Câteva mituri despre management
În business, este important să iei decizii bazate pe fapte, nu pe supoziţii greşite. Specialiștii subliniază că există mituri despre management, care nu au nicio legătură cu realitatea.
Cum ar fi:
Cel mai bun performer al echipei este cel mai calificat să fie manager.
Realitate: Aptitudinile care te conduc la succes ca şi indidiv sunt foarte diferite de cele care îţi trebuie pentru a fi manager. Este adevărat că performerii de top sunt primii luaţi în considerare pentru o promovare, Performanța la un nivel ridicat este un criteriu pentru o promovare, dar nu singura care ar trebui luată în considerare. Abilitatea de a îi ajuta pe alţii să îşi îmbunătățească performanţele devine în acest context şi mai importantă. Când îi manageriezi pe ceilalţi trebuie să iei în calcul că vei creşte oameni, că vei dialoga cu ei şi că nu doar performanţă personală contează.
Managerii pot da ordine celor din jur
Realitate: Managerii au mai multă putere, autoritate, statut şi acces la alte informaţii, dar aceste privilegii nu garantează că managerul va avea o influenţă pozitivă într-un anume cadru. Apoi, când aceştia ajung să fie promovaţi, află că nu erau neapărat cei mai potriviţi. Să ai un cuvânt de spus în acţiunile şi directivele mai înalte este un anume gen de influenţă. Dar este mult mai important ca un manager să se bazeze pe puterea lui de persuasiune şi pe aptitudinile sale de colaborare pentru a îi influenţă pe cei din jur.
Managerii sunt răi şi nu le pasă de altceva decât de final
Realitate: Liderilor le pasă de succesul altora şi de succesul unui business.
Managerii buni sunt deseori atenţi, corecţi, şi plini de respect. Realizează că este singura cale de a asigura performanţa înaltă, pe termen lung.
Managerii au multă libertate. Mulţi noi manageri cred că au mai multă libertate în a lua decizii şi a acţiona decât ar avea ca angajaţi care contribuie individual. Mulţi pot să creadă că vor avea mai mult timp liber decât înainte, pentru că vor avea mai multe rapoarte de făcut.
Realitate: Managerii au deseori mai puţină libertate de acţiune individuală decât îşi imaginau. Pentru că trebuie să aibă grijă de mai mulţi oameni, să influenţeze, să adauge persoane la un network.
Acest tip de muncă reprezintă un nou set de obligaţii şi relaţii cu care trebuie să se confrunte. Sunt sigur că mulţi CEO se aşteptau la mai multă libertate când au început să lucreze în afaceri.
Mai multe pe risco.ro