Confortul predictibilitatii
Dupa vreo trei-patru minute de stat pe scaun si privit pe geam (prima intalnire cu imaginea lumii, alta decat cea interioara a viselor), ma ridic si pun in cana (mereu aceeasi) un varf de lingurita de zahar si doua de ness. Urmeaza apa, turnata repede prin ciocul incandescent-sfaraitor al ibricului. Ma asez cu licoarea fierbinte in mana si da, acum incepe ziua. Ce fac azi?… De obicei, planurile de actiune pleaca de unde le-am lasat. Adica incep facand legaturi: ieri – azi, eu – ei, actiune – reactiune. Ieri e acolo unde l-am lasat, azi e aici, foarte asemanator, desenat de mintea mea in termeni familiari. O sa dau un telefon – mi se va raspunde asa sau asa; ma intalnesc, discut – in linii mari, voi afla cam ce ma intereseaza; citesc – voi intelege; merg – voi ajunge; negociez – voi obtine; iubesc – sunt iubita… Ce au in comun toate aceste imagini? Predictibilitatea. Sansa de a sti pe ce teren te misti, absenta incertitudinilor. Confortul de a obtine rezultatul mizat cu efort minim, doar prin gesturi reflexe. Inchipuiti-va ce-ar insemna pentru mine ca peste noapte cineva sa schimbe locul chibriturilor, al nessului, al aragazului sau chiar al bucatariei. In halul de nauceala lenesa in care ma trezesc ar fi un dezastru. Sa caut, sa deschid, sa ghicesc, sa improvizez… Ceea ce fac pe pilot automat in cinci minute mi-ar lua ore de zbucium si nervi. Un adevarat deranj, daca-mi permiteti.
Deranj pe care-l traim cu totii acum, de la Vest la Est si de la Nord la Sud: lipsa de predictibilitate. Nimeni nu stie cum va reactiona celalalt, cat vor valora actiunile maine, daca va obtine creditul si, mai ales, ce va face cumparatorul. Nu se mai poate anticipa nici macar pe termen scurt, d’apai a la long. De aici, teama de decizie si de actiune, sa nu stricam echilibrul precar in care ne-au surprins evenimentele. Poate abia acum intelegem ce presupune lumea civilizata a businessului. Acea capacitate de a fi previzibil, starea de confort pe care ne-o da potrivirea a ceea ce stim ca ar trebui sa se intample cu ceea ce se petrece in realitate. Si ghinionul nostru, al romanilor, este ca tocmai ce incepusem si noi sa ne comportam civilizat, conform cu normele predictibile ale afacerilor, si tac! sistemul mondial s-a decuplat de la confort. Nu e nici o bucurie, dar macar cu lectia asta invatata ar trebui sa ne alegem. Business inseamna predictibilitate. Si nu numai…