De unde vine și unde se duce IT-ul românesc
Primăria de comună în care am intrat e întunecată, miroase a igrasie și e clădirea administrativă tipică dintr-un județ transilvănean. Sunt un fel de angajat și acționar informal la o companie care produce aplicații pentru administrația publică locală. Anul e 2001, anotimpul e toamnă, iar eu mă pregătesc șovăielnic să intru în biroul primarului și să-i vând pachetul nostru irezistibil de două calculatoare și software aplicativ pentru primării. În birou, primarul comunei pare obosit și plictisit. Doamna de la casieria primăriei a fost amabilă și m-a condus până acolo, l-a informat scurt pe primar că suntem niște băieți cu o ofertă și mă lasă dârdâind în fața primei oportunități din viața mea. Ridic privirile șovăielnic și recit cum mă numesc, spun că am niște programe de calculator de vânzare și îl întreb pe primar dacă are câteva minute pentru mine. Primarul se ridică nițel în scaun, să vadă sacoșele în care am adus programele – ce-or mai fi și alea, dar înainte să râdeți aduceți-vă aminte că suntem în epoca mobilității incipiente, telefoanele mobile sunt departe de a fi smart și calculatoarele sunt încă ceva exotic. Suntem abia în 2001. Scena asta aveam s-o repet în zeci de primării din toată Transilvania, și, aproape în fiecare, primarul sau secretarul primăriei se vor ridica ușor să vadă gențile în care am adus programele. Dar articolul ăsta nu e despre informatizarea administrației publice locale.
OBLT – angajatul din IT la început de secol 21
Tipul de angajat în IT-ul românesc la începutul secolului 21 avea un apelativ: OBLT. Acronimul vine de la Omul Bun La Toate și mi s-a potrivit mănușă. La primul meu job, am făcut efectiv de toate: vânzare, implementare, analiză, pseudocod, rapoarte, spălat de WC-uri. Făceam orice pentru o sumă derizorie, conduși de convingerea că schimbăm lumea, pas cu pas. Și într-un fel așa și era, dar și asta e altă poveste, care nu are legătură cu subiectul acestui articol.
Oamenii pe care-i angajam erau OBLT-ei la rândul lor și ei. Specializarea era un lucru rar, proiectele erau mici și ocazionale, iar un developer care nu putea merge la client să fixeze pe loc defecte sau să dezvolte funcționalități în timp ce producția mergea era considerat un dezvoltator slab. Așa erau vremurile, cam peste tot în România – mai puțin în București probabil. Pentru OBLT-ei, monedele forte erau versatilitatea și pretențiile scăzute.
IT-iștii și perioada pre și post aderare
Merită spus, mai ales pentru cei care sunt sceptici în ceea ce privește Uniunea Europeană, că IT-ul românesc a explodat după 2005, când aderarea României la Uniune devenise iminentă. Fondurile pre aderare curgeau pentru sistemele naționale, iar asta a avut un efect de steroizi asupra pieței locale. S-a cristalizat foarte rapid nevoia de specialiști în tehnologie enterprise, mai ales certificați și care să satisfacă cerințele caietelor de sarcini. În perioada respectivă, învățai tehnologii pe pâine, te certificai în timp record și participai pe întregul ciclu de viață al soluțiilor, de la pre-sales la implementare și la operare. Pentru oamenii din perioada asta, monedele forte au fost certificările, capabilitatea de a gândi și scrie oferte și disponibilitatea pentru a implementa cu succes ceea ce ai propus.
2009-2010 și criza financiară globală
Deși pare că au trecut secole, criza financiară globală a lovit adânc în organizațiile de tehnologie. O grămadă de oameni s-au trezit efectiv fără slujbe în timp ce aveau credite în tot felul de monede exotice, iar IT-ul nu a fost scutit de această furtună. Oamenii au tăcut și au înghițit în sec. Piața forței de muncă s-a transformat peste noapte, dintr-una în care angajații dictau într-una în care ziceai da la orice pentru a avea un venit – oricare ar fi fost el. Monedele forte ale perioadei au fost maparea pe tehnologiile care se cereau, o bază bună de certificări și competențe și ciocul mic. Înțelegeți voi ce vreau să zic.
2012-2021 și dezvoltarea centrelor de livrare globală
Ca să supraviețuiască șocurilor financiare din perioada anterioară, aproape toate corporațiile și-au regândit strategiile de livrare pe două componente: centre de livrare în zonele economice cu costuri reduse și migrare în cloud. Așa s-au născut economiile digitale ale Indiei și Chinei, iar România a beneficiat nesperat de această tendință ajutată de dimensiune, mixul favorabil de competențe și costul extraordinar de competitiv al forței de muncă.
În plus, apropierea de Europa de Vest, competențele lingvistice și disponibilitatea de a călători extensiv sau chiar de a ne reloca pe perioade de timp semnificative ne-au plasat alături de Polonia în câștigătorii acestui proces de globalizare european. Monedele forte ale acestei perioade au fost deschiderea pentru a călători, limbi străine vorbite și scrise și capabilitatea de a sta față în față cu clienții din Europa de Vest. Nu-i lucru puțin.
Bine, bine – și ce urmează?
Prietenii noștri de la IDC, una din companiile principale de analize de piață și de studiu al tendințelor din sectorul tehnologic au împărtășit cu noi câteva concluzii din studiile lor. Ce ne spun ele? Cererea de forță de muncă în sectorul tehnologic va rămâne ridicată, atât în Vestul cât și în Estul Europei – deci și în România. Estimările sunt că cererea va evolua mai susținut în Europa de Vest, dar nici în Est nu se va sta degeaba.
Profilul angajatului care va avea căutare în următorii 3-4 ani va migra în zona inteligenței artificiale și a celor care se pricep să lucreze cu seturi mari de date. La mare căutare vor fi și specialiștii în securitate, dar și oamenii care înțeleg cloud, microservicii, DevSecOps și mobilitate. Piața de IT locală, venind din zona de aplicații clasice enterprise, are o problemă specifică de rezolvat pentru a scala la cererea definită de tendințele de mai sus: nivelul competențelor în ariile menționate e scăzut, e nevoie de programe masive de reconversie profesională.
Aș putea spune însă că eu nu simt că organizațiile locale au, așa cum zic americanii, un simț al urgenței în ceea ce privește aceste programe de reconversie. Efectele lipsei de astfel de specialiști sunt, conform studiilor furnizate de IDC, cele clasice: întârzieri în livrare, probleme de calitate, clienți nefericiți, probleme în a atinge țintele de creștere și o scădere a competitivității în ansamblul ei.
Am înțeles ce zici, dar eu ce trebuie să fac?
Dacă ești cutră bătrână ca mine (în IT asta se întâmplă oricui are peste 10 ani de experiență) extrage-te din zona de confort și pregătește-te pentru ce urmează. Tu, nu mai sta după alții! Dacă ești programator, studiază arhitecturi moderne, modernizare de aplicații și aplicații mobile. Dacă ești specialist, nu mai sta pe gânduri: mănâncă pe pâine tot ce are legătură cu containere și virtualizare, cu tehnologii DevSecOps.
Dacă ești manager de orice fel, uită de waterfall și mergi pe repede înainte spre agilitate. Dacă ești analist și încă nu practici design thinking, nu mai pierde timpul. În ansamblu, cască ochii la tendințe și nu mai aștepta să investească în tine numai compania la care lucrezi, depune și tu un efort.
Dacă ești tânăr absolvent și cochetezi cu domeniul, foarte bine. Tendințele-s același și pentru tine, dar așteptările de la tine sunt mai mici. Profită de asta, experimentează și investește timpul și energia tinereții în formarea ta. Partea bună e că toate companiile sunt moarte după oamenii ca tine, partea mai puțin bună e că sectorul e în reașezare, paradigmele se schimbă și orientarea în teren a devenit puțin mai dificilă.
Deci, va fi bine sau va fi rău în următorii 5 ani pentru IT-iștii români?
Răspunsul e simplu și nu o să vă placă deloc: nu depinde decât de noi. Cererea e consolidată și ne e favorabilă, fundația turnată în ultimii 20 de ani e solidă, masa critică de specialiști există – întrebarea e dacă noi ca tagmă profesională vom putea să scalăm și să ne convertim în linie cu tendințele europene. Începutul e ezitant, însă cumva România a căzut în ultimii ani de partea pozitivă a poveștii. Dar, repet, de data asta chiar nu depinde decât de noi. Eu unul am o natură pesimist-realistă, dar de data asta sunt optimist. Sper doar ca realitatea să nu mă contrazică.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273
Pentru abonare, click aici
