Evaluarea „chimiei” echipei, noul „Sfânt Graal” căutat în analiza şi îmbunătăţirea performanţelor
Faptul că eşti un bun membru de echipă devine rapid atât un ingredient esenţial care-ţi favorizează angajarea, cât şi o abilitate care este fundamentală pentru îndeplinirea misiunii echipei şi merită să fie măsurată. Am petrecut recent un weekend participând la conferinţa anuală „Sports Analytics” organizată de către Sloan School of Management – Massachusetts Institute of Technology (MIT). Şi mi-am dat seama că, de fapt, conceptul de cuantificare a „chimiei” dintre oamenii ce fac parte dintr-un grup – prin identificarea talentelor, atributelor şi abilităţilor combinatorii care permit unei echipe să joace mai bine decât un simplu grup în care sunt reuniţi nişte indivizi talentaţi – a devenit noul „Sfânt Graal” pe care-l caută cei ce se ocupă de „sports analytics” – practică ce constă în managementul datelor istorice structurate, aplicarea unor modele analitice predictive ce folosesc acele date şi utilizarea sistemelor informatice pentru a le permite managerilor să ia decizii informate, ce le permit să îşi ajute echipa să capete, pe terenul de joc, un avantaj competitiv.
Şi atunci, cum pot liderii să identifice, să combine, să dezvolte, să instruiască şi să antreneze o combinaţie de oameni talentaţi, astfel încât acest „amestec” să devină un întreg care este, într-o măsură considerabilă şi cuantificabilă, mai mare şimai bun decât simpla sumă a părţilor sale? Care sunt acele caracteristici combinatorii pe care le deţin oamenii cu performanţe înalte şi care le permit să le confere tuturor oamenilor din jurul lor puterea de a obţine nişte performanţe peste aşteptări?
Ei bine, aceasta este provocarea de care sunt bântuite cele mai strălucite minţi şi „cele mai grase portofele” din lumea sportului.
Bineînţeles, identificarea unor indicatori similari celor prezentaţi în faimosul film „Moneyball” (în care un manager reuşeşte să asambleze o echipă de baseball competitivă, aplicând o metodă sofisticată de detectare şi analizare a celor mai buni jucători, pentru a forma o echipă care a câştigat 20 de meciuri la rând, o performanţă-record în Liga Americană de Baseball) şi amplificarea performanţelor individuale rămân nişte obiective vitale. Dar la acest eveniment a fost prima oară când am văzut atâtea stele din elita atleţilor, vorbind cu nostalgie şi cu ambiţie despre „alchimia analitică” ce îi poate transforma pe nişte simpli colegi de echipă în nişte veritabili campioni.
„Următorul pas în sports analytics va fi cel în care aflăm cum să construim acea «chimie» necesară între membrii echipei”, a spus Phil Jackson, fostul antrenor al echipelor Chicago Bulls şi Los Angeles Lakers, care a câştigat cele mai multe campionate din NBA (National Basketball Association) în întrega istorie a baschetului american. Jackson mi-a spus că, în calitatea lui de campion de 11 ori, el căuta mereu „acel lucru anume care creează legătura strânsă” dintre jucători şi îi poate separa de concurenţă. Jackson a fost faimos pentru faptul că încuraja antrenarea deplin conştientă şi meditaţia, pentru a-i determina pe jucătorii lui să se sincronizeze perfect unii cu alţii în timpul antrenamentelor şi al meciurilor.
La o discuţie în panel intitulată „Cum să construieşti o dinastie”, Jackson a subliniat că el este oricând deschis la cifre şi analize care îi oferă acele înţelegeri profunde ce îi dezvăluie modurile în care poate acţiona pentru a-i încuraja pe membrii din echipa lui să joace mai bine împreună. El a observat că este una să îi motiveze în mod individual pe jucători – precum faimoşii Shaquille O’Neill sau Kobe Bryant – dar este cu totul altceva să identifice ingredientele care să îi motiveze pe toţi, atât în timpul antrenamentelor, cât şi în timpul meciurilor, fiindcă este vorba de o problemă diferită, atât calitativ, cât şi cantitativ. „Ar trebui ca acum să fim capabili să facem mult mai mult”, a spus Jackson.
