The return of the king!
A băut un ceai cu Hitler, a discutat cu Mussolini, i-a rezistat lui Stalin, l-a întâlnit pe Churchill şi a petrecut mai bine de jumătate de secol în exil.
În istoria contemporană a României, Majestatea Sa Regele Mihai I (n. 1921), căci despre el vorbim, este românul care a tratat, direct sau indirect, de la egal la egal, cu cei mai importanţi lideri ai timpului său. O personalitate calmă, diplomată, metodică şi înzestrată cu o educaţie aleasă, Regele Mihai este, cu siguranţă, unul dintre românii cu care ne mândrim şi de a cărui prezenţă avem privilegiul să ne bucurăm încă.
De la venirea lui Carol I în Principatele Unite, în 1866, şi până la plecarea de pe tronul Regatului României – o plecare impusă, forţată de sovietici, în 1947 – a urmaşului său, Mihai I, monarhia a jucat un rol fundamental în dezvoltarea societăţii româneşti moderne şi contemporante. Independenţa, suveranitatea, întregirea neamului, modernizarea instituţiilor statale, toate se datorează, în bună măsură, reprezentanţilor regalităţii româneşti.
Aşadar, nu numai protocolul şi vârsta sa venerabilă ne impun să facem dinaintea sa o reverenţă, ci, mai ales, însemnătatea pe care au avut-o actele sale publice, înainte şi după plecarea sa de pe tronul României. Curajul tânărului rege – care, într-o ţară aflată în plin război, vede catastrofa spre care aceasta se îndreaptă şi, la 23 august 1944, întoarce armele, schimbând soarta războiului – este de admirat.
De altfel, Regele Mihai I a fost singurul şef de stat din Europa de Est care a avut curajul să îl sfideze pe Stalin, public, prin greva sa regală. Acum însă, viitorul ţării nu mai stă în mâna unui singur om, depinde de fiecare dintre noi. „Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele”, afirmă cu tărie Regele Mihai I.
Şi totuşi să nu uităm să ne bucurăm de ceea ce avem: „Copiii şi tinerii ţării au astăzi o viaţă fără graniţe. În faţa computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne aşază la nivel de egalitate cu orice altă ţară a lumii”.
Să nu uităm că, aşa cum spune Regele, „lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.”
Articol preluat din Revista Cariere de septembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici