Lecţia de management „cash and carry”
Conduce, pe piaţa românească, un business de peste un miliard de euro şi vede în criza economică un prilej foarte bun pentru un manager să îşi arate adevărata valoare. Dusan Wilms, director general Metro Cash & Carry România, s-a născut în Timişoara, unde a absolvit Politehnica. După Revoluţie a plecat în Germania, a lucrat la Deutsche Telekom, apoi a fost recrutat de grupul Metro şi desemnat să preia funcţia de director general al operaţiunilor din România, în 1999. Cinci ani mai târziu, a fost promovat în cadrul grupului şi desemnat să se ocupe de deschiderea filialei Metro Moldova, dar şi de construcţia reţelei Real Hypermarket. În 2009, a revenit pentru un al doilea mandat la conducerea retailerului din România.
De ce aţi ales să plecaţi în Germania?
M-am născut în Timişoara, am urmat cursul firesc al educaţiei şi studiilor, după care mi-am dorit să încerc şi altceva, să descopăr şi partea Vestică a Europei. În 1999, în România, nu erau stabilite structurile care sunt astăzi şi am vrut să îmi realizez experienţa mea personală acolo.
V-aţi întors în România, în funcţia de director general. Cum a fost acolo?
M-am întors după un an şi jumătate de training internaţional, unde am învăţat ce înseamnă retail şi comerţ. Astăzi, mai rar se fac programe de training cum am urmat eu, deoarece firma nu îţi mai oferă timpul de un an şi şase luni să cunoşti organizaţia.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro