Ne îndreptăm către un model în care procesul de învățare va fi adaptat fiecărui individ și în strânsă legătură cu nevoile de business ale fiecărui departament | Best Employer Fest

Tehnologia devine puntea care leagă învățarea de performanță, iar inteligența artificială are capacitatea să transforme complet modul în care companiile sprijină creșterea angajaților, dar nu este singura soluție, au spus liderii de HR participanți în al doilea panel din cadrul evenimentului Best Employer Fest, organizat de Revista CARIERE în luna mai, în București.
„AI-ul va fi un instrument valoros în portofoliul celor care gestionează carierele oamenilor, dar nu va fi nici pe departe o soluție completă. Fără un program care să îmbine învățarea digitală cu expunerea la proiecte, experiențe reale și practică în teren, este puțin probabil să obții un impact semnificativ”, a spus Florin Tataru, Directorul de Resurse Umane al Grupului PHOENIX în România (Help Net, Farmexim și El Pharma).
Pentru Roxana Brăhășteanu, HR Director la Bosch Global Business Services, viitorul învățării arată ca o platformă integrată, care învață împreună cu angajatul, îl ghidează și îl provoacă.
„Cred că skill-based learning este cea mai relevantă direcție pentru viitor. Sună ca un wishlist, dar unul cu adevărat valoros. Ne-ar ajuta enorm o platformă integrată, care să coreleze rolul fiecăruia cu abilitățile actuale, competențele necesare și potențialul de creștere. O platformă care să poată recomanda oportunități personalizate de învățare — fie că vorbim despre microlearning, proiecte de tip stretch assignment sau simple nudges care te duc un pas mai departe. Acesta ar putea fi, cu adevărat, viitorul – dacă vom reuși să-l construim”, a spus Roxana Brăhășteanu.
Indiferent de tehnologia folosită, esențiale rămân dorința de a învăța și existența unei strategii clare a companiei, în care procesul de învățare nu este un «etc.» la final de listă, ci o prioritate reală, a completat Aurelia Florea, coordonatoarea departamentelor de Resurse Umane și Dezvoltare Organizațională ale companiei Miele din Brașov.
„Cred că totul depinde, în primul rând, de dorința de învățare a fiecărui individ și, apoi, de modul în care strategia de learning este tratată ca o adevărată prioritate în companie. În plus, consider că trebuie să găsim metode de învățare care să nu plictisească, ci să fie clare, bine direcționate și cu impact real”, a spus Aurelia Florea.
Sorin Păun, managing partner al Code of Talent și partener Ascendis, a adăugat că, în prezent, organizațiile se confruntă cu provocări majore când vine vorba de adopția noilor tehnologii, însă eforturile liderilor vor da roade.
„Tehnologia ne va ajuta foarte mult să nu mai disociem efortul de învățare de cel de implementare și obținere de rezultate. Vom fi într-un trend în care procesul de învățare va fi foarte bine adaptat fiecărui individ, în contextul său, și în concordanță cu nevoile de business ale fiecărui departament.”
Foto: Revista CARIERE

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 298 | Iunie 2025