Lecția de leadership. Liviu Mistodinis, CEO Metigla: „Uneori e necesar să scot echipa din zona de confort, altfel nu putem progresa”
Am vizitat fabrica Metigla din Prahova, „specializată în producția de învelitori și sisteme metalice”, care este situată în comuna Ceptura și se învecinează cu plantațiile de viță de vie. Am observat drumurile asfaltate și camioanele cu marfă care ieșeau de pe strada, cam îngustă ce-i drept, a fabricii. Zona s-a dezvoltat foarte mult datorită antreprenorilor care au afaceri aici.
După ce a trecut recent printr-un amplu proces de rebranding, compania belgiană Metigla a anunțat finalizarea primei etape a unui program de investiții în valoare de peste 6 milioane de euro. O parte din această sumă a fost deja direcționată atât către achiziția de roboți industriali, care vor simplifica procesele de producție şi livrare, cât și către lansarea de noi produse.
Compania se aliniază astfel trendului crescut de automatizare a fabricilor, tendință care urmărește, printre altele și compensarea golului lăsat de românii plecați la muncă în străinătate.
Se estimează că, în următorii doi ani, peste 1,7 milioane de noi roboți industriali vor fi instalați în fabrici în întreaga lume, până în anul 2020 totalul roboților aflați în funcțiune la nivel mondial depăşind 3 milioane.
Citeşte şi: „Cot la cot” cu roboții. Cum să supraviețuiești în piața muncii din România peste 10–20 de ani
Managerul acestei companii este Liviu Mistodinis. Are o vechime de peste 16 ani la conducerea afacerii. Prin mâna sa au trecut zeci de angajați. „Am preluat ca manger compania pe 23 septembrie 2002, moment în care primele investiții erau finalizate, compania lansase pe piață cateva produse din sectorul industrial și număra 6 angajați. Sunt multe realizări, din punct de vedere finaciar, tehnologic, etc. Am implementat mai multe etape de investiții care au ajuns la aproximativ 15 milioane de euro, am lansat produse noi. Momentele cele mai dificile au fost în perioada crizei, însă am depășit cu bine și am reluat creșterea an de an”.
Ieşirea din zona de confort
Liviu Mistodinis îmi spune că este prima experiență a fabricii cu roboți și vrea să înțeleagă bine cum funcționează, atât el, echipa de manageri cât și personalul care o deservește. „Digitalizarea devine o filosofie a businessului, este o etapă peste care nu putem trece pentru că ea ne asimilează pe noi, nu noi pe ea, și a devenit o prioritate pentru toate industriile. În ceea ce privește compania, în această etapa de investiții suntem în curs de a implementa un program de tip ERP (o variantă actualizată la nevoile businessului care va asigura dezvoltarea proceselor și creșterea rezultatelor pentru următorii 5 ani). Personal încerc să fiu la curent cu noile tehnologii, sunt interesat de noile aplicații pe telefon și alte gadgeturi”.
De deciziile lui Liviu Mistodinis depinde în prezent soarta a 100 de angajați. CEO-ul Metigla spune că este în contact direct cu echipa managerială formată din 7 executivi însă interacționează zilnic cu toți angajații din administrativ și după cum mărturisește „destul de des” cu cei din producție. Îl întreb dacă s-a gândit vreodată că prezența sa îi poate stresa pe angajați și nicidecum bucura. „Sigur. «Oamenii nu părăsesc organizații, ci oamenii părăsesc șefi ». Știm că relațiile interumane au un impact maxim în activitatea și rolul unui lider. Interacționez cu toți angajații, deseori chiar în plan personal. Însă, uneori e necesar să scot echipa din zona de confort, altfel nu putem progresa”.
„Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul”
Când i-am cerut CV-ul domnului Mistodinis, pentru a vedea care au fost locurile de muncă pe unde a mai lucrat, mi-a răspuns că nu are un CV actualizat pentru că nu și-a mai schimbat jobul din 2002. Anterior companiei belgiene a lucrat pentru Lafarge ocupând mai multe poziții executive, atât în România cât și în Franța. Este absolvent al facultății de Inginerie Mecanică de la Iași, dar făcut și studii în Franța (Institut d’Etudes Politiques de Paris, Ecole Nationale des Ponts et Chaussees de Paris, Ecole des Mines).
Ce-l face să rămână la Ceptura, pe un manager pasionat de parapantă, ascensiuni pe munte și NLP? Liviu Mistodinis afirmă că motivul principal al rămânerii sale acolo este și acela că investitorii au ales să reinvestească profitul în tehnologii și să dezvolte afacerea. De asemenea, îmi spune că are o relație bună cu proprietarul fabricii care este belgian și că între timp a devenit și el acționar.
Am fost interesată să aflu cât din rezultatele obținute de companie aparțin echipei și cât viziunii managerului.„Aș răspunde pornind de la mesajul cunoscut al lui Henry David Thoreau care spunea: «Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.» Eu cred că succesul companiei este al echipei, iar eu am avut oportunitatea să creez această echipă și să văd progresul ei. Nu vreau să minimalizez importanța viziunii managerului, este foarte importantă, deoarece dacă nu știi unde vrei să ajungi, nu ai cum să o faci. Cele două resurse se influențează reciproc”.
Ca stil de leadership îl preferă pe cel democrat-participativ – „în care liderul are ultimul cuvânt cu privire la decizii, dar implică membrii echipei în procesul de luare a lor”. Acest stil în opinia sa are la bază încrederea și relațiile bune la locul de muncă, precum și faptul că membrii echipei se simt responsabili, implicați și participativi în activitatea lor.
Ce face diferența dintre un manager bun și unul prost ?
„Lipsa inteligenței emoționale poate face diferența între cele două tipuri menționate. Managerii care au un nivel bun de inteligența emoțională se concentrează pe găsirea soluțiilor și nu pe găsirea persoanelor responsabile cu greșelile. Aceștia își pot folosi abilitățile, experiența si intuiția în buna guvernare. Unii îi numesc «alchimiști » pentru că au puterea să transforme situații de conflict în situații de putere și mișcare în care rolurile individuale și ale echipei se conturează. Alte criterii prin care putem face diferența sunt rezultatele dar în același timp constanța si stabilitea echipei.”
Despre sine, Liviu Mistodinis spune că este asertiv, își exprimă părerile și își susține colegii, susţinând că nu se abate de la aceste principii pe care le aplică încă de pe vremea studenției.
Citeşte şi: Şase calităţi esenţiale pe care trebuie să le aibă un manager bun – studiu Google