Cristian Popescu: HR-ul trebuie să fie bine ancorat în business

Nora Dobre (Temenos), Mugur Tolici (Banca Națională a României), Simona Podgoreanu (KPMG) și Cristian Popescu (KPMG) sunt liderii din HR care au revenit în sala de clasă pentru a pregăti viitoarea generație de specialiști. Datorită lor, studenții au ocazia să învețe de la practicieni principiile de bază în HR, cu studii de caz din companii din România și adecvate vremurilor noastre.
Astăzi vorbim cu și despre Cristian Popescu
Cristian Popescu este Director de Resurse Umane la PRO TV și are o experiență vastă în gestionarea talentului, dezvoltarea organizațională și strategii HR. Pe lângă rolul său executiv, este și lector universitar la Universitatea București, unde predă cursuri de Consultanță organizațională în cadrul programului de masterat în Sănătate Organizațională și Performanța Resursei Umane. Prin activitatea sa, îmbină expertiza practică cu viziunea academică, contribuind la formarea noii generații de profesioniști HR din România.
Cristian Popescu a pășit în mediul academic la invitația unui cadru didactic, cu care colabora în domeniul evaluărilor psihometrice utilizate în recrutare și dezvoltarea angajaților. În acel moment, se lansa un nou program de master la Universitatea București, iar organizatorii au dorit să includă o perspectivă practică, complementară teoriei. A văzut această invitație ca pe o oportunitate de a sprijini un domeniu esențial – educația – pe care îl consideră fundamental pentru progresul societății. Astfel, a creat un curs și a început să predea.
CITEȘTE ȘI: Mugur Tolici: Educația este un bun exercițiu de „fitness” mental
Cea mai mare satisfacție a sa este să vadă că studenții își însușesc cunoștințele într-un mod aplicabil. Momentele în care, în cadrul discuțiilor sau proiectelor, observă că aceștia folosesc corect conceptele predate sunt definitorii pentru motivația sa.
Mai mult, primirea de feedback din partea studenților la finalul unui semestru este o sursă de bucurie. Nu consideră acest lucru ca pe un gest automat, ci ca pe o apreciere autentică a valorii adăugate prin cursurile sale.
Crede că sunt tot mai multe exemple de succes de organizații care reușesc să creeze parteneriate de succes cu instituții de învățământ la diferite niveluri. Pro TV, de exemplu, colaborează cu o universitate pentru a crea un program de master, care îmbină teoria cu practica și reunește profesioniști din industrie cu cadre didactice deschise la inovație.
Cristian Popescu privește cu optimism viitorul HR-ului din România. Standardele din industrie sunt…
Continuarea materialului o găsiți pe site-ul revistei HR Manager.
Foto: ID 363670192 © Dimitar Gorgev | Dreamstime.com