Cum se comportă “profesionistul” în era social media?

În timp ce în mediul online se acumulau rapid şi masiv reacţiile de dezamăgire şi revoltă, Fundaţia Komen a aşteptat aproape 24 de ore până să posteze ceva pe pagina sa de Facebook sau pe Twitter, iar CEO-ului fundaţiei, Nancy Brinker, i-au trebuit trei zile ca să răspundă, printr-o declaraţie înregistrată pe video.

Lipsa de reacţie a fundaţiei Komen a contrastat puternