Bogdan Tudosoiu – Povestea unui inginer român și drumul lui către elita mondială IT

De la Ana (Electronic) la Cisco, via startup

Totul a plecat de la o idee simplă: să folosească un chipset de telefon mobil și o cameră și să creeze o platformă pentru cei care dezvoltă doar aplicații și nu au cunoștințe de hardware sau de backend (cloud). Mai pe scurt, să creeze un App Store sau Google Play pentru aplicații de computer vision.

Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații – promoția în 1996, lucrase deja în România 8 ani ca inginer radio și construise portofoliul de smartphone al firmei Sony Ericsson. Cochetase și cu ”visul american”, unde timp de 1 an lucrase în centrul de concepte avansate al firmei HTC în Durham, North Carolina, iar apoi, încă aproape doi, în Suedia, tot pentru HTC la strategia firmei.

Avea 40 ani și, cu experiența aceasta în bagaj, i-a venit ideea să încerce să facă ceva disruptiv… Așa că a început să vorbească despre edge-computing (cât de mult se poate procesa din informație în device și nu în cloud) și, ușor-ușor, să-și contureze visul. Ideea lui a atras încă trei prieteni, cu aceeași viziune și idealuri, iar din experiența și experiențele lor, în octombrie 2013, la Malmo, Suedia, ”s-a născut” MODCAM, un startup tech cu patru fondatori: Jan Erik Solem, Karl Anders Johansson, Tord Wingren și, evident, Bogdan Tudosoiu, cel de la care a pornit totul.

Aproape șapte ani mai târziu, mai precis în vara 2020, Modcam, care, între timp a dezvoltat o tehnologie avansată de analiză video, utilă în zona de securitate, a fost cumpărată de gigantul american Cisco, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente de telecomunicații, precum și de hardware și software pentru rețele.

Astăzi, Bogdan Tudosoiu, inginerul român din Câmpina, inițiatorul și catalizatorul întregului proiect Modcam, este invitatul nostru în rubrica Work life choices – interviuri speciale cu oameni speciali.

Sunt milioane de firme de IT, ce anume a atras atenția gigantului Cisco asupra dvs? A fost prima sau singura firmă care v-a propus o astfel de tranzacție?

Ce au văzut firmele care ne-au curtat la noi a fost produsul pe care l-am creat, o soluție completă (o soluție end-to-end), ușurința de a instala senzorii, partea de inteligență artificială, modul în care am rezolvat anumite particularități prin baze de date unice, faptul că puteam instala un număr foarte mare de senzori și ei să creeze o imagine unitară a unui magazin, de exemplu.

Am discutat cu mai multe firme mari posibilitatea de achiziție, dar la Cisco ne-a plăcut faptul că și ei au un departament pentru camere smart, camere pe care putem să integrăm softul nostru și au un întreg aparat de vânzări și marketing, pe care, dacă ar fi trebuit să-l creăm singuri, ar fi trebuit să investim o grămadă de bani, timp și resurse, pe care nu le aveam.

Vedeți, a reuși cu un produs, nu se reduce numai la cât de bun este produsul respectiv (cerere și oferta), ci și la timpul în care îl lansezi pe piața și… noroc! Am avut noroc fiindcă acum este timpul în care cererea de date este imensă și este o nebuloasă în ceea ce privește GDPR-ul, lucru pe care noi l-am rezolvat simplu procesând datele în device.

Cum decurg astfel de preluări, e ca în filme, cu negocieri interminabile, nervi întinși la maxim, cu specialiști în mediere etc?

Mmmm… partea de negociere nu e lungă, aș putea spune că există anumite șabloane, cei din sfera aceasta știu despre ce e vorba. În schimb, partea de due diligence (verificare) este complexă, ia mult timp și multă implicare a firmelor de avocatură de ambele părți, a firmelor financiare și alte firme externe angajate în principiu ca să asigure cumpărătorul că ceea ce cumpără este într-adevăr ceea ce vânzătorul susține că vinde.

Interesant este faptul că, din cauza Corona, nu ne-am întâlnit viitorii colegi decât prin softuri de video conferință (Zoom, Webex etc). Mulți nu au crezut că un proces de M&A se poate face de la distanță, iată că se poate, a fost prima dată și pentru ei, deși Cisco a făcut mai mult de 200 de achiziții, și pentru noi, mai ales pentru mine, fiind la prima experiență de acest fel. Ce pot să spun… a fost foarte interesant, complet o altă experiență comparativ cu aceea de a-ți promova firma pentru a primi o investiție de exemplu.

Ce urmează tranzacției? Ce se va schimba în viața dvs profesională?

O să fiu angajat într-o corporație…. iarăși.

Nu este ceva nou, o să fiu Technical Leader (așa scrie în fișa postului), o să ne ocupăm de dezvoltarea produsului pe care l-am creat și pe care urmează să-l integrăm în aparatul Cisco Meraki. Eu o să mă implic în partea de soluții tehnice, mai mult către partea de hardware, arhitectura produsului următor, și a celor ce vor urma.

Cât de împlinit vă simțiți acum? De exemplu, dacă ați da o notă deciziei de a vinde, aceasta ar fi, din punct de vedere financiar, profesional, personal, familial…

Cred că aș bifa notă maximă peste tot.

O stabilitate financiară, mai ales acum în timp de criză economică și din cauza pandemiei; profesional și personal – în comunitatea de aici îți creează o aura, cumva lumea din jur crede mai mult în tine; familial – băiatul meu e mândru de tatăl lui, nu că nu ar fi fost și până acum.

Un sfat pentru proprietarii unor afaceri mici curtați de firme mari, cu renume…

Trebuie să fie deschiși și să vorbească fără a ascunde ceea ce fac. O firma mare, interesată de soluția ta, e o mare stea pentru tine!

Un sfat : o firmă mare sau o firmă de investiții pune mare preț pe perseverență și pe pasiunea fondatorilor și echipei!

Când și cum ați descoperit că vreți să deveniți IT-ist? Cine și ce v-a influențat în alegerea profesiei?

Hmmm… cred că a fost comoditatea vârstei! Am vrut să aleg altceva decât ce îmi propuneau părinții (tata – profesor de română, mama – educatoare). Tata dorea să devin profesor de matematică (mi-a plăcut și încă îmi place matematica… mult, eram destul de bun în liceu), mama – medic. Am ales să mă fac inginer și am ales Electronica și Telecomunicațiile.

Pasiunea a venit pe parcurs și de aceea, repet, am avut noroc și timing. Când am fost în facultate (91-96) a înflorit telefonia celulară și telefonia digitală în general. Încă erau puține numere de telefon la Poșta Română, afacerile mici începeau să se dezvolte, lumea avea nevoie să comunice. Țin minte că prin anii 94, 95 am instalat multe centrale telefonice mine (o linie de la Poșta Română în centrală care se putea împarți între 4, 8, 16 telefoane interne ), o făceam după program – de la tras de cabluri, paftale, prin toate încăperile, până la programarea centralei. Însă telefonia mobilă mă pasiona și mai mult, nu înțelegeam cum se transformă vocea în biți și după aceea în aer și înapoi într-un alt telefon să poți auzi … azi cred că am peste 15 patente, cam 5-6 în telefonie mobilă pe partea de recepție semnal.

Ați avut un model, un mentor?

Sincer, nu! Îmi plac anumite personalități și le admir pentru perseverența lor, cum e cazul lui Elon Musk! Ceea ce face el nu e fundamental nou, gândește lucruri la scară mare, care par nefezabile și reușește fiindcă tehnologiile pe care le folosește încep să devină realizabile atunci când prototipul atinge piața. La fel de mult îi apreciez și pe cei de la Google, invenția lor a devenit realizabilă atunci când Internetul a avut viteză mai mare.

În poveștile de succes, IT-iștii sunt fie tocilari (dedicați complet studiului), fie foarte inteligenți, dar niște rebeli. Dumneavoastră cum ați fost ca elev?

Nici una, nici alta – îmi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, cu toți. Asta cred că vine din timiditatea pe care vreau să o ascund cât pot de mult. Am de la toți ceva de învățat și sper că am putut ajuta într-un fel pe cei cu care vorbesc.

Am norocul să mă prind repede și nu mi-a trebuit mult timp să stau să învăț, îmi amintesc când tatăl meu îmi dădea exemplul unor colegi de-ai mei care învățau muuult mai mult ca mine, iar eu, plăcându-mi baschetul și fotbalul, eram mai mereu pe terenul Liceului Grigorescu. Rebel? În adolescență, poate …puțin. Prietenii mei pot să confirme, însă, deși mă repet, cel mai mult (poate și fiind singur la părinți) mi-a plăcut să mă aflu între prieteni.

Cum a fost copilăria în Câmpina?

O, ați atins o coardă sensibilă! Iubesc enorm Câmpina! Îmi este dor de colegii mei din liceu, de vecinii de bloc, de prietenii pe care mi i-am făcut pentru o viață acolo, cu care încă țin legătura. Fiecare dintre ei, deși ei nu știu lucrul ăsta, m-a ajutat să devin omul care sunt acum!

Care e cea mai frumoasă amintire pe care ați luat-o cu dvs. în Suedia?

O amintire? Am o grămadă de amintiri – încă visez Câmpina, adolescența mea acolo, perioada când, deși eram la facultate în București, abia așteptam vinerea să mă întorc la Câmpina, să-mi văd prietenii. Serile de la Dona! Bulevardul! Island!

Emigrarea a fost dintotdeauna o dorință pentru dvs. sau conjunctura a fost cea care v-a schimbat practic soarta și parcursul profesional?

Am început să lucrez încă din timpul facultății, ca tehnician, și după ce am terminat facultatea, ca inginer la Ana Electronic (încă avem grupul nostru de prieteni cu care mă văd anual și avem un grup pe Whatsapp unde ne scriem aproape zilnic). Telefonia mobilă abia începuse să se dezvolte în România. Am lucrat la un Service de IT (computere și centrale telefonice), unde mai târziu ajungeam, la nici 25 de ani, să devin șeful service-ului.

Am fost fascinat de telefonia mobilă de la început. Ana Electronic, prin 96-97, a devenit acționar al Connex (actualul Vodafone) și atunci am devenit și service pentru telefoane mobile. Reparam telefoane Samsung, Philips, Ericsson.

La un moment dat, au venit niște reprezentanți ai firmei Ericsson să se intereseze cum decurge activitatea noastră și ne-au propus să devenim un service de nivelul 5 (atunci aveam nivelul 3- adică puteam face doar anumite reparații, nu foarte complexe). Și acum îi mulțumesc lui George Copos că m-a lăsat să mă duc la un curs în Suedia, în Lund, la Ericsson Academy (pompos sună … era doar un curs normal) ca să putem lua licența.

Am ajuns în Lund în ianuarie 2000, după două săptămâni am luat licența pentru service de nivel 5… dar și o carte galbenă cu locuri de muncă. Nu mă gândeam că o să aplic, doar doream să văd ce se cere din punct de vedere al competențelor la Ericsson și ce urmează să se întâmple în telefonia mobilă.

Deși era anul 2000, un loc de muncă mi-a atras atenția. 2000 – toată telefonia mobilă era NMT și 2G (maxim GPRS) – Ericsson căuta candidați pentru noua telefonie 3G (Doamne, cât de bătrân mă simt !!!). M-am aprins imediat și am trimis un CV – postul era de development engineer, mult sub ‚titlul’ meu de atunci. Dar… pasiunea a primat.

Și… ați aplicat?

Da. Îmi amintesc că am trimis CV-ul prin poștă și cei de acolo nu au avut timbre de valoare mare, costa, cred, 25 lei să trimiți un plic în Suedia și ei aveau doar timbre de 1 leu… Așa că am acoperit plicul cu timbre… cel care m-a intervievat încă are plicul acela. Cred că a gândit… băiatul ăsta chiar vrea, cât o fi plătit săracul?

Asta se întâmpla în martie 2000, am avut un interviu la telefon (în care m-au întrebat, printre altele, dacă vreau să mă mut în Suedia. Eram însurat, am zis da, fără să întreb. După aceea m-au invitat la interviu în Suedia, undeva în aprilie, m-au acceptat la sfârșitul lunii aprilie și după toate formalitățile legate de viză am ajuns în Suedia pe 21.06.2000.

Sunteți de 20 de ani în Suedia… Ce a contat cel mai mult în decizia de a rămâne acolo?

Ericsson! Nu știam mai nimic despre Suedia în afară de ABBA, vikingi și ce mă învățaseră cei doi reprezentanți ai Ericsson care au venit în România – hej!

Am fost puțin egoist – m-a atras locul de muncă, telefonia mobilă, tehnologia – restul m-a făcut să rămân: protecția socială, stabilitatea, încrederea oamenilor, comunitatea care te ajută, noi prieteni, calitatea școlii…

Cât de greu a fost să vă adaptați? Ce s-a schimbat atunci când a venit pe lume copilul ?

Nu e ușor să te adaptezi, dar e important să vorbești cu oamenii, să comunici, să fii deschis, să fii sincer! Și foarte important este să le vorbești limba! Nu am făcut nicio oră la școală aici, nici nu aș fi avut timp, în cam trei ani am început să vorbesc limba, care pare grea, dar nu este!

M-am adaptat repede, am avut norocul să fiu într-un colectiv, să vorbesc, să-mi fac prieteni, să ne vizităm, să fiu introdus în cultura suedeză, și am cunoscut și foarte mulți români aici, am foarte mulți prieteni în rândul lor. Lund, locul unde locuiesc aici, este un oraș universitar, sunt mulți români care vin și își fac studiile superioare, doctoratul aici și decid să rămână. Unii dintre cei mai buni profesori universitari de matematică din Lund sunt români.

Da, am venit aici cu soția, de care m-am despărțit de câțiva ani, și într-adevăr avem împreună un copil. Marc împlinește 17 ani în septembrie și a ales să stea cu mine, după ce ne-am despărțit în 2015. Marc pentru mine înseamnă stabilitatea mea, punctul meu de sprijin! Un băiat mult mai talentat decât mine, acum doi ani a fost primul la matematică și spaniolă în Suedia și mă mândresc cu el. Marc vorbește și scrie românește, nu a pierdut legătura cu România, vorbește cu bunicii aproape zilnic. Acum este la liceu și dată fiind conjunctura, nu m-am gândit să mă întorc în România, și e greu de crezut că o voi face. Dar nu cred în granițe, sunt cetățean european, iar România e în Europa, unii din prietenii mei sunt în Paris, Haga, Londra. Nu cred că aș fi mai român trăind în România.

Atunci, când spuneți acasă, care e locul ce vă vine primul în minte?

Câmpina! Simplu – îmi place foarte mult și aici în Lund, locul unde locuiesc împreuna cu băiatul meu.

De ce vă este cel mai dor din România?

Locul unde am crescut – îl văd tot timpul în fața ochilor când am nevoie… și mă liniștește.

Dar dintre bucatele tradiționale românești?

Ciorba de burtă și papanașii – ușor!

Când vorbim de exodul de creiere, țările nordice apar tot mai des în opțiunile tinerilor. Ce sfat aveți pentru ei?

Un sfat: învățați limba! Cei de aici apreciază foarte mult să le vorbești limba. Învățând limba, e ușor să le înveți tradițiile și să socializezi. Într-adevăr, e foarte ușor pentru ei să vorbească engleză, majoritatea o fac foarte bine, chiar și cei în vârstă.

Nu sunt la fel de extroverți ca cei din Sudul Europei, dar sunt oameni în care poți avea încredere. Le place intimitatea casei lor, familiei lor, rar își fac vizite, dar știu să petreacă.

Ce admirați cel mai mult la poporul suedez?

Corectitudinea! Perseverența! Siguranța socială, liniștea zilei de mâine îi face pe unii dintre ei să nu pregete să își asume riscuri. Poate de aceea vedeți foarte multe startup-uri cu statusul de unicorn (evaluare peste 1 miliard de Euro) în Suedia! Petrec foarte mult timp în natură – și ‚fika’ – au o cultură pentru pauza de cafea!

În firma pe care am creat-o, am avut doar angajați suedezi – îmi place foarte mult să lucrez cu ei! Poate am avut noroc, dar cei cu care lucrez sunt o echipă fantastică.

Cu ce nu ați reușit încă să vă obișnuiți?

