Trouble solver la Microsoft

S-a născut în Râmnicu Vâlcea şi a venit pentru prima dată în Bucureşti la facultate, când a intrat la Automatică şi Calculatoare, în 2005. În liceu a urmat secţia de Matematică-Informatică. În şcoala generală nu se făcea informatică. A fost destul de greu până când şi-a luat un calculator. De cum l-a luat, a început să-l demonteze cu fratele ei, apoi să-l asambleze la loc. Pe partea de programare, primul limbaj pe care l-a învăţat a fost Pascal. În colegiu avea chiar şi şase ore de informatică vinerea şi lucra la dezvoltarea programelor. Era olimpică la chimie, matematică şi fizică, iar hotărârea ei de a urma informatica n-a fost influenţată de nimeni şi de nimic.

Ajunsă la facultate, a remarcat şi ea că densitatea fetelor era foarte mică. Cu timpul, fetele s-au integrat şi au ajuns să lucreze la proiecte cot la cot cu băieţii. „Fetele erau mai ambiţioase şi majoritatea aveau burse.”

Alexandra e încă ataşată de familie şi de fratele ei şi n-are de gând să plece. Primeşte oferte de job din străinătate şi nu poate să nu se gândească la avantajele pe care le-ar avea dacă ar trăi acolo. Dar nu i-ar fi uşor să facă pasul ăsta. Oricum, ea e plecată mai tot timpul. Ultima dată a lipsit două săptămâni din ţară, în martie va lipsi alte două. În primele zile departe de casă e OK, dar apoi începe să îi fie dor de cei dragi. Nu ştie dacă ar fi fericită, dacă ar pleca. E mai uşor să iei decizia când jobul nu-ţi oferă şansa să călătoreşti.

Ultima dată a fost nevoie de intervenţia ei în Italia, unde se ivise o „situaţie critică”. Abia aterizase din Franţa, de la un alt client când a fost contactată de reprezentanţii Microsoft de la departamentul pentru clienţi care i-au spus că există o problemă critică în Italia, care e posibil să afecteze sistemul bancar. A trebuit să-şi facă bagajul şi în ţară s-a mai întors abia luni după-amiaza.

Alexandra, 28 de ani, Premier Field Engineer la Microsoft Global Business Support, e specializată pe două tehnologii: serverul de baze de date (SQL Server) şi încă un server, care este o tehnologie de nişă – Project Server –, pe care lucrează cam zece persoane cu totul din Microsoft, regiunea EMEA.

Jobul ei seamănă cu cel al unui medic de urgenţă. „Am vrut să mă fac medic, şi până la urmă am ajuns un medic de servere.” Dacă este o problemă de performanţă cu produsul, dacă nu merge sau „dă un mesaj de eroare”, dacă e nevoie de o miniconsultanţă sau de „un plan de migrare”, dacă e nevoie să testeze ceva împreună cu clientul, Alexandra pleacă pe teren. Odată ajunsă la client, stă lângă administratorul bazei de date care „îi explică simptomele” în timp ce ea încearcă să cunoască sistemul într-un timp cât mai scurt. „Ai nişte frânturi, un mesaj de eroare, de exemplu şi trebuie să pui totul cap la cap şi să te gândeşti care ar fi metoda de rezolvare cea mai potrivită. Teoretic, poţi să opreşti sistemul o zi, dar în practică, nu ai acest timp la dispoziţie.”

Mai sunt şi momente în care oferă consultanţă şi discută cu clientul. Oferă sfaturi referitoare la anumite tool-uri, cu reguli preconfigurate. E bine să ai fişierele aici, e bine să foloseşti acest parametru. Îi explică regula şi ce se poate îmbunătăţi.

Troubleshootingul e captivant

Rezolvarea problemelor tehnice (troubleshooting) o ţine pe Alexandra cu sufletul la gură. Orice problemă, mesaj de eroare sau excepţie o intrigă şi o pasionează. Într-un cuvânt, o captivează. Au fost situaţii în care clienţii ziceau: Hai să mergem, că nu mai e nimic de făcut, şi ea le răspundea: Mai lasă-mă un pic, că o să îi dau de capăt. Uneori a reuşit, alteori a durat o jumătate de an de lucru alături de inginerii de la Suport.

Partea mai puţin plăcută a jobului e cea administrativă, când trebuie să scrie rapoarte de vreo 70 de pagini în total, după un review de Project server.

În Italia, de exemplu, spune că a fost o corupere la nivel de informaţii, de baze de date. În cele mai multe cazuri nu poţi face mare lucru. „Eram atât de concentrată să văd despre ce era vorba, încât abia a doua zi mi-am dat seama cine mai e în încăpere.” O astfel de intervenţie la client poate să ţină 7–8 ore şi, uneori, când ajunge acasă, se apucă iar de treabă, pentru că mai e nevoie să-şi lămurească anumite lucruri.

