Alina Lăudatu, Group Customers & Channels Director, Farmexim & Help Net: Unde conduc femeile există o preocupare solidă pentru bunăstarea angajaților

Astăzi, leadershipul feminin este un subiect despre care se vorbește firesc. Dar drumul femeilor către pozițiile de vârf n-a fost nici drept, nici scurt. A fost, mai degrabă, o luptă dusă cu pași mici, dar hotărâți.
Puterea era un teritoriu exclusiv masculin, deciziile importante se luau în cercuri închise, dominate doar de vocile bărbaților. Ideile și perspectivele femeilor erau ținute la distanță, iar accesul lor la poziții de conducere, adesea blocat de stereotipuri și convenții. Nu conta cât de bine pregătite erau, câtă valoare puteau aduce. La vârf, prezența lor era mai degrabă o excepție decât o regulă.
Cu timpul însă, mișcările pentru egalitate de gen, politicile de diversitate, mentoratul, solidaritatea între femei și curajul de a spune „ajunge!” au forțat deschiderea acestor uși. Și, ceea ce decenii la rând părea de neclintit – stereotipuri, cutume, tăceri complice – a început să se fisureze. Iar prin aceste fisuri, ușor-ușor, femeile și-au croit drum și și-au câștigat locul prin competență și rezultate.
Astăzi, leadershipul feminin nu mai este un act de curaj solitar, ci o realitate tot mai vizibilă. Iar prezența femeilor în structurile de conducere nu mai ține doar de dreptate socială sau de reparație istorică. Ține de valoare. De impact real. De performanță demonstrate.
Pe ultimele trepte ale puterii și influenței
Și, totuși, deși prezența femeilor în funcții de conducere devine tot mai evidentă, la nivel mondial, femeile ocupă doar:
23,3% din locurile din consiliile de administrație,
8,4% din funcțiile de președinte al consiliului,
6% din funcțiile de director general,
17,6% din funcțiile de director financiar.
Aceste date, extrase din raportul Deloitte din 2024, evidențiază decalajul încă existent la cel mai înalt nivel. Plafonul de sticlă, deși mult mai subțire și mai transparent, continuă să îngreuneze urcușul femeilor pe ultimele trepte ale puterii și influenței.
Aceste cifre confirmă însă și nevoia de a nu lăsa garda jos. De aceea, vocile femeilor-lider trebuie să fie încă puternic auzite. Ele sunt vocile calde ale leadershipului, care demonstrează că succesul se creează în locuri în care nu doar rezultatele financiare contează, ci și modul în care oamenii se simt și evoluează împreună.
Alina Lăudatu, Group Customers & Channels Director pentru Farmexim și Help Net, membru în boardul PHOENIX România, este una dintre aceste voci.

Prezența femeilor în board, o călătorie dificilă
„Călătoria femeilor în boarduri a fost una lungă și dificilă, marcată de etape importante și provocări persistente. Dacă, cu ani în urmă, boardurile companiilor erau dominate de bărbați, femeile fiind adesea excluse de pe coridoarele puterii, situația a început să se schimbe pe măsură ce eforturile pentru diversitatea de gen în guvernanța corporativă au luat amploare. Astăzi, prezența femeilor în board nu mai este doar o chestiune de responsabilitate socială, ci un factor-cheie în stimularea eficacității organizației”, spune Alina Lăudatu.
Diversitatea de gen în procesul decizional, continuă ea, este salutară, punctând că, în PHOENIX ROMÂNIA (Farmexim | Help Net | EL Pharma), s-au înțeles deja schimbările culturale profunde ce au loc pe măsură ce tot mai multe femei intră în roluri de conducere. De aceea, în cadrul organizației, este în desfășurare un amplu proces de dezvoltare a unui mediu care sprijină și valorizează diversitatea, în care femeile se simt împuternicite să contribuie și să aibă succes.
„La PHOENIX ROMÂNIA, am înțeles că femeile pot cultiva o cultură care prosperă prin colaborare, creativitate și incluziune. Din perspectivă personală, am crezut întotdeauna că un board echilibrat și divers contribuie la un proces decizional eficient, care, în cele din urmă, duce la crearea de valoare pe termen lung. În ceea ce privește perspectivele diferite pe care femeile le pot aduce, nu m-aș grăbi să înțeleg totul în cheia unei comparații cu bărbații. Deși există diferențe, într-adevăr, cred mai degrabă că liderii, indiferent de gen, pot construi împreună un business sănătos și puternic”.
Diversitatea de gen în guvernanța corporativă
În opinia Alinei Lăudatu, una dintre cele mai valoroase contribuții pe care diversitatea de gen o aduce guvernanței corporative este deschiderea către o paletă mai largă de perspective, care îmbogățește procesul decizional cu idei și viziuni noi: „Cred că aceasta este principala valoare pe care femeile o aduc. Să nu uităm că, adesea, ele au experiențe de viață și puncte de vedere diferite față de omologii lor de sex masculin, ceea ce conduce la procese decizionale mai cuprinzătoare și mai incluzive”.
