Tinerii români demisionează de la job când nu mai sunt mulțumiți și asta e foarte bine
Ce au în comun acești critici înflăcărați ai „tineretului din ziua de azi”? Nu se pot descotorosi nici acum de percepțiile învechite despre locul de muncă. Astfel, există patroni care încă au impresia că jobul e un lucru de care trebuie să te agăți cu dinții și pe care trebuie să-l păstrezi dacă nu toată viața, măcar 10-15 ani, chit că nu ești pe deplin satisfăcut de el. De fiecare dată când tinerii sunt trași de urechi că renunță la job, urmează inevitabil comparația cu generația anteriorară – cea a părinților și bunicilor noștri -, care muncea pe brânci și închidea ochii la toate nemulțumirile de la serviciu, de la salariile la limita dintre decență și umilință până la condițiile proaste de muncă.
Dar timpurile s-au schimbat. Dacă generația trecută nu prea avea de ales și trebuia, vrând-nevrând, să accepte tot felul de greutăți și șicane la serviciu, ca să aibă ce pune pe masă, tinerii de azi au opțiuni. Multe. Nu mai sunt dispuși să treacă cu vederea peste lucrurile care nu li se par în regulă sau insatisfacția pe care o resimt la locul de muncă. Așa că, atunci când nu le mai place jobul, îl schimbă fără să ezite sau se apucă să lucreze pe cont propriu. Acest tip de reacție – absolut normală într-o piață a muncii modernă și atât de dinamică – nu este însă percepută prea bine de cei obișnuiți să se lovească zilnic, vreme de zeci de ani, de aceleași fețe obosite de timp și blocate în aceleași birouri.
Și tocmai pentru că există mereu variante, tinerii români de azi sunt într-adevăr mai pretențioși la locul de muncă, în comparație cu cei de dinainte. Ei își doresc, pe lângă măriri de salariu periodice și consistente, medii de lucru plăcute și dinamice sau bonusuri în funcție de performanță, flexibilitate. Pe toate planurile, de la programul de lucru până la locul efectiv în care își desfășoară activitatea, contractul de muncă sau task-urile pe care le au de făcut. Tinerii din România nu mai vor să stea peste program, pentru că își doresc echilibru între planul profesional și cel privat. Nu mai sunt dispuși să accepte rutina jobului, adică să facă același lucru ani întregi, fără nicio provocare sau sarcină creativă. În același timp, își propun să avanseze rapid și dacă simt că asta e problematic sau imposibil în compania pentru care lucrează, își dau demisia și o iau de la capăt în altă parte.
Iar atitudinea asta a tinerilor în raport cu munca este, orice s-ar zice, un semn al progresului pe care îl face societatea noastră. Pentru că acest comportament obligă companiile din România să se adapteze vremurilor și facă un pas înainte. Astfel, condițiile de muncă pe care trebuie azi să le ofere un angajator sunt diferite în comparație cu cele considerate „normale” cu ani în urmă. Suntem în 2017 și chiar nu mai e de ajuns să îi dai omului un salariu, după care să te aștepți să mute munții din loc ori să se implice până la epuizare, inclusiv în task-uri care nu țin de fișa postului său.
Una peste alta, companiile care nu reușesc să atragă tineri sau nu pot să-i păstreze pe cei care îi au ar trebui să-și pună serioase întrebări, în loc să se vaite că „tineretul nu vrea să muncească.” Evident, tinerii vor să muncească la fel de mult ca și cei din generațiile anterioare. Doar că, în același timp, sunt mai informați și au o perspectivă mai largă asupra a ceea ce înseamnă „satisfacție la job”. Iar dacă angajatorii nu-s pregătiți să țină ritmul cu dorințele lor, se vor trezi curând că media de vârstă a personalului tot crește, iar performanțele firmei sunt din ce în ce mai „bătrânicioase”.