Profilul antreprenorului român în primii 25 de ani după comunism
În 2015, antreprenorul român este un bărbat din mediul urban cu vârstă între 40 și 49 de ani, activ în domeniul comerțului, construcțiilor și transporturilor, potrivit Barometrului antreprenorial 2015. Şi, dacă ne uităm la ce fel de businessuri conduce acesta, vom vedea că în general se încadrează la capitolul microîntreprinderi.
64% din numărul total de firme active din România, la 31 martie 2015, erau societăți cu răspundere limitată (SRL), iar acestea au în medie un asociat. Marea lor majoritate, adică 91,6% dintre acestea sunt microîntreprinderi care au, în medie, 2 salariați și un capital mediu de 11.000 de euro. În plus, micile firme se pot lăuda cu o cifră de afaceri, în medie anuală, de 47.000 de euro.
Cele mai multe dintre aceste SRL-uri au sediul în București sau în județul Cluj. Dacă ar fi să facem o radiografie a ultimilor 25 de ani din punct de vedere al firmelor româneşti, atunci studiul arată că din 1990 până în 2015, s-au înființat peste 2,6 milioane de companii. Cu toate acestea nu puţine sunt cele care au căzut răpuse de mediul economic, mai ales că durata medie a unui SRL este de 9 ani, 9 luni și 22 de zile, potrivit studiului.
Profilul IMM-ului de România
Profilul IMM-urilor se concentrează pe 5 sectoare: producție, comerț, construcții, activități profesionale și transport. Aceste domenii ocupă 70% din valoarea totală adăugată brută. De asemenea, trei sectoare (comerț, producție și construcții) concentrează peste 60% din angajații IMM-urilor.
În România, IMM-urile reprezintă 99,6% din numărul total de companii, comparativ cu 99,8%, media la nivelul Uniunii Europene. O altă comparație între România și UE arată că, pe plan local, IMM-urile creează 44% din valoarea adăugată brută la nivelul economiei, în timp ce procentul este de 59% în Uniune.
Totodată, 66,2% dintre angajații României lucrează în IMM-uri, comparativ cu UE, unde cota ajunge la 66,9%. Pe o perioadă de 5 ani, din 2008 până în 2013, numărul angajaților din IMM-urile românești a crescut cu 2 procente de la 64%, până la 66%.
Antreprenorii, uşor sceptici
De abia peste 30 de ani România va avea un mediu prietenos pentru antreprenori, consideră 19% dintre antreprenori. Pe de altă parte, 13% dintre respondenți prevăd un timp mai scurt, de 15-30 de ani. Alți 21% sunt foarte optimiști văzând mediul local ca fiind propice în maximum 3-5 ani, iar cei mai mulți, o treime, până în 5-10 ani.
Dar chiar şi aşa, 42% dintre antreprenori consideră că percepția asupra lor s-a îmbunătățit în acest an, față de doar 35%, câți erau de această părere în 2014. În schimb, a scăzut la 28% de la 35% procentul celor care cred că felul în care sunt văzuți a rămas același.