Caută împlinirea, nu succesul!
De ce nu vine câştigul dintr-un bilet de loterie? Pentru că atunci când cumperi lozuri şi aştepţi să faci bani, urmezi o strategie de tipul „buy-hold“, adică o strategie de tipul „aşteptare şi speranţă“ generatoare de frustrare.
Senzaţia de frustrare poate fi atât de mare încât uneori te vezi nevoit să renunţi la a mai spera. Realitatea pe care ţi-o construieşti jucând la LOTO rămâne doar un vis. În schimb, biletul cu adevărat valoros este certificatul tău de naştere, spune Eusebiu Burcaş, pentru că de tine depinde şi de felul în care te porţi în lume ca să fii câştigător. Leadershipul începe cu dezvoltarea ta personală. Dacă eşti liderul unei echipe şi într-o zi vii şi spui: „Eu vreau să urc pe Himalaya, cine vine cu mine? şi vezi că nu ţi se alătură nimeni, atunci ştii că ai o problemă de conducere.“
Deşi aparent nu au nimic în comun, Al. Ioan Cuza, Steve Jobs, Mahatma Gandhi şi Anita Roddick, au avut câteva caracteristici pe care le împărtăşesc toţii liderii, respectiv: viziune, influenţă, curaj şi credinţă. Atributul fundamental care îi diferenţiază pe lideri de visători este acţiunea. „Aşadar, ridică-te şi fă ceva!“ i-a îndemnat Eusebiu Burcaş pe cei prezenţi la summit. Viziunea, drumul pe care îl au de urmat şi acţiunea liderilor nu se limitează la bani. Succesul financiar este condiţionat mai degrabă de integritate, disciplină, aptitudinile sociale şi de parteneri care să te susţină (după Thomas Stanley, autorul cărţii „The Millionaire Next Door“).
Performanţa = Potenţial – Limite
„Performanţa este rezultatul obţinut din diferenţa dintre potenţialul tău şi limitele tale“ spune Adrian Florea, în pledoaria sa, care îndeamnă la a renunţa la convingerile negative care ne-au fost induse şi care ni s-au înrădăcinat de-a lungul timpului. Cercetarea personală începe cu descoperirea propriului vis. Unul din principalele motive pentru care atât de mulţi adulţi consideră că nu sunt creativi, porneşte de la educaţie şi, mai ales, de la sistemele de educaţie în masă, aşa cum au fost ele concepute de la revoluţia industrială şi până în prezent. Atât indivizii, cât şi organizaţiile pot să facă foarte multe lucruri pentru a-şi revigora capacităţile creative. Un lucru comun întâlnit la mai toţi marii performeri este că obţin performanţă într-un domeniu care coincide cu pasiunea lor. „Caută performanţă în acea activitate în care nu simţi că trece timpul, aceea este pasiunea ta.“ Dacă la cinci ani începem să avem primele convingeri negative, la 35 de ani acestea sunt aşa de înrădăcinate încât se transformă în autolimitări. Limitele vin din teama de eşec. Dar nu e nimic rău în eşec, de multe ori, eşecul este eliberator: „Am ratat, n-a mers, pot să trec mai departe. Frica de eşec e mai rea decât eşecul în sine.“ Parafrazându-l pe Ken Robinson, Adrian Florea spune că începând chiar din clasa a VI-a, teama de eşec e deja destul de mare. În clasa a VI-a, copiii încep să îşi cenzureze răspunsurile. Comportamentul se schimbă, într-unul de tipul: „Dacă ştii spui, dacă nu ştii, taci.“ Efectele devastatoare apar mai târziu, când, nu mai spunem nimic, chiar dacă avem răspunsul corect.
O viaţă de calitate începe cu un mentor de calitate
Lorand Soareş Szasz spune că o viaţă de calitate începe cu profesori şi mentori de calitate, cunoştinţe, întrebări, principii şi valori de calitate, decizii, acţiuni şi, în sfârşit, rezultate de calitate. Cea mai scurtă cale spre succes este să îi ajuţi pe ceilalţi să aibă succes. Un lider e în schimbare continuă. Formula leadershipului este în opinia sa: I x V + P> R, unde I reprezintă gradul de insatisfacţie, V este viziunea, P reprezintă paşii, iar R rezultatul.
Soareş întăreşte şi el mesajul antevorbitorilor săi şi spune că pentru a fi genial este necesar să te focalizezi pe un singur domeniu, în care să cauţi să aduci îmbunătăţiri zilnice, lucrând cu pasiune şi dedicând timp acelei activităţi. În cele din urmă, ne reaminteşte că toţi funcţionăm ca nişte lifturi pentru cei din jur, ori îi ducem în sus, ori îi coborâm. Motivul pentru care atât de puţini oameni au succes este că nu s-a inventat o metodă prin care să "aluneci în sus" şi ne recomandă să vizionăm filmul „Facing the Giants“ în regia lui Alex Kendrick, o poveste contemporană despre puterea credinţei şi forţa de a merge mai departe. Soareş a întocmit şi un „To do list“ pentru cei care vor să devină lideri. Lista conţine 7 paşi pe care îi putem urma fiecare dintre noi, respectiv:
- Atitudine (pozitivă)
- Creştere/dezvoltare continuă
- Schimbare continuă
- Trăieşte succesul
- Relaţii, relaţii, relaţii
- Dedicaţie 100%
- Valori morale înalte.
Soareş aminteşte în discursul său că, invariabil, liderii au valori morale înalte şi că, dacă vrem să creştem lideri în România, trebuie să le insuflăm copiilor. În acest sens, el recomandă lucrările profesorului Robert Coles, autorul mai multor volume pe această temă, printre care se numără şi „The Moral Intelligence of Children.”
Pe cont propriu, niciodată singur
Andy Szekely vorbeşte despre anotimpurile leadershipului, primăvara fiind asimilată cu perioada în care ne descoperim abilităţile unice şi ne cultivăm pasiunea, vara fiind asimilată cu perioada în care ne folosim resursele şi dezvoltăm relaţii unice, toamna sezonul în care culegem roadele, identificând oportunităţi unice. El a recomandat celor care doresc să îşi crească reputaţia de profesionişti să acorde atenţie următoarelor aspecte:
- Fii parolist (fă ce ai spus)
- Fii productiv (dacă ai început ceva, termină)
- Fii prompt. (oferă repede)
„Eu sunt cel mai bun prieten al meu!“
Bogdan Comănescu pledează pentru încrederea în sine şi vrea să se asigure că, atunci când ne este greu fizic, moral sau financiar, e bine de ştiut că noi suntem cei mai motivaţi şi interesaţi să ne salvăm: „Tu eşti singura persoană care poate să aleagă un obiectiv mare şi să îl parcurgă cu paşi mici, siguri şi constanţi.“ Comănescu a avut ocazia de a-l cunoaşte, alături de ceilalţi speakeri, faţă în faţă, pe invitatul special al summitului de leadership. Aşadar, cum este Paul Martinelli în afara scenei? Un tip foarte deschis şi foarte politicos. Când spune «deschis», Comănescu nu se referă la modul american de a fi (exuberant şi agitat), ci la cel mai natural mod posibil: calm, cald şi asertiv. „Mai mult de atât, se simte că este un tip interesat de oameni. Pune foarte multe întrebări şi ascultă cu interes. Următorul lucru care îţi sare în ochi la el este disciplina.“ Martinelli este un tip organizat şi disciplinat, caracteristici care se reflectă vizibil în modul în care lucrează, în ceea ce mănâncă şi în felul în care se îmbracă. „Al treilea lucru pe care îl observi este faptul că «luptă» sincer împotriva fumatului. Asta nu este ceva deosebit. Deosebit este felul cum o face: constructiv, politicos şi asertiv. În timp, ai ocazia să îţi dai seama că trăieşte exact aşa cum îi învaţă pe alţii să o facă: cu credinţă, prietenie şi pasiune. Are un talent deosebit în a interacţiona cu oamenii şi un foarte bun simţ al dinamicii conversaţiei (chiar şi atunci când noi mai uităm şi vorbim româneşte între noi).“
Ceea ce l-a impresionat cel mai mult pe Bogdan Comănescu a fost respectul sincer pe care Martinelli îl are pentru publicul spectator. „Să intrăm pe scenă cu respect şi recunoştinţă pentru public!“ a fost mesajul lui către speakerii români, pe care a şi ştiut să ni-l inoculeze.“
Paul Martinelli militează pentru trei direcţii majore:
1. Un lider investeşte mult în el însuşi – pregătire, imagine, sănătate, networking şi experienţe.
2. Un lider ia decizii rapide – are o mentalitate proactivă şi este gata să îşi asume riscuri.
3. Un lider dezvoltă alţi lideri – are capacitatea de a dezvolta alţi oameni şi de a-i capacita.