Cum reduci stresul angajaţilor? Câteva idei
Studiile arată că stresul cronic afectează organismul, de la bătăile inimii la presiune sangvină şi până la sistemul digestiv şi cel imunitar. Cu cât suntem mai stresaţi, potrivit lui Sharon Bergquist, profesor de medicină la Universitatea Emory, cu atât corpul nostru devine mai vulnerabil la boală.
Iar stresul la locul de muncă, în special, a fost dovedit a avea o legătură directă cu o sănătate precară. Potrivit Behavioral Science and Policy Association, insecuritatea jobului, de exemplu, creşte şansa de a avea o sănătate precară cu 50%, în timp ce programul de lucru prelungit creşte rata mortalităţii cu aproape 20%.
Cercetătorii care au condus o meta analiză de 228 de studii, fiecare dintre ele analizând factorii stresori la locul de muncă, îndeamnă companiile să acorde o atenţie sporită efectelor serioase pe care le pot avea aceştia asupra angajaţilor lor şi recomandă să ia măsuri pentru a le preveni.
Companiile au luat în serios sfatul şi chiar aplică metode creative în politica organizaţională de a ajuta angajaţii să-şi gestioneze stresul mai uşor.
Sesiuni terapeutice la locul de muncă
Ca multe alte companii din domeniul tehnologic, Appster, companie dezvoltatoare de aplicaţii, oferă ca avantaje angajaţilor săi mese şi transport gratuite pentru a minimiza stresul. Biroul din California deţine un patruped rasa husky pe nume Howl care ajută angajaţii să-şi consume surplusul de energie, mai mult, compania încurajează şi plăteşte excursii pentru ca angajaţii să aibă activităţi distractive în afara jobului.
“Dacă oamenii sunt stresaţi, nu ai vrea ca ei să plece acasă încărcaţi”, spune cofondatorul Mark McDonald. Acesta recunoaşte că toate beneficiile din lume nu ar face pe toată lumea fericită. Appster, care numără 380 de angajaţi în SUA, Australia şi India, a introdus un tip de raport săptămânal, online, unde angajaţii să scrie plângerile şi preocupările sub anonimat.
Pe lângă raportul săptămânal online, angajaţii au o întâlnire individuală cu managerul, unde li se oferă şansa de a vorbi despre cariera lor sau despre orice alte preocupări legate de job.
Preocupare pentru fiecare angajat
O bună metodă de înlăturare a stresului pentru un angajat este nevoia de a îi satisface nevoia de a fi ascultat şi înţeles.
Compania Lantern, de exemplu, s-a concentrat pe managementul stresului cu ajutorul întâlnirilor individuale ale angajaţilor cu consilieri, prin intermediul unei platforme virtuale. La locul de muncă nu poţi înlătura stresul din viaţa unui om, însă îl poţi ajuta să gestioneze mai uşor perioadele de stres.
Lantern, organizaţie care numără 250 de angajaţi, le oferă nu doar instrumente virtuale de reducere a stresului cum ar fi 10 minute de exerciţii de respiraţie pentru relaxare, ci şi consilieri personalizaţi pentru fiecare nevoie a angajatului.
Starea de bine
Dacă există o companie care inovează metodele de reducere a stresului aceea este, fără îndoială, Google. Compania oferă cursuri specifice angajaţilor cu ajutorul metodei Zen cum este Mediaţia 101, Caută în interiorul tău şi Reducerea stresului prin starea de bine. De asemenea, Google a creat comunitatea gPause pentru a susţine şi încuraja practica meditaţiei în rândul angajaţilor.
Aşadar, nu putem elimina definitiv stresul din viaţa noastră, dar cu siguranţă putem să învăţăm să facem faţă situaţiilor stresante prin metode creative şi eficiente.