Ai un indicator în scădere. Ce spui echipei fără să pară defensiv?

Orice manager sau lider de echipă se confruntă, la un moment dat, cu grafice care nu arată atât de bine pe cât și-ar fi de dorit. Fie că e vorba de scăderea engagementului, de o rată mai mică a vânzărilor sau de un proiect întârziat, reacția ta ca lider contează, uneori, mai mult decât fluctuația în sine.
Modul în care comunici un rezultat negativ poate fie să mobilizeze echipa, fie să o demotiveze și mai tare.
Prima reacție
Un prim pas este să prezinți scăderea ca pe un fapt, nu ca pe o sentință.
„Indicatorul X a scăzut cu 12% față de luna trecută” este o constatare obiectivă. Ce trebuie evitat sunt explicațiile defensive sau transferul de vină, reacții care dau impresia că scopul discuției este să te aperi, nu să găsești soluții.
În locul justificărilor, încearcă să deschizi conversația către învățare și analiză: „Ce putem înțelege din această schimbare?” sau „Ce factori credem că au contribuit și unde avem control să ajustăm?”. Astfel, transformi un moment negativ într-o oportunitate de clarificare.
Plan de acțiune simplu și imediat
Chiar și o măsură mică, dar concretă, arată echipei că scăderea nu e ignorată și că există direcție. Dacă indicatorul necesită o analiză mai amplă, spune clar: „Vom investiga cauzele și revenim cu propuneri în ședința de joi”.
În final, comunicarea onestă și calmă este cea mai bună strategie. O echipă are nevoie să vadă că liderul ei nu se blochează în defensivă, ci tratează cifrele ca pe instrumente de orientare.
Până la urmă, e important să nu uităm că un indicator în scădere nu e un verdict final, ci o busolă care arată unde e nevoie de mai multă atenție.
CITEȘTE ȘI: Cum identifici un task care nu ar mai trebui să existe
Foto: ID 146819096 © Wrightstudio | Dreamstime.com