Autenticitatea este noul trend în PR. Cum să o aplici în strategia afacerii tale

Oamenii s-au săturat de mesaje bine lustruite, dar goale de conținut. Publicul simte rapid falsitatea, așa că autenticitatea a devenit una dintre cele mai puternice strategii de PR. Nu mai este suficient să spui că ai un brand de încredere – trebuie să arăți asta prin acțiuni reale, transparență și un discurs care nu sună ca o reclamă. Dar cum aplici autenticitatea într-un mod care să aibă impact real?
O greșeală pe care multe branduri o fac este că încearcă să pară impecabile. Publicul știe că niciun business nu este perfect și apreciază mai mult o companie care recunoaște când greșește și explică cum repară situația. Dacă încerci să ascunzi problemele sau să le ambalezi în comunicate vagi, riști să pierzi încrederea clienților.
Tonul natural
Textele scrise de PR care sună robotic sau forțat nu mai prind. Oamenii vor să audă o voce umană, să simtă că în spatele brandului sunt persoane reale.
Adoptă un ton relaxat, conversațional și evită jargonul complicat sau frazele sterile care nu spun nimic.
Spune povești reale
Storytelling-ul autentic are mai mult impact decât orice slogan bine gândit. O poveste despre cum a început afacerea ta, despre un client care și-a rezolvat o problemă cu ajutorul produsului tău sau despre un eșec din care ai învățat poate crea o conexiune puternică cu publicul.
Implică-te PE BUNE în comunitate
Multe companii vor să pară că susțin cauze sociale, dar publicul detectează rapid dacă e doar o mișcare de PR. În loc să faci campanii ocazionale doar pentru imagine, implică-te constant în inițiative care chiar contează pentru brandul tău și pentru comunitate.
În plus, nu uita că testimonialele sincere sunt mult mai puternice decât orice reclamă. În loc să scrii tu cât de grozav e brandul tău, lasă angajații să împărtășească experiențele lor și încurajează clienții să vorbească despre cum i-a ajutat produsul sau serviciul tău.
Intră în culise
Publicul este curios să vadă ce se întâmplă dincolo de produsul final. Fie că este vorba despre un video „behind the scenes” din producție, o postare despre un obstacol pe care echipa l-a depășit sau o zi din viața unui angajat, astfel de momente creează o relație mai apropiată între brand și audiență.
CITEȘTE ȘI: Strategii eficiente prin care HR-ul gestionează crizele de imagine ale companiei
Foto: ID 159668942 © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com