George Karl, cel de-al şaptelea antrenor din istoria NBA care a atins cifra-record de 1000 de victorii, a evidenţiat în mod similar nevoia de a avea nişte antrenori şi directori generali serioşi, pentru a cuantifica ceea ce el a numit „spiritul unei echipe unite”. Gurul statisticii Nate Silver, care a schimbat tabăra plecând de la cotidianul New York Times la canalul TV de sport ESPN, a observat că în sporturile orientate spre jocul în echipă, precum baschetul şi fotbalul, cuantificarea „chimiei” dintre membrii echipei contează mult mai mult decât în sporturile care pun un accent mai mare pe performanţa individuală, precum baseball-ul.
Dar tema mai largă care s-a conturat la conferinţă a fost faptul că experţii specializaţi în analiza şi managementul datelor cantitative din sport – aşa-numiţii „sports quants” – şi analiştii din sport, precum şi antrenorii şi managerii, devin mai creativi, mai inovativi şi mai agresivi în acţiunile prin care urmăresc nu doar să identifice combinaţiile şi perechile de jucători cele mai eficiente, ci şi ingredientele speciale care intră în reţeta acelui succes. Este acordată o mai mare atenţie, din punctul de vedere urmăririi factorilor cantitativi, pentru a estima cât de mult îmbunătăţesc jucătorii performanţele echipei lor în timpul meciurilor. Există anumite situaţii de joc în care influenţa lor pozitivă sau negativă este, din punct de vedere statistic, pronunţată? Poate fi corelat acest impact, într-un mod semnificativ sau relevant, cu atributele lor psihologice sau cu alte caracteristici comportamentale? Chiar aşa, cum pot antrenorii să îmbunătăţească coeficientul de „spirit de echipă unită” asociat performanţelor jucătorilor?
Bineînţeles, MLB (Major League Baseball), NBA, NFL (National Football League) şi FIFA (federaţia internaţională a asociaţiilor de fotbal) nu sunt tocmai nişte analogii perfecte pentru giganticele companii globale sau pentru startup-urile din Silicon Valley. Dar companiile cu performanţe înalte din industriile din întreaga lume îşi monitorizează şi îşi evaluează digital oamenii într-un mod mai cuprinzător şi mai riguros. Sporturile profesioniste au devenit nişte adoptatori timpurii şi nişte inovatori în domeniul măsurătorilor multidimensionale aplicate atât jucătorilor individuali, cât şi întregii echipe. După o vreme în care companiile din topul Fortune 100 i-au invitat pe antrenorii de sport profesionist şi pe atleţii profesionişti să fie speakeri motivaţionali la evenimentele lor interne, acum conversaţia dintre cele două părţi se mută spre împărtăşirea celor mai bune practici în domeniul denumit generic „analytics” – în care are loc un proces mai complex decât simpla analiză, fiindcă scopul său este de a permite descrierea, previzionarea şiîmbunătăţirea performanţelor obţinute, inclusiv prin luarea unor decizii optime şi realiste pe baza datelor existente.
Cum ar putea „spiritul unei echipe unite” să permită ca eforturile depuse pentru dezvoltarea unui nou produs, cu performanţe mai ridicate, să asigure atât scurtarea ciclului de dezvoltare, pentru ca produsul să fie lansat mai rapid pe piaţă, cât şi o reală îmbunătăţire a performanţelor produsului? Cum ar putea liderii ce îndeplinesc rolul de CEO şi membrii board-ului să folosească headhunteri şi să angajeze directori executivi, dacă „chimia” dintre oameni ar putea fi măsurată mai bine? Bineînţeles, echipele din sport concurează la nivel fizic. Dar ce ar putea să însemne chimia dintre oameni atunci când munca din echipă este desfăşurată, în mare parte, în mod digital şi virtual? Conferinţa nu a oferit vreun răspuns concret la aceste întrebări, dar aceasta este „arena” în care este discutat viitorul cuantificării performanţelor echipei şi a muncii în echipă. Poţi să îţi creezi o carieră excelentă desfăşurând muncă de cercetare în domeniul chimiei fizice sau anorganice. Dar domeniul ce reprezintă adevărata mină de aur a erei postindustriale este cercetarea de vârf în domeniul chimiei dintr-o echipă.
Michael Schrage este Research Fellow la MIT Center for Digital Business – divizia de cercetare aplicată, desfăşurată în parteneriat cu firmele din business-ul digital, creată de Sloan School of Management din MIT (Massachussetts Institute of Technology) – şi autorul cărţii „Serious Play”.