Companiile active în social media vor investi mai mult în 2012
Aproximativ 6 din 10 companii care au realizat campanii în social media îşi vor mări bugetul pentru 2012 cu până la 25%.
“Faptul că o bună parte dintre companiile care au avut de-a face cu social media şi-au programat un buget mai mare pentru 2012, precum şi bugetarea unor sume mai ridicate de cei care apelează la agenţiile de specialitate arată încrederea crescută a companiilor în social media şi în rezultatele pe care aceste aceasta le poate aduce”, spune Traian Năstase, Online Project Manager GfK România.
În ceea ce priveşte ponderea activităţilor de social media în totalul bugetului de marketing şi comunicare în 2011, 37% dintre companii au direcţionat între 1 şi 15 procente către aceste activităţi.
Este interesant de remarcat faptul că există ceva mai multe companii mari (peste 250 de angajaţi) care alocă între 16 şi 25% din buget pentru social media (20% faţă de 15% din total eşantion), în timp ce în rândul companiilor mici (sub 50 de angajaţi) sunt mai multe care alocă mai degrabă până în 5% din buget (17% versus 13% din total eşantion).
Reprezentanţii companiilor care au apelat la agenţii de specialitate în 2011 estimează o creştere mai mare a bugetului pentru 2012. 19% dintre aceştia se aşteaptă ca în 2012 investiţia în social media să crească mai degrabă cu 51-75%.
Datele fac parte din studiul multiclient GfK “Social media din perspectiva companiilor” și a fost aplicat pe 410 persoane responsabile cu activitatea de comunicare din companii care au făcut sau intenţionează să facă campanii în social media în 2012.