„E decizia mea unde mă opresc. Dacă nu mai pot fizic, pot să chem pe altcineva.” Limita asta se instalează după 9, 10 ore. În Italia, făceam testul ăsta şi, pentru că bazele erau foarte mari – lucram cu sute de Giga –, dura cam două-trei ore, în care te puteai relaxa. Te uitai la ecran, vedeai OK, advance, advance … şi te relaxai.” Stă concentrată şi patru ore în şir dacă este o chestiune intensă şi cu multă presiune.

On site Project Engineer înseamnă că lucrează singură şi echipa e întotdeauna virtuală. Dacă are nevoie de ceva, poate să-şi consulte, virtual, colegii.

Oamenii nu se aşteaptă ca expertul să fie o fată aşa de tânără şi Alexandra s-a confruntat uneori cu reacţia: Lasă, că ştim noi mai bine, dar nu din partea colegilor, ci a unor clienţi. Are deja doi ani de când lucrează ca Project Engineer pe teren şi cei mai mulţi clienţi au ajuns să o cunoască. La început o întrebau: Da` tu ai terminat facultatea? „Când le arăţi ce ştii şi ce poţi să faci, atitudinea lor se schimbă total.”

Pentru că lucrează remote, ajunge rar la birou şi, ultima oară când a trecut pe la sediul Microsoft de la Piaţa Scânteii, s-a văzut nevoită să întrebe: Ştiţi unde s-au mutat colegii mei, PFE-ii? I-a găsit în partea cealaltă a clădirii. Are colegi pe care nu i-a mai văzut faţă în faţă de vreo 4–5 luni. Când se află însă la birou, lucrează cu echipa de consultanţă pentru Client şi cu echipa Tehnică.

Chiar dacă petrece puţin timp cu prietenii, ea zice că, atât cât e, e un timp de calitate. Unii oameni petrec mai mult timp cu persoanele dragi şi îşi sunt mai străini. Dacă altădată îşi vedea familia la o lună, în ultima vreme a văzut-o şi mai rar, pentru că a avut o perioadă foarte încărcată.

Munca a purtat-o pe Alexandra din Finlanda până în Grecia, de la Milano la Londra şi la München. Sau până în India. Nu apucă să vadă mare lucru din oraşele prin care trece în interes de serviciu. Cel mult o oră, două de vizitare, dacă se termină mai repede un workshop cu clientul. Sau îşi mai ia o zi în plus. Nu e ca în vacanţă. Dă check-in pe Facebook de fiecare dată, ca să nu uite pe unde-a fost. De altfel, a tot fost în Austria cu munca şi acum şi-a zis că vrea şi o vacanţă acolo. Prietenii chiar au întrebat-o: „Păi cum, n-ai mai fost de-atâtea ori?! ” Da, dar vrea să vadă şi ea ceva.

Pro şi contra unui job de Field Engineer

E o experienţă extraordinară, pentru că ajungi să cunoşti atâţia oameni şi să lucrezi cu ei. Cunoşti diferite culturi, de la spanioli la indieni şi americani. De la persoane tehnice, foarte buni profesionişti, până la manageri sau CEO-i. Un tehnicist învaţă foarte multe lucruri şi îşi lărgeşte orizontul. „Nu te uiţi doar pe peticul acela de mesaj de eroare, trebuie să iei în considerare toată arhitectura, tot sistemul, tot ce funcţionează. Oamenii care lucrează ca PFE au o anumită maturitate, jobul te forţează să te maturizezi, să devii mai serios. Să ştii cum să tratezi o problemă sau să transmiţi anumite mesaje care pot fi interpretabile, să fii atent la ce spui.”

Cealaltă faţă a monedei e că Alexandra n-a reuşit încă să-şi desfacă valiza de la Milano. Pentru această călătorie inopinată şi-a anulat toate celelalte programări în ţară. „Câteodată intervin situaţii urgente şi nu ajungi unde ai promis că ajungi. Nu mai zic câte filme n-am văzut.”

Alexandra a fost în India şi poate să facă o comparaţie între specialiştii români şi cei indieni. „Indienii sunt oameni foarte muncitori. M-am uitat la pontajul lor, aveau 14–15 ore de muncă pe zi. Ei lucrează pe mai multe produse, de obicei ca Front Line, în timp ce noi, românii, suntem mai specializaţi”. În Product Group sunt foarte mulţi români, dar există şi acolo indieni foarte specializaţi, foarte tehnici. Românii în domeniul IT sunt apreciaţi în multe dintre ţările în care a fost. I se spunea: „A, păi avem un coleg român”. „Odată am ajuns la un client unde lucra un fost coleg de-al meu.”

Alexandra ar vrea să-şi păstreze tehnicalitatea, dar să se îndrepte spre un job de management. Mai bine zis, ar vrea să îmbine partea de management şi partea tehnică printr-un job de project manager în IT. „Să am un fel de Big Picture şi să mă ocup de implementarea şi livrarea serviciilor de IT către client. Am fost acolo (la tehnic), ştiu despre ce e vorba, am implementat, ştiu ce înseamnă, dar aş vrea să fac şi coordonare.”

Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici