De ce nu reușești să te angajezi
1. Nu ai nicio idee despre ceea ce-ţi doreşti.
Dacă tot ce ştii este ca vrei un post „de vis”, însă fără a înţelege cu exactitate ce înseamnă acest lucru pentru tine, ce domenii ţi se potrivesc ori care sectoare te motivează, nu este deloc bine. „O să transmiţi asta recrutorului şi o să perceapă că a te angaja pe tine este un risc. Ce angajator bun vrea să recruteze pe cineva care nu are nicio direcţie, care nu are nicio cale şi care merge în toate zonele. A-ţi clarifica direcţia de carieră este primul las extrem de important pe care trebuie să-l faci”, vă sfătuieşte Eduard Ezeanu, coach în carieră.
2. Te răzgândeşti.
Ai impresia că ştii ce vrei, dar dacă te gândeşti mai bine, descoperi mai multe şi îţi dai seama că ceea ce credeai că îţi doreşti nu este ceea ce vrei să faci cu adevărat. Astfel, apar situaţii de pildă, în care eşti chemat la interviu pentru un loc de muncă şi, pe parcursul procesului de recrutare, te răzgândeşti şi îţi pierzi interesul în acel post. Practic, asta e cea mai bună cale de a pierde credibilitatea în faţa angajatorului sau companiei de recrutare, care nu va mai dori să te întâlnească şi a doua oară.
3. Obiective de „neatins”.
„Mulţi tineri cu care vorbesc au o imagine total nerealistă asupra procesului de angajare. Au senzaţia că ar trebui să reuşească să obţină o slujbă în doar câteva săptămâni, asta după ce au aplicat doar pentru câteva locuri de muncă, eventual şi pentru o poziţie de top, doar pentru că au un masterat în domeniu, deşi experienţa lor practică în câmpul muncii este zero”, afirmă Ezeanu, care mai spune că, plecând la drum cu astfel de aşteptări, nu pun suficient efort în procesul de a-și găsi un job, ţintesc posturi pentru care accesul nu le este permis momentan, iar apoi sunt uluiţi că nu sunt chemaţi la interviu.
4. Ai un Curriculum Vitae care nu spune absolut nimic.
Coach-ul în carieră spune că peste 90% din CV-urile pe care le citeşte au mari probleme. În primul rând, nu arată deloc profesionist şi crează impresia că a fost făcut în câteva minute. Pe lângă asta, nu demonstrează cu adevărat competenţele şi nici atuurile candidatului, nu îl diferenţiază de celelalte sute de candidaţi pentru acelaşi post. Este aproape imposibil să obţi un post dacă ai un astfel de CV. Ai nevoie de unul mult mai puternic, care să funcţioneze ca o reclamă personală”.
5. Aplici pasiv la joburi.
Cei mai mulţi se rezumă în procesul de găsire a unui loc de muncă la a căuta pe site-uri de recrutare sau a trimite CV-ul companiilor care-i interesează. Însă, trebuie ţinut cont de faptul că sunt pe piaţă în acest moment sute de mii de tineri care fac fix aceste două lucruri. „Sunt două strategii extraordinar de pasive de angajare, care nu prea au şanse de reuşită. Ai nevoie să apelezi la strategii active de angajare, cum ar fi să faci networking, să contactezi direct angajatorii şi să mergi la târguri de carieră”, conchide Ezeanu.