Absolvenții de liceu și studenții își caută de muncă la început de toamnă

Încheierea vacanței de vară marchează pentru mulți tineri nu doar revenirea la cursuri sau la viața de zi cu zi, ci și pregătirea pentru intrarea pe piața muncii. Fie că este vorba despre prima angajare, o schimbare de angajator sau un alt domeniu, segmentul de vârstă 18 – 24 de ani este în plină mobilizare. În prima săptămână din septembrie, platformele de recrutare au înregistrat aproximativ 30.000 de aplicări zilnice din partea tinerilor, ceea ce reprezintă aproape o treime din totalul aplicațiilor. Această cifră se apropie de nivelul înregistrat de candidații din segmentul 25 – 35 de ani, care aplică, de regulă, cel mai mult, indiferent de sezonalitate.
„Datele arată că tinerii încep să prospecteze piața încă din luna august, să aplice și să se pregătească pentru interviuri din timp, astfel încât să aibă deja semnat un contract sau să fie aproape de acest pas la revenirea din vacanță. În ultima lună am înregistrat 320.000 de aplicări ale candidaților foarte tineri, majoritatea absolvenți de liceu, studenți sau proaspăt absolvenți de studii superioare”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, una dintre platformele de recrutare online din România.
Domenii și orașe preferate de tineri
Cei mai mulți candidați tineri se orientează către domenii cu joburi preponderent entry level, precum retail, call-center / BPO, servicii, financiar-bancar, turism sau IT/telecom. Aleg, în special, marile orașe: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov, nu doar pentru oferta extinsă de locuri de muncă, ci și pentru mediile salariale mai atractive. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net pentru pozițiile entry-level la nivel național este de 3.800 de lei, în timp ce în București acesta ajunge la 4.200 de lei, iar în Cluj-Napoca, Timișoara și Iași la 3.900 de lei.
De asemenea, tinerii sunt atrași și de joburile remote, dar într-o măsură mai redusă, în timp ce interesul pentru muncă în străinătate rămâne limitat. Din totalul aplicărilor, 14,7% sunt pentru poziții remote, 1,1% pentru joburi în străinătate, iar 84,2% pentru posturi cu prezență zilnică la birou.
Provocări pe piața muncii pentru tineri
Statisticile oficiale arată că tinerii între 16 și 24 de ani rămân cea mai vulnerabilă categorie pe piața muncii, cu o rată a șomajului de 23,5% în perioada aprilie – iunie 2025. Aceasta înseamnă că aproape unul din patru tineri activi pe piața muncii nu avea un loc de muncă în această perioadă. În același timp, mai mult de jumătate din numărul total de joburi disponibile se adresează candidaților entry-level, indicând că există oportunități pentru cei aflați la început de carieră, chiar dacă competiția este ridicată.
În ultima lună, angajatorii au postat 25.000 de joburi pe eJobs.ro, dintre care mai mult de 15.000 sunt poziții entry-level. În prezent, platforma oferă acces la 23.000 de joburi, iar pe iajob.ro, site-ul dedicat angajării rapide fără proces tradițional de recrutare, sunt disponibile alte 8.000 de locuri de muncă.
CITEȘTE ȘI: Social media în companii cu produse tehnice: Cum nu plictisești publicul
Foto: eJobs