De ce șefii țin partea colegilor „agresivi” de la birou
Vanessa Edmonds, președinte și fondator al RIM Solutions, scrie pe pagina ei de LinkedIn că o afacere este asemeni unei grădini. Iar grădinarul, adică managerul acelei afaceri, trebuie să facă față, constant, mai multor provocări: flori care nu înfloresc, flori care mor din cauza unui îngheț târziu și răzoare întregi de flori care mor din cauza secetei.
Prin urmare, vrea să găsească acele specimene care să reziste inundațiilor, secetei, chiar și focului. Mai concret, să găsească acele flori care, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul lor, nu mor. Astfel, grădinarul se va putea mândri cu o recoltă care face plăcere ochiului, asta chiar dacă, de dragul frumosului, sunt sacrificate alte flori.
Problema cu aceste plante rezistente, cum este, de exemplu, iedera, este că pe măsură ce se înmulțesc, cresc în densitate și nu mai permit luminii soarelui să ajungă la alte flori, care mor. Asemeni plantelor rezistente, „bătăușii” de la birou („fetele” răutăcioase, oportuniștii, lingușitorii, băieții misogini, etc.), mai spune Vanessa Edmonds, pot fi favorizați de către șeful lor, în detrimentul angajaților serioși și talentați.
Potrivit unui studiu publicat de Journal of Managerial Psychology, aceste persoane primesc evaluări pozitive și reușesc să aibă succes în carieră. Cercetătorii au ajuns la concluzia că această abilitate socială de a-i intimida pe ceilalți și priceperea de a face asta le permit să-și exerseze abuzul, din punct de vedere strategic. În ciuda acestui comportament, sunt văzuți bine de către cei din conducere.
Trebuie să înțelegi direcția în care merge grădina ta
Vanessa Edmonds o citează pe Beverly Younger, professor asociat la University of Southern California’s School of Social Work, care spune că intimidarea la locul de muncă poate avea consecințe devastatoare atât pentru oamenii care lucrează într-o companie, cât și pentru afacere, în sine.
„Țintele, persoanele agresate, sunt agitate, stresate, au o stimă de sine scăzută, au impresia că nu sunt eficiente și iau în considerare să plece de la acel loc de muncă”, subliniază Beverly Younger.
Ești sau nu ești un cultivator?
Dacă ești șef și vrei să înțelegi care este cauza apetitului tău pentru acei angajați care îi agresează pe ceilalți, ar trebui să te întrebi sincer dacă următoarele situații sunt adevărate:
1. Nu-ți plac oamenii care se plâng. Vin în fața ta și îți cer să hotărâști unde e dreptatea când e vorba despre cuvântul unui angajat împotriva cuvântului altui angajat. Nu sunt capabili sau nu vor să rezolve conflicte de unii singuri. „Suntem adulți”, îți spui tu, „Nu putem să ne înțelegem cu toții?”. „Bătăușii” de la serviciu, pe de altă parte, nu-ți creează niciun inconvenient. Când nu ești de față, se poartă urât cu ceilalți colegi, știu să-și păstreze calmul și, cel mai important, par surprinși atunci când îi confrunți în legătură cu reclamațiile pe care le-ai primit despre comportamentul lor.
2. Urăști oamenii slabi. Dacă urăști ceva mai mult decât oamenii care se plâng, aceia sunt oamenii slabi. În opinia ta, agresivitatea este o problemă copilărească, care ar trebui să rămână în curtea școlii, nu ceva despre care adulții ar trebui să se plângă. Surprinzător, nu doar copiii și nu doar adulții slabi sunt agresați. Când cei mai talentați oameni ai tăi – care ar putea să-și găsească un alt loc de muncă imediat – sunt tot timpul agasați de către cineva cu o autoritate de fațadă, vor pleca într-un loc unde vor fi respectați.
3. Îți plac oamenii loiali. Asemeni plantelor rezistente, agresorii de la serviciu sunt de încredere atunci când ești abandonat de ceilalți. Sunt vicleni și știu că, de fiecare dată când elimină un angajat „incompetent”, devin din ce în ce mai indispensabili pentru tine. Sunt mereu de partea ta, la bine și la rău, și nu cer prea multe în schimb. Din acest motiv, îi recompensezi cu promovări și creșteri salariale. Poate că i-ai auzit folosind un ton agresiv cu ceilalți angajați, dar ți-ai spus că poate meritau sau că a fost un incident izolat și că poate au avut o zi proastă.
4. Îți apreciezi angajatul agresiv mai mult decât pe ceilalți. Ești conștient că angajații tăi nu sunt tratați cum trebuie, mai ales după multele reclamații pe care le-ai primit. Dar agresorul contribuie mai mult la bunul mers al companiei decât oricare dintre victimele abuzurilor lui. Chiar crezi că rezultatele lui sunt mai bune dect ale celorlați, motiv pentru care nu înțelegi de ce ar trebui să-l deranjezi cu lucruri mărunte. Vezi lucrurile așa pentru că se prea poate să-l fi învestit cu mai multă putere și să-l fi sprijinit mai mult.
Durata de viață a unei culturi
Asemeni grădinarilor, care aleg plantele rezistente în detrimentul altora, mai sensibile, ca să asigure o recoltă sănătoasă atunci când se confruntă cu vremea rea, șefii preferă să-i păstreze pe agresori și să le elimine pe victimele abuzurilor.
Pe termen scurt, agresorii de la serviciu pot fi o soluție. Dar, pe termen lung, compania va pierde bani pentru că va trebui să investească permanent în noii angajați. Înainte să dea randament maxim, trebuie să înțeleagă compania, să se acomodeze, să participe la training-uri și așa mai departe. Iar când va veni momentul să se apuce serios de treabă, vor pleca din cauza „bătăușilor” de la serviciu.
La fel ca maeștrii grădinari, fiecare lider trebuie să-și dea seama ce este mai bine pentru afacerea lui. Iar eliminarea talentelor din companie din cauza unei probleme de comportament nu este ceva ce poate fi tolerat de către un lider adevărat!