Oare femeile îşi asumă tot atât de multe riscuri ca şi bărbaţii?

Jill Logan, o angajată care mă ajuta să-mi finalizez manuscrisul, a fost cea care mi-a arătat discrepanţa. Am fost uluit. Prima mea reacţie a fost: “nu se poate să fie adevărat”. M-am dus la flipchart și am făcut o listă cu fiecare povestire, numărându-le eu însămi pe toate: erau şapte din 38. Jill avea dreptate.

M-am uitat la Jill şi am spus: “cum de s-a întâmplat aşa ceva?”. Verificasem acele povestiri de atâtea ori ca să mă asigur că surprind toate aspectele într-un mod echilibrat – vârstă, dimensiunea companiei, industria, zona geografică. Cum de nu am fost mai atent la reprezentarea pe sexe a oamenilor? Mă simţeam jenat. Mă gândeam la mine şi îmi spuneam: “tocmai eu, dintre toţi bărbaţii, ar fi trebuit să-mi dau seama de aşa ceva”. Femeile reprezentau mai mult de jumătate dintre clienţii cărora le oferisem consultanţă în leadership în ultimul deceniu. Mai mult, mama mea, care are un doctorat în psihologie organizaţională, scrisese acum 20 de ani o dizertaţie de 454 de pagini, intitulată “On Being a Bright and Ambitious Woman”, despre femeile care îşi asumă riscuri în afaceri.

După ce m-am mustrat, am devenit sincer curios. Vroiam să găsesc un răspuns la întrebarea retorică pe care i-o pusesem lui Jill. Pe bune, cum de s-a întâmplat aşa ceva?

Am început uitându-mă la reţeaua iniţială de oameni pe care îi contactasem pentru a-i invita să fie sursa povestirilor din carte: 78 de bărbaţi şi femei care erau nişte persoane de succes, inteligente şi cu o minte vizionară. M-am gândit că s-ar putea să se fi întâmplat din cauză că am introdus o atitudine părtinitoare încă de la început, prin faptul că aş fi contactat mai mulţi bărbaţi decât femei. Dar nici vorbă de aşa ceva. Reţeaua cuprindea de fapt 40 de femei şi 38 de bărbaţi.

Apoi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să recreez povestirile potenţiale care urmau să provină din acea reţea. Am numărat 129 de povestiri. Mi-am dat seama rapid că de aici a pornit dezechilibrul. În doar 47 de povestiri (36%) era vorba despre femei. Când am pus întrebarea iniţială – “cine sunt oamenii, din reţeaua ta de contacte, pe care i-ai considera drept o persoană care îşi asumă riscuri în mod inteligent şi are succes?” – în răspunsurile primite de la acest grup apăreau de două ori mai mulţi bărbaţi decât femei, chiar dacă tocmai printre respondenţi se aflau mai multe femei decât bărbaţi.

Aceste date interesante reprezentau un punct de pornire la care merita să mă gândesc mai mult. Dar tot nu explicau rezultatul final – doar în 18% din povestitile mele era vorba despre femei, nu 36% sau nici măcar pe aproape. Iar eu eram cel vinovat de această reducere suplimentară. Din fondul comun de povestiri pe care le adunasem, 82 erau despre bărbaţi, iar eu am ales 31 dintre ele – adică 38% dintre povestirile despre bărbaţi. De asemenea, din acest fond comun, 47 de povestiri erau despre femei, iar eu am inclus în carte 7 dintre ele – adică numai 15% dintre povestirile femeilor.

Am rămas cu două întrebări la care căutam răspuns: de ce oamenii din reţeaua de persoane contactate de mine mi-au relatat mai multe povestiri despre bărbaţi decât despre femei? Şi apoi, odată ce am avut la îndemână ambele categorii de povestiri, de ce am ales dintre ele un procent mai mare de povestiri despre bărbaţi? M-am gândit la aceste întrebări şi am discutat despre ele atât cu bărbaţi, cât şi cu femei, după ce Jill mi-a atras atenţia asupra discrepanţei dintre ponderile pe care au ajuns să le aibă în manuscrisul cărţii mele. De asemenea, am citit câteva studii făcute pe această temă. Iată câteva lucruri pe care le-am aflat până acum:

1. Bărbaţii sunt mai înclinaţi să-şi asume riscuri decât femeile. Această concluzie a fost replicată într-o varietate de studii care au fost făcute în decursul ultimilor ani şi în care cercetătorii care le-au realizat au indicat spre motive economice şi evoluţioniste. Un studiu recent făcut de Mara Mather şi Nicole R. Lighthall a arătat că diferenţele dintre cele două sexe sunt amplificate şi mai mult când oamenii sunt supuşi stresului. Măsura în care bărbaţii sunt dispuşi să-şi asume riscuri se amplifică sub stres, în timp ce măsura în care femeile sunt dispuse să-şi asume riscuri scade sub stres. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă aşa este faptul că există diferenţe între cele două sexe din punctul de vedere al activităţii care are loc în regiunea din creier care este implicată în calcularea riscurilor şi pregătirea pentru acţiune. Această constatare pare să fie importantă, dată fiind natura stresantă a vieţii noastre de la serviciu. S-ar putea oare ca, în aceste scenarii, bărbaţii să fie prea nesăbuiţi, iar femeile prea prudente? S-ar putea ca, sub stres, dacă bărbaţii şi femeile ar lucra împreună, acest grup mixt să ia nişte decizii mai inteligente în condiţii de risc decât în situaţia în care fiecare dintre cele două sexe ar lucra separat.

