Cum să gestionezi conflictele la muncă înainte să devină probleme majore

Conflictele la locul de muncă sunt adesea percepute ca situații negative, însă realitatea este mai nuanțată. Așa cum explică Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane, „conflictele nu sunt dușmani. Ele sunt semne că ceva nu funcționează: comunicarea, așteptările, resursele sau emoțiile. Problema reală nu e conflictul, ci tăcerea”.
Recunoașterea timpurie a unui conflict poate face diferența între o echipă care se maturizează și un mediu toxic. Ignorarea problemelor duce adesea la frustrări acumulate, tensiuni nerezolvate și scăderea performanței.
Ascultarea activă – primul pas
Primul pas în gestionarea unui conflict este să asculți activ, înainte să reacționezi. Corina Neagu subliniază că „ascultarea atentă ajută la înțelegerea perspectivei celuilalt și reduce riscul de escaladare. Este important să nu presupui imediat intențiile colegului, ci să întrebi și să clarifici”.
Ascultarea activă presupune:
- Acordarea totală a atenției interlocutorului;
- Reformularea a ceea ce a spus pentru confirmare;
- Evitarea întreruperilor și a judecăților premature.
Separarea problemei de persoană
O greșeală frecventă este confundarea comportamentului cu persoana. „Trebuie să ne concentrăm pe problemă, nu pe cine este vinovat. Dacă atacăm persoana, conflictul devine personal și dificil de rezolvat”, explică Neagu.
Focalizarea pe situație permite găsirea unor soluții constructive și reduce resentimentele.
Găsirea interesului comun
În loc să căutăm „victoria” într-un conflict, soluția eficientă constă în identificarea intereselor comune. Echipele care caută puncte de convergență găsesc rapid soluții de compromis și consolidează colaborarea pe termen lung.
Medierea – când spiritele se încing
Dacă tensiunile escaladează și comunicarea directă nu mai funcționează, implicarea unui mediator neutru poate fi salvatoare. Un mediator ajută la clarificarea problemelor, la restabilirea dialogului și la prevenirea escaladării în toxicitate.
Conflictul este o oportunitate
Gestionat corect, un conflict devine mai mult decât o problemă: este o șansă de învățare și de creștere a echipei. Corina Neagu concluzionează: „Un conflict ignorat devine toxicitate. Un conflict abordat la timp devine șansă de maturizare a echipei”.
CITEȘTE ȘI: Lucian Marius Popescu este noul director de producție al companiei RELOC Craiova
Foto: ID 83776471 | Work ©Antonio Guillem | Dreamstime.com