Al doilea aspect important al implicării femeilor în guvernanța corporativă este legat de managementul riscurilor, mai ales în contextul provocărilor sociale și etice tot mai frecvente: „Femeile au tendința de a adopta o abordare mai prudentă a riscurilor, iar acest echilibru este esențial”.
În plus, subliniază ea, femeile din guvernanța corporativă pot pleda pentru politici care promovează echilibrul între viața profesională și cea privată, inițiativele de diversitate și incluziune, precum și bunăstarea angajaților: „Toate acestea contribuie la o cultură corporativă mai puternică și mai productivă”.
Astfel, prezența femeilor în poziții de decizie nu este doar o necesitate pentru diversificarea perspectivelor, ci și un factor-cheie în construirea unui mediu de lucru sănătos și responsabil: „În lumea interconectată de astăzi, competențele unice în comunicare, empatia și construirea de relații pe care femeile le dețin cu precădere contribuie la menținerea unor relații puternice cu o gamă largă de părți interesate”.
Extinderea filierei de talente
Extinderea filierei de talente este un alt subiect deosebit de important atunci când vorbim despre diversitatea de gen în boarduri. Iar, pentru a aborda această problemă, PHOENIX ROMÂNIA investește în programe de dezvoltare a leadershipului pentru femei, oferindu-le acestora competențele și oportunitățile necesare pentru a avansa în funcții de conducere.
Alina Lăudatu subliniază că, prin aceste inițiative, organizația sprijină creșterea profesională a femeilor, oferindu-le un cadru în care ele pot să se exprime, să învețe și să își asume roluri de decizie: „Femeile demonstrează adesea calități de lider transformațional, inclusiv inteligență emoțională, luare a deciziilor în colaborare, viziune orientată către un scop și stiluri de comunicare adaptive. Femeile excelează în dezvoltarea potențialului membrilor echipei, în construirea de relații strategice și în promovarea unor medii favorabile incluziunii care stimulează inovarea”.
Forța liderelor
Într-o companie cu o echipă predominant feminină, așa cum este PHOENIX ROMÂNIA, leadershipul are totuși trăsături distincte, care reflectă nu doar stiluri de conducere diferite, ci și o cultură organizațională adaptată nevoilor și dinamismului echipei. Pentru că, într-o astfel de echipă, comportamentele sociale și interpersonale devin un factor definitoriu al succesului, iar liderii femei au capacitatea de a stimula aceste comportamente.
„Când liderii de echipă vorbesc frecvent cu membrii echipei lor, aceștia transmit mesajul că interacțiunile sociale sunt valoroase în cadrul echipei și importante pentru funcționarea acesteia. Însă atunci când atât frecvența, cât și proporția femeilor în echipă sunt ridicate, acestea pot consolida impactul numeroaselor comportamente comunitare pe care femeile le manifestă în cadrul echipei (cum ar fi oferirea de sprijin și construirea și menținerea legăturilor sociale interpersonale), producând un nivel ridicat de coeziune socială”, explică Alina Lăudatu.
Altfel spus, impactul femeilor în leadership nu se reflectă doar în deciziile strategice, ci și în felul în care construiesc și mențin legăturile solide între oameni.
Pe aceeași lungime de undă
De altfel, în opinia Alinei Lăudatu, unul dintre cele mai valoroase rezultate ale femeilor în funcții de conducere este abilitatea lor de a promova o comunicare deschisă și sinceră. Femeile-lider pun un accent deosebit pe transparență și îi încurajează pe membrii echipei să împărtășească idei și preocupări fără rețineri.
Iar această abordare, după cum evidențiază Alina, ajută la construirea unei echipe mai implicate și mai conectate, în care toată lumea se simte încurajată să contribuie activ. De exemplu, subliniază ea, o femeie manager poate organiza sesiuni de feedback regulate, care îi ajută pe toți să fie pe aceeași lungime de undă și să cultive încrederea reciprocă, ceea ce duce la o îmbogățire a culturii organizaționale. Iar pentru a confirma acest lucru, ne împărtășește și un comportament constant pe care l-a aplicat în colaborarea cu echipele sale:
„În toți acești ani de lucru, în grupul PHOENIX ROMÂNIA, mi-am făcut timp să îmi cunosc personal membrii echipei. Astfel, am putut sprijini mai bine dezvoltarea, le-am înțeles punctele forte și aspirațiile, iar acest lucru nu numai că a îmbunătățit performanța individuală, dar a întărit și echipa, în ansamblu. Când vă imaginați o femeie manager, vă puteți gândi la o persoană abordabilă și încrezătoare, o profesionistă care își folosește abilitățile și intuiția pentru a echilibra eficient sarcinile și oamenii. Puterea ei este vizibilă nu numai în etica muncii, ci și în cultura de susținere pe care o construiește.”
