Beneficii fără beneficiari? De ce mulți angajați trebuie să ceară singuri ceea ce li se oferă – STUDIU

Doi din cinci angajatori lasă inițiativa folosirii beneficiilor exclusiv în mâinile angajaților. Cu alte cuvinte, companiile se limitează să anunțe că aceste beneficii există, dar nu fac pași activi pentru încurajarea utilizării lor, reiese dintr-un nou studiu realizat de GRiD, citat de hrnews.co.uk.
Rezultatul este o diferență vizibilă între oferirea formală a sprijinului și implicarea reală a oamenilor.
Această lipsă de implicare proactivă are efecte directe asupra pieței muncii. Cercetarea arată că 71% dintre angajatori se așteaptă să întâmpine dificultăți de recrutare în acest an. Mai mult, 95% dintre aceștia anticipează consecințe serioase: scăderea productivității (32%), întreruperi în continuitatea activității (30%), supraîncărcarea altor angajați (27%) și lipsa de expertiză în organizație (26%).
Informarea despre beneficii
Modalitățile de comunicare sunt diverse, dar eficiența lor rămâne discutabilă. Potrivit studiului, 30% dintre angajatori includ informațiile într-un pachet de bun venit, 28% într-un manual al angajaților, iar 24% prezintă beneficiile în prima zi de lucru.
Alte metode includ campanii prin email (22%), menționarea lor în scrisorile de ofertă (21%), panourile interne (21%) sau intranetul companiei (20%).
Unele firme merg mai departe și promovează beneficiile încă din anunțurile de angajare (19%), organizează „zile ale beneficiilor” cu sprijinul furnizorilor (19%) sau desemnează angajați-responsabili pentru promovarea lor (18%).
Totuși, doar o cincime dintre companii comunică beneficiile înainte ca angajatul să înceapă efectiv activitatea.
CITEȘTE ȘI: Comunicarea în companie: Cum să stabilești un ton intern coerent fără să impui un „stil oficial”
Foto: ID 393552941 | Employee © Ahmadrizal7373 | Dreamstime.com