De ce aproape 60% dintre angajați vor avea nevoie de reconversie profesională până în 2030
Competențele angajaților vor fi într-o amplă evoluție până la finalul deceniului, în condițiile în care aproape 40% dintre aptitudinile actuale vor suferi transformări sau vor deveni irelevante în acest interval. Concluzia apare în raportul World Economic Forum, The Future of Jobs Report 2025.
„În medie, angajații se pot aștepta ca două cincimi (39%) dintre competențele lor actuale să fie transformate sau să devină depășite în perioada 2025-2030. Totuși, acest indicator de „instabilitate a competențelor” a încetinit comparativ cu edițiile anterioare ale raportului, scăzând de la 44% în 2023 și un vârf de 57% în 2020, imediat după pandemie”, arată sursa citată.
Numărul angajaților care au încheiat diverse programe de formare a crescut în ultimii ani.
„Această constatare ar putea fi atribuită unei proporții tot mai mari de lucrători (50%) care au finalizat programe de formare, recalificare sau perfecționare, comparativ cu 41% în ediția din 2023 a raportului”, se mai arată în raport.
Schimbările în dinamica pieței muncii subliniază cât de importantă sunt adaptabilitatea și învățarea continuă, în contextul provocărilor viitorului.
CITEȘTE ȘI: Evoluții majore pe piața muncii: ce joburi se pierd până în 2030
Foto: ID 65748307 © Rawpixelimages | Dreamstime.com