V-am spus – sunt European, nu cred în granițe. Nu îmi lipsește nimic, sunt magazine cu produse din România, am prieteni români, poate aș fi dorit să-mi văd părinții mai des, vin de cel puțin două ori pe an în România… Acum cu pandemia asta chiar îmi e dor să-i strâng în brațe … poate o să vin în România de Crăciun, atunci când și mulți dintre prietenii mei sunt acolo, veniți din mari orașe din România sau din străinătate.

După atâția ani, cum vi se pare România?

Părerea mea e că România s-a schimbat mult în bine, bineînțeles că e o diferența între România și Suedia, dar, față de cum am lăsat eu România când m-am mutat aici, e mult mai bine. Sigur, o să ia timp să ajungă la statusul țărilor nordice, gândiți-vă că Suedia nu a mai avut un război de 300 de ani! România a avut ghinionul să fie sub comunism până acum 30 de ani. În 30 de ani, România a progresat mult.

Și oamenii s-au schimbat, au putut călători, se informează mai mult, sunt la curent cu ce se petrece în lume, media joacă un rol fundamental – îmi urmăresc prietenii pe Facebook și Instagram, mă întâlnesc cu ei în România …

O singură problema aș avea cu ce se întâmplă în România: oamenii par resemnați, ca și cum nu ar mai fi nimic de făcut – tot ce se întâmplă în jurul lor e jocul unuia sau altuia care au putere să decidă.

Deci sunteți conectat cu ce se întâmplă în țară…

Urmăresc ce se întâmpla în România de aici, am acces la ziare, televiziune, radio (alerg în fiecare dimineața la 6 a.m cu Radio Zu în urechi), vorbesc cu părinții mei, cu prietenii mei – toți se plâng … de una, de alta. Dar până la urmă tuturor le merge bine.

Politica nu e subiectul meu forte, dacă aș putea să aud de politică doar înainte de alegeri cu o lună două, aș fi cel mai fericit, e valabil și pentru politica suedeză. Cred în democrația liberală până când un alt sistem viabil va fi inventat. Până acum, după părerea mea, toate celelalte sisteme au eșuat. Nici aici, nici în România nu mai există politicieni adevărați… și mă opresc aici cu comentariile!

Dacă nu ați fi plecat atunci, astăzi s-ar mai fi scris despre extraordinarul succes de a fi parte a unui gigant?

Nu știu, poate! Există și în România startup-uri pe cale să atingă statusul de unicorn (unul cred că e evaluat la 10 miliarde USD – felicitări!). Fiind inginer și pasionat de hardware, cred că în România mi-ar fi fost greu să atrag investitori, marea majoritate a startup-urilor din România sunt calate pe software, și e normal, mai ales acum în perioada de criză. E mult mai ușor să ai un computer în față, pe care să creezi o aplicație sau o platformă, decât să dezvolți un produs care include hardware și software. Acest trend e valabil și aici.

După 20 de ani, vă mai simțiți emigrant?

Da – și nu am avut și nu am nicio problemă să spun că sunt născut în România. Deși m-am integrat aici și sunt cunoscut, sunt conștient că nu o să vorbesc limba perfect, nu o să cunosc Suedia așa cum cunosc România. Am petrecut mai mulți ani în România, 27, în Suedia, 20. Întrebați-mă peste 7 ani!

Luați vreodată în calcul să vă întoarceți în țară?

Dacă mă întrebați acum, aș spune nu, nu m-aș întoarce să locuiesc și să muncesc în România. Dar e greu de spus ce o să se întâmple în viitor. Acum sunt angajat la Cisco Meraki în Malmö, îmi place ceea ce fac, fiul meu învață în Lund, anul 2 de liceu (din trei), locuiesc în Lund, un oraș care îmi place foarte mult.

Peste câțiva ani? Sincer, mă uit la părinții mei, câteodată aș avea nevoie de ei. Nu vor să se mute aici, îi înțeleg, nu știu limba, nu știu nicio limbă străină în care s-ar putea descurca aici, au prietenii lor acolo. Și mă gândesc că, poate, și fiul meu s-ar putea să aibă nevoie de mine, și vreau să fiu aproape de el. De aceea, întorsul în țară o să-l transform în: țara mea e aproape de unde va locui el.

Pentru fiul dvs România este…

Unde mă duc eu la o a doua casă.

Pentru dvs, astăzi, România este…

Unde m-am născut, unde m-am format ca adult, unde am prieteni și multe amintiri.