Urmează CEO+HR Roundtable București. Flexibilitatea muncii, cheia unei organizații sănătoase

Revista CARIERE revine pe 18 iunie cu o nouă ediție a evenimentului dedicat liderilor din business și resurse umane: CEO+HR Roundtable, care va avea loc în București. Într-un format inedit, tandemurile CEO + HR Director vor discuta despre modelele de muncă adaptate la noile realități, flexibilitatea în acordarea beneficiilor, impactul asupra fluctuației de personal și cum se pregătesc companiile pentru incertitudine și schimbare.
Printre speakerii invitați se numără și Elena Pap, Director Europa Up Group, și Anca Decu, People & Culture Director, Up România, care vor împărtăși perspectiva lor asupra modului în care flexibilitatea poate fi transformată într-un avantaj competitiv pentru angajator și un catalizator de wellbeing pentru angajat.
Modelele de lucru eficiente în Europa: hibridul flexibil câștigă teren
În Up Group, modelele de lucru au fost testate riguros în regiunea Europa, au trecut prin etapele impuse de pandemie, dar și prin nevoia de adaptare culturală la specificul fiecărei țări.
„În Up Group, în special în regiunea Europa, am testat extensiv două modele principale de lucru: complet remote în pandemie și hibrid flexibil (cu prezență parțială la birou). Fiecare model a fost implementat cu obiectivul de menținere a performanței, engagementul angajaților și calitatea serviciilor livrate clienților”, explică Elena Pap.
Modelul care s-a dovedit cel mai eficient este cel hibrid flexibil, în care echipele își definesc propriul echilibru între prezența fizică și lucrul de la distanță. În România, de exemplu, se practică o prezență fizică de două zile pe săptămână. „Văd oameni care vin aproape în fiecare zi pentru că există nevoia de socializare, de interacțiune, să fie aproape unii de alții”, punctează Elena Pap.
Un studiu Eurofound din 2022 confirmă eficiența acestui model: o creștere cu 12% a productivității și o reducere cu 25% a absenteismului în companiile care au oferit autonomie angajaților.
Flexibilitatea muncii: de la beneficiu la pilon de sănătate organizațională
Pentru Up Group, flexibilitatea nu este un moft, ci un instrument strategic pentru creșterea sănătății organizaționale. „Flexibilitatea muncii nu mai este doar un beneficiu, are un impact direct asupra sănătății organizaționale și a stării de bine a angajaților”, subliniază Elena Pap.
Sondajele interne de satisfacție, seminariile HR și programele de wellbeing mental sunt doar câteva dintre inițiativele implementate. În plus, accentul este pus pe autonomie, rezultate și susținerea echilibrului viață-muncă.
Cine câștigă și cine se adaptează mai greu la flexibilitate?
Flexibilitatea muncii este apreciată în special de angajații din generațiile Millennials și Gen Z, dar și de părinți sau persoane care locuiesc în afara marilor centre urbane.
„Aceștia apreciază libertatea de a-și organiza timpul și spațiul de lucru, ceea ce duce la o productivitate crescută și loialitate mai mare față de angajator”, spune Elena Pap. Totodată, companiile contribuie indirect la dezvoltarea urbană, prin faptul că încurajează munca de la distanță.
Pe de altă parte, „vedem o reticență în special la nivel de middle-management, unde există încă teama că pierderea controlului vizibil va afecta performanța”, completează ea. De asemenea, Baby Boomers și Gen X pot resimți mai greu adaptarea la noile tehnologii colaborative.
Pentru gestionarea acestor diferențe, Up Group investește în dezvoltarea competențelor de leadership și promovează o cultură bazată pe încredere și responsabilitate.
Beneficii flexibile și personalizate: Up MultiBeneficii
La Up România, personalizarea experienței angajaților este facilitată de platforma Up MultiBeneficii, un instrument digital care permite angajaților să își aleagă propriile avantaje.
„Fiecare angajat primește lunar un buget pe care îl poate distribui liber, în funcție de nevoile și prioritățile personale”, explică Anca Decu. Gama de opțiuni este diversă – de la Up Dejun, Up Vacanță sau Up Cultură, până la asigurări medicale, consiliere psihologică, abonamente de fitness sau servicii de curățenie.
Platforma este gândită ca să răspundă nevoilor generaționale: Baby Boomers sunt mai interesați de pensii și asigurări, Millennials preferă nutriția și sportul, iar Gen Z se orientează spre aplicații de wellbeing digital sau soluții care economisesc timp.
Date, transparență și impact asupra retenției
Up România folosește un sistem integrat de date pentru urmărirea eficienței politicilor de flexibilitate.
„Platforma oferă rapoarte în timp real care ne arată rata de utilizare a bugetului, preferințele angajaților și corelăm aceste date cu scorul Employee Net Promoter Score”, precizează Anca Decu. Aceste informații sunt apoi puse în relație cu indicatorii de retenție, rata de turnover și durata medie a angajării.
Presiunea rezultatelor în medii flexibile
Într-un mediu în continuă schimbare, presiunea performanței poate fi o sursă de stres. Tocmai de aceea, Up România susține un ritm de lucru sănătos, cu focus pe wellbeing și învățare.
„Încurajăm adoptarea unor ritmuri echilibrate și oferim angajaților acces rapid la resurse de wellbeing precum Up Cultură, sesiuni de mindfulness sau o rețea socială de învățare”, explică Anca Decu. Managerii sunt sprijiniți prin workshop-uri dedicate deciziilor în ambiguitate, iar transparența în comunicare este o regulă de bază.
CEO+HR Roundtable – 18 iunie
Evenimentul CEO+HR Roundtable oferă participanților oportunitatea de a afla direct de la liderii din business și HR:
- Ce modele de muncă funcționează cu adevărat în 2025
- Cum se acordă și personalizează beneficiile angajaților
- Care sunt implicațiile legale ale muncii flexibile
- Cum influențează flexibilitatea indicatorii de retenție
- Cum sunt susținute echipele în contextul presiunii rezultatelor
Speakeri CEO + HR:
- Daniel Tudose, Country Manager și Ioana Neacsu, Head of People, Ericsson România
- Eliza Irimia, EMEA CFO și Andreea Maria Miron, EMEA People & Culture Director, Stefanini
- Elena Pap, Director Europa Up Group și Anca Decu People & Culture Director, Up Romania
- Monalisa Ungureanu – CEO și Mirela Mateiasi – HR Director, Agrii
- Luiza Muller, HR Director Orange
Moderator: Adelina Mihai, jurnalist și publisher al Revistei CARIERE
Evenimentul promite un dialog autentic despre viitorul muncii, un viitor în care flexibilitatea nu mai este doar un avantaj competitiv, ci o necesitate strategică.
Foto: Up Romania