De aceea, pe măsură ce lumea evoluează, este foarte important să continuăm să sprijinim și să sărbătorim femeile în funcții de conducere, recunoscând impactul lor neprețuit asupra modelării în bine a culturii organizaționale, apreciază Alina.
Niciuna dintre noi nu este Superwoman
Multe femei aflate în poziții de leadership vorbesc despre „juggling”, acea jonglare constantă între carieră, familie și responsabilitățile din comunitate.
Cine este Alina Lăudatu, femeia din spatele liderului? Care sunt rolurile ei după ce închide ușa biroului? Cum își menține echilibrul între carieră și viața personală?
„Undeva, de-a lungul timpului, femeile au început să creadă că trebuie să fie Superwoman atât în viața lor personală, cât și în cea profesională. Viața nu este o bandă desenată și niciuna dintre noi nu este Superwoman. Pur și simplu nu poți fi peste tot în același timp și nici nu-i poți mulțumi pe toți oamenii tot timpul. Am învățat asta, am acceptat asta.
Pentru femeile-lider, viața reală implică multe jonglerii și prioritizări – ceea ce înseamnă uneori luarea unor decizii dificile. Pozițiile de conducere pot cere să se facă sacrificii personale, dar trebuie să ai grijă să nu lași ca acest lucru să devină o normă.
Ca femeie-lider, am înțeles că trebuie să negociez atunci când vine vorba de stabilirea limitelor. Nu toate situațiile sunt albe sau negre, și atunci caut și găsesc cea mai echitabilă abordare și care sunt soluțiile alternative.
Ca femeie într-o poziție de conducere, presiunea este inevitabilă. Și pentru mine au existat provocări. Prin anii de experiență ca soție, mamă și femeie-lider în cadrul Farmexim, ca director de Vânzări, apoi ca membru în boardul PHOENIX ROMÂNIA, am învățat să gestionez cu succes situațiile de presiune. Noi, femeile, punem multă presiune pe noi însene ca femei la putere, dar eu, una, știu cum să navighez printre obstacolele cu care se confruntă femeile-lider pentru a ieși învingătoare.
Munca mea din acești peste 20 de ani de carieră în grupul Farmexim & Help Net a avut și are un impact important în viața și starea de bine a pacienților noștri. Acest lucru are un impact pozitiv și asupra propriei mele bunăstări, deoarece am văzut în mod direct cum o organizație bine gestionată poate contribui substanțial în domeniul sănătății. Faptul că știu că activitatea mea, analiza și deciziile mele de business îi pot ajuta pe oameni mă determină să merg mai departe și să rămân pozitivă în ceea ce privește munca mea atunci când lucrurile devin dificile.”
PHOENIX ROMÂNIA. Povestea unei promisiuni onorate de 35 de ani
PHOENIX ROMÂNIA este un grup de companii cu istoric de peste 35 de ani pe piața farma din România și are în componență divizia Distribuție – Farmexim, divizia Retail – Help Net și Pharma Services – EL Pharma.

Farmexim este una dintre primele povești de succes din piața farmaceutică românească. Fondată în 1990, a fost prima companie privată de distribuție de medicamente, o adevărată bornă pe drumul modernizării accesului la sănătate.
Astăzi, rețeaua Farmexim acoperă întreg teritoriul național, cu un centru logistic de ultimă generație la Balotești și puncte regionale în marile orașe ale țării. Cu peste 650 de angajați, compania asigură un lanț eficient și rapid de aprovizionare pentru sute de farmacii și spitale.
Help Net este parte a grupului din 1998. Cu peste 420 de farmacii și aproximativ 2.500 de angajați, a devenit unul dintre cei mai importanți retaileri farmaceutici din țară.
Lansată în 2021, EL PHARMA este cea mai tânără dintre cele trei entități. Cu o abordare modernă și adaptată vremurilor, EL PHARMA oferă servicii integrate pentru companiile din domeniul farma, de la reprezentare medicală și suport logistic, până la strategie de promovare.
Împreună, cele trei companii au peste 3.300 de angajați și o misiune comună: să transforme accesul la sănătate într-o experiență firească și sigură.
PHOENIX România beneficiază de expertiza și forța unui grup european solid, PHOENIX group, lider european în servicii integrate de sănătate, cu activitate în 29 de țări și un angajament clar: să fie cel mai important partener în sănătate din Europa.
CITEȘTE ȘI: Romulus Dumitru, Director General Delaco: Moralitatea e mai importantă decât rezultatele financiare
Foto: Alina Lăudatu, Group Customers & Channels Director pentru Farmexim și Help Net, membru în boardul PHOENIX România

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 297 | Mai 2025