Unul din trei angajati intentioneaza sa isi paraseasca locul de munca
Potrivit cercetarii, 41% dintre angajatii care detin pozitii de manager si de senior intentioneaza sa paraseasca organizatia in care sunt activi in prezent, comparativ cu 33% dintre angajatii care nu detin pozitii de conducere. In ceea ce priveste varsta angajatilor care se gandesc sa renunte la locul actual de munca, 46% dintre acestia au pana in 24 de ani, iar 40% se incadreaza in intervalul de varsta 25-34 de ani.
2005 comparativ cu 2010
Comparativ cu rezultatele editiei realizate in anul 2005, in 2010 procentul respondentilor care au declarat ca se simt impliniti prin munca desfasurata a scazut cu 9%, de la 70% la 61%. Daca in 2005, 59% se declarau ca fiind dedicati companiilor in care lucreaza, in 2010 doar 52% mai sustin acest lucru. Patru din 10 respondenti (41%) beneficiaza de un plan de salarizare “stimulativ”, in crestere cu 11% fata de anul 2005, iar 44% declara ca partea variabila/ de bonusare le influenteaza intr-o proportie importanta gradul de motivare si de angajament.
Ce ii motiveaza pe angajati?
In ceea ce priveste factorii care influenteaza intr-un mod pozitiv gradul de engagement al angajatilor, 56% au precizat potentialul dezvoltarii unei cariere pe termen lung, 52% – invatarea si oportunitatile de dezvoltare, iar 48% fac referire la rolul managerilor de a le asigura dezvoltarea prin task-uri si provocari profesionale. Potrivit cercetarii, 73% dintre respondenti sustin ca echilibrul viata personala-viata profesionala are un rol-cheie in cresterea gradului de motivare, iar 54% fac referire la programul de lucru flexibil.