2. Oamenii au tendinţa de a le percepe pe femei ca având o mai mare aversiune faţă de risc în comparaţie cu bărbaţii. Persoanele mai puternice, mai înalte şi mai atrăgătoare fizic sunt percepute ca având o mai mare toleranţă la risc, conform studiului realizat de Sheryl Ball, Catherine C. Eckel şi Maria Heracleous. Femeile sunt percepute ca având o aversiune mai mare faţă de riscuri. Lucrul acesta înseamnă că femeile sunt dezavantajate când se pune problema să obţină sprijin atunci când îşi asumă un risc. Această percepţie părtinitoare complică şi mai mult diferenţele dintre măsura în care femeile şi bărbaţii sunt înclinaţi să îşi asume riscuri. Mă tem că acesta este unul dintre factorii de care m-am împiedicat când am ales povestirile pe care le-am inclus în cartea mea. În percepţia mea, relatările bărbaţilor au fost, într-un procentaj mai mare, pur şi simplu mai convingătoare decât relatările femeilor. Dar oare chiar aşa erau? Nu cumva le-am exclus pe femei din ecuaţie prea devreme? Poate că pur şi simplu mi s-a părut mai uşor să mă identific în aspectele prezentate în povestirile bărbaţilor. Poate că femeile concep în mod diferit asumarea de riscuri, iar eu pur şi simplu nu am privit prin lentila potrivită.

3. Persoanele care sunt nişte exemple de urmat din punctul de vedere al asumării riscurilor, indiferent de sexul căruia îi aparţin, sunt importante într-o lume din ce în ce mai complexă. Atunci când iau o decizie riscantă, liderii trebuie să cântărească foarte mulţi factori. Doi dintre cei mai importanţi factori sunt probabilitatea ca asumarea riscului respectiv să ajute la îndeplinirea obiectivelor strategice şi efectul pe care îl va avea asumarea acelui risc asupra persoanelor implicate. Dacă îl iei doar pe unul dintre cei doi factori în considerare, ai creat o reţetă pentru dezastru. În biroul meu de consultanţă, am remarcat că bărbaţii au tendinţa să pună un accent mai mare pe primul dintre factori, iar femeile pe cel de-al doilea factor. Un studiu recent, realizat de către Seda Ertac şi Mehmet Y. Gurdal, susţine observaţia mea. Pentru mine, această tendinţă este o dovadă suplimentară ce îmi confirmă faptul că asumarea de riscuri cu şansele cele mai mari de a duce la succes este cea bazată pe un efort depus în colaborare de către bărbaţi şi femei (şi în care, cel mai probabil, “sunt puse în joc” şi alte diferenţe care există între ei, pe lângă cea referitoare la atitudinea faţă de riscuri).

Deci îşi asumă femeile la fel de multe riscuri ca şi bărbaţii? Eu cred că da. Problema este că, văzută în mod istoric, asumarea de riscuri a fost pusă într-un cadru atât de îngust, încât ne distorsionează percepţiile. De exemplu, majoritatea studiilor care îi indică pe bărbaţi ca fiind cei care au o mai mare înclinaţie spre asumarea de riscuri definesc riscul doar în termeni fizici şi financiari. Aceste studii nu indică spre riscuri precum cel asumat atunci când “te ţii tare pe poziţie” pentru a susţine ceea ce este drept şi corect atunci când te confrunţi cu o opoziţie faţă de ceea ce susţii sau riscul asumat atunci când alegi calea etică, chiar dacă eşti presat să “o iei pe alături” – riscuri importante pe care am aflat că femeile sunt deosebit de capabile să şi le asume. Dacă riscurile de acest gen ar fi luate integral în considerare în cultura noastră de business, cred că această atitudine ar echilibra percepţia asupra celor două sexe.

Cred că povestirile pe care le-am ales pentru cartea mea prezintă o abordare bine gândită şi echilibrată a asumării de riscuri. Multe dintre femeile care au citit cartea au făcut comentarii prin care, în esenţă, spun că “rezonează” cu exemplele din carte, indiferent de faptul că persoana care este subiectul fiecărei relatări este femeie sau bărbat. Dar, în acelaşi timp, îmi dau seama că am ratat o oportunitate. Singurul mod în care vom putea redefini într-un mod mai larg asumarea de riscuri în viaţa profesională este cel prin care identificăm şi prezentăm mai multe povestiri despre femeile de succes care şi-au asumat riscuri, creând astfel, prin compensare, un echilibru faţă de povestirile despre bărbaţi, care domină acum subiectul asumării de riscuri.

Doug Sundheim este consultant în leadership şi strategie. Cartea sa cea mai recentă este intitulată “Taking Smart Risks: How Sharp Leaders Win When Stakes are High”.