facem si a ceea ce vrem sa fim. Asta inseamna sa te dezvolti in cariera ta astfel incat mediul sa-ti recunoasca responsabilitatea si normele de calitate si de comportament autoimpuse.

Cu riscul de a parea putin rautacioasa, vreau sa stiu ce va face sa credeti ca sunteti cel mai bun?

Eu nu spun asta, ii las pe altii sa aprecieze. Margaret Thatcher spunea: "Being a leader is like being a lady. If you have to tell people you are one, you probably are not". Apoi, mai conteaza si cine spune ca esti cel mai bun.

Business-ul nostru a fost un proces de crestere naturala. Din cauza asta, ceea ce facem noi are stabilitate si masa critica. Exista trei componente ale industriei de servicii: clientul – marea multinationala, candidatul – toti oamenii care isi trimit CV-urile si service providerul – adica noi, intermediarul. La inceputul carierei mele de adviser in executive search, am observat ca functiona o relatie inacceptabila intre jucatorii de pe piata. In toiul unor crize existentiale, am stat si m-am gandit: "Chiar vreau eu sa-mi petrec viata asa?" Pentru ca subordonarea dintre clientul atotputernic si service provider este o chestiune pe care eu nu o accept. Nu ma plateste cineva cu 30.000 de euro ca sa-mi spuna cum si ce. Ma plateste ca sa-i spun eu lui. Ce este asa-numitul candidat? O marfa pe care o vinzi? Nu, e o fiinta umana care are niste drepturi, niste aspiratii, niste nevoi si care urmeaza sa produca asa de mult bine in organizatia unde il ducem noi, incat merita sa fie dus acolo. Am disecat intreaga noastra activitate profesionala pana la chiar ratiunile ei. De ce suntem noi aici? De ce ne platesc oamenii astia? Ca sa le ducem un teanc de CV-uri? Sa fim seriosi! Oamenii vin la noi pentru ca doresc sa aiba succes. Clientii nostri sunt doar asa-numitele corporatii? Nu-i adevarat! Eu nu am lucrat cu nici o corporatie pana acum, eu am lucrat numai cu oameni. De aici am tras concluzia fundamentala pentru ceea ce suntem noi. In lumea asta nu exista companii, exista numai oameni. Pasul urmator a fost sa gasim un nume pentru oamenii acestia. Numai cei care reprezinta o corporatie sunt clientii nostri? Ar fi nedrept! Atunci, am dezvoltat conceptul de individual client, care are cu noi o relatie in legatura cu cariera sa si care ar putea deveni candidat pentru o anumita pozitie. In felul acesta, am simplificat relatiile de munca din domeniul nostru. Din pacate, nu pot spune ca industria in care activam impartaseste acelasi fel de a privi lucrurile, acelasi sistem de valori.

Cum ati ajuns sa judecati lucrurile asa?

Fundamentul mi-a fost creat de parinti, profesori amandoi. Eu si fratele meu ne-am nascut in Barlad. Parintii nostri sunt oameni simpli, care si-au facut meseria cu credinta si responsabilitate. Si care se trag din familii de oameni simpli.

Radu Furnica vede in arborele sau genealogic samanta a ceea ce a devenit. S-a nascut in 1957. A crescut in perioada cea mai turbulenta a comunismului. Scoala primara a facut-o sub educatia mamei, care i-a fost invatatoare. Crede ca acest lucru a fost definitoriu pentru educatia sa: grija fata de detaliu, dorinta de acuratete in exprimare, felul in care s-a obisnuit sa duca la bun sfarsit ceea ce avea de facut. "Am fost obisnuit sa merg inainte si sa tin steagul sus, pentru ca trebuia sa fiu cel mai bun. As fi putut sa ma indrept catre alternativa comoda, sa ma pierd in multime. Atunci nu te puteai gandi la cariera, destinul era uniform: te faceai doctor sau inginer, te casatoreai cu doctorita sau cu invatatoarea, faceai doi-trei copii si cu asta-basta".

N-a fost sa fie asa!

Eu n-am vrut sa fie asa. Am vazut in predictibilitatea carierei profesionale cea mai mare amenintare pentru viata mea. Ma gandeam: "Daca stiu de pe acum ce-o sa se intample cu mine in 20 de ani, ce rost mai are sa fiu acolo!?" Am facut liceul de informatica la Iasi. La sfarsitul perioadei de liceu, inca nu gasisem raspunsul la dilema existentiala "Ce-o sa se intample, profesional, cu mine?". Bineinteles ca parintii voiau sa devin doctor, profesor sau inginer. Am decis sa ma duc in directia opusa celei in care mergea turma. Cu lacrimi in ochi, m-am dus la Institutul de Marina "Mircea cel Batran" din Constanta.

De ce?

In primul rand, pentru ca era o directie neobisnuita. In al doilea rand, pentru ca, pe parcursul vietii de liceu, am inceput sa admir Occidentul, cu sistemul sau de valori. Poate si eu as fi esuat pe o pozitie de inginer prin tara, casatorit, cu copii… Dar am zis ca institutul de marina ma va ajuta sa descopar ce vreau, pentru ca puteam calatori in afara tarii.

Cand ati avut prima iesire in larg?

In 1977, cu vestitul bric Mircea. Am dormit in hamacuri, am mancat paine cu carcalaci si am baut cafea in plasa bompresului. A doua oara, cu nava Neptun, am facut primul meu drum in Occident. Coboram in porturi, imbracati in uniforme de cadeti, insotiti de locotenentul nostru. Mi-aduc aminte o faza de tot hazul: ne pierduseram in Londra; locotenentul s-a dus la un politai si l-a intrebat, cu ghidul de conversatie in fata: "Do you speek English?"…

In cele din urma, am terminat facultatea, am fost repartizat la nave si am inceput sa plec in mod regulat pe mare.

Cate curse faceati pe an?

Daca era o cursa de o luna si ceva, aveam 4-5 curse pe an. Daca erau curse de 3 luni, faceam doar 2-3. Dupa vreun an, am ajuns ofiter II, dupa care am dat examenul de capitan secund, ceea ce am si fost in ultimii sase ani de cariera.

Unde v-a prins 1990?

Eram in Olanda, la Rotterdam. Luasem decizia sa raman acolo din cauza incompatibilitatii mele cu mediul profesional in care activam. Urmatorul pas ar fi fost sa devin comandant, ceea ce nu se putea intampla pentru ca nu eram membru de partid. Din cauza asta, ajunsese sa-mi fie frica. Eram refugiat in Rotterdam, cand l-au omorat pe Ceausescu. Ma credeti ca am plans de ciuda? M-as fi intors sa mai impusc si eu cativa. A fost o perioada grea. Ca refugiat, nu aveam voie sa muncesc. Am incercat sa-mi reorientez cariera prin educatie. A ramane pe mare tot restul vietii nu era ceea ce imi doream. Am intrat la Rotterdam School of Management ca singura alternativa de pregatire postuniversitara. Eu nu as fi avut banii necesari, iar statul olandez nu ar fi putut sa ma sponsorizeze. Mi-am gasit un sponsor, compania SHV, cea mai mare companie de familie din Olanda. Ei mi-au platit studiile, fiind ferm convinsi ca vor intra pe piata din Romania, pentru care isi pregateau un om. Studiile au fost full time. In 1994, exact in luna in care eu imi terminam MBA-ul, s-a nascut fiul meu, in Rotterdam. Dupa absolvire, timp de un an, am fost project manager la SHV. Voiam sa facem un joint venture cu rafinariile romanesti. Veneam cu un plan de investitii de 60 de milioane de dolari.

Ati reusit?

Nu, din cauza coruptiei din sistemul energetic romanesc, care a rezistat pana a venit OMV-ul. Era un sistem complet inchis. M-am intors la cartierul general si le-am spus sefilor mei sa aleaga intre a veni in Romania cu spaga sau cu o investitie mare, care sa nu poata fi refuzata. Asa ca m-am retras. Ei au vrut sa-mi ofere un job in Vietnam. N-am acceptat. Imediat dupa terminarea contractului cu SHV, m-a gasit Korn/ Ferry. M-au trimis aici, in 1995, sa vad care e situatia si daca pot sa preiau conducerea biroului din Romania. Eram free-lancer. Mi-au dat sase luni sa ma dovedesc. Daca in acest interval nu as fi reusit, urma sa ne despartim. Am reusit. Am facut un turn around, care a implicat si concedierea celor mai multi. Nu le-am putut schimba mentalitatea. Asa am realizat, singur-singurel, al doilea start al lui Korn/Ferry. Mi-am construit echipa, am inteles piata, care sunt asteptarile ei.

Competitori aveati?

Aici trebuie sa facem distinctia intre direct retain executive search si recrutare. Noi facem consultanta de varf, care nu are nici o legatura cu mecanica administrarii CV-urilor, a vanzarii lor. Deci, nu aveam competitori. Eu ii consider competitori pe cei care lucreaza cu acelasi sistem de valori si aceeasi metodologie pentru acelasi tip de rezultate. Nu era nici atunci si nu este nici acum cazul pe piata romaneasca, pentru ca Egon Zehnder International, Russell Reynolds Associates, Spencer Stuart, Heidrick & Struggles nu sunt aici, din cauza marimii pietii noastre. Iar piata este atat de mica din cauza faptului ca Romania nu a fost prietenoasa fata de investitiile straine directe. Mecanismul pare simplu…

Daca nivelul investitiilor straine creste, vor dori sa intre si ceilalti mari jucatori pe piata. Ii astept cu bratele deschise. Credeti-ma: o industrie sanatoasa este o industrie cu o concurenta sanatoasa intre competitori de o valoare comparabila.

Revenind, Korn/Ferry este cea mai placuta experienta profesionala pe care am avut-o. Daca eu sunt ceva din punct de vedere profesional, in domeniul acesta, este datorita lor. Ei au investit incredere in mine. Mi-au dat libertatea si resursele de a utiliza acea libertate pentru a crea o piata. Eu am creat aici o industrie. N-am mostenit-o de la nimeni. Tineti cont de faptul ca in 1995, cand mi s-a propus pozitia asta, m-au intervievat cinci country heads. Am intrat in industrie cu un "Rolls Royce". Faptul ca cinci oameni de marime maxima din firma aceea si-au facut timp sa ma intervieveze, m-au ales pe mine si au hotarat sa-si investeasca increderea in mine a fost pentru mine cel mai important suport moral.

Financiar a fost un salt mare?

In industria noastra, salariile nu sunt grozave, desi se crede altceva. Dar conceptul industriei este acela de booked, billed, colected. Pe langa salariu, primesti si un bonus, in functie de cat ai realizat. Totul se inchegase, atat din punctul de vedere al metodologiei, cat si din cel al identitatii profesionale. Am inceput sa crestem. In 1999 am avut cel mai bun an. In 2000 a aparut criza din piata internationala. S-a spart balonul: internetul, Investment Banking, a urmat 11 septembrie 2001. Industria de servicii in top retain executive search a scazut cu 60% in patru luni, pe plan mondial. In paralel cu asta, Korn/Ferry devenise firma publica, isi scosese actiunile pe Wall Street. Din aceasta cauza, exigentele pietei se schimbasera. O astfel de experienta cere o schimbare fundamentala de cultura a companiei. E cu totul alta organizarea, strategia etc. Mi s-a oferit ocazia sa preiau compania si sa-i reprezint in continuare, sub o forma afiliata in care eu sa am toate riscurile, iar ei sa nu aiba nici o obligatie.

V-a convenit noua ipostaza?

Da, pentru ca eu cred foarte mult in ceea ce fac. Bineinteles ca mi-a fost frica la inceput, nu stiam cum vor reactiona clientii la schimbarea de nume. In 2001, s-a nascut Leadership Development Solutions. Am cumparat toate actiunile companiei si s-a creat o structura de colaborare sub forma de afiliere. De la inceputul anului 2005, relatia a devenit alianta strategica. Korn/Ferry exista in Romania doar prin Leadership Development Solutions. Pana acum reprezentam doar Romania, dar in curand vom deschide un birou si in Bulgaria.

Cu oamenii din echipa Korn/Ferry ce ati facut?

Cei mai multi au fost pastrati. Am trecut si prin perioade mai grele. Pana cand am ajuns in situatia de a ne muta in sediul minunat in care ne aflam acum, nu ne-a fost usor. Piata n-a fost grozava in ultimii trei-patru ani.

Care este situatia actuala?

Suntem absolut uimiti de ceea ce se intampla. Niciodata in 10 ani nu a fost o crestere ca cea de acum. Cred ca Romania este beneficiarul sperantelor unei mari mase de oameni, in primul rand europeni, cei care doresc ca Romania sa devina membru al comunitatii europene. E ca un val de sperante. Este important ca blocajul istoric pe care Romania l-a avut pana de curand, de periferie, sa se schimbe.

Familia a fost permanent alaturi de dv.?

Categoric. Ar fi nedrept sa nu amintesc de suportul pe care sotia si baietelul mi l-au dat in decursul anilor. Ei au fost cel de-al doilea picior pe care m-am sprijinit. Sotia mea este medic de profesie. Dupa ce a emigrat, ca sa-mi fie alaturi in Olanda, s-a pregatit si ea acolo si a obtinut o confirmare a calificarilor ei. Numai ca, dupa aceea, eu am hotarat sa ne intoarcem in Romania. In momentul de fata, nu profeseaza, este mamica si sotie. Alex, copilul nostru, este cetatean olandez, dar a fost dorit si adus pe lume ca un european si asta si este. Sunt convins ca cea mai mare realizare a noastra este baietelul nostru.

Cat de lunga este o zi de munca?

Cat ma tin baierele. De obicei, si asta e una dintre probleme, ajung acasa la opt-noua seara si nu-mi mai ramane decat o ora pentru familie.

In incheiere…

Un singur lucru dintre cele importante: noi avem misiunea de a ajuta romanii destepti sa obtina ceea ce merita si ceea ce pot, conform potentialului lor. Oriunde gasesc ocazia, spun ca natiunea noastra este o natiune care are oameni cat se poate de capabili, de competenti. Din pacate, numarul lor, din cauza anilor de comunism, a fost tinut destul de mic, in comparatie cu nevoile pe care le avem. Cititorii revistei CARIERE sa aiba incredere in calitatile lor, sa fie oameni de omenie. Nu trebuie sa aiba neaparat un MBA, dar trebuie sa fie corecti, transparenti, cinstiti, credinciosi fata de valori. Si sa aiba incredere ca sunt mult mai multi oameni de acest tip in tara asta decat isi imagineaza ei.

Radu Furnica

Presedinte al companiei LEADERSHIP DEVELOPMENT SOLUTIONS

Radu Furnica a intrat in echipa Korn/Ferry International in 1996, cand i s-a cerut sa preia functia de Managing Director pentru Romania si sa alcatuiasca echipa biroului Korn/Ferry din Bucuresti.

In 2002, ca rezultat al succesului in management, Radu Furnica a devenit unicul actionar si Presedintele Executiv al companiei din Romania.

Inainte de a lucra in Korn/Ferry, Radu Furnica a muncit timp de doi ani in Rotterdam si Bucuresti, in pozitia de consultant de investitii pentru companii occidentale ce cautau sa intre in piata romaneasca (mai ales, in sectoarele industrial si energetic).

A lucrat, de asemenea, ca project manager pentru o divizie a SHV Energy NV, Grupul Primagaz, cel mai mare distribuitor european de combustibili gazosi.

Intre 1980-1989, si-a desfasurat activitatea in industria navala.

Radu Furnica are dubla cetatenie, romana si olandeza.

Este absolvent al Rotterdam School of Management din cadrul Erasmus University, unde a primit titlul de MBA, in 1994. La absolvire, a primit premiul Dunn & Bradstreet MBA, pentru cel mai promitator student al promotiei sale, 1992-1994.

In 1980, a obtinut licenta in Stiinte Navale.

S-a nascut in 1957, este casatorit si are un copil, Alexander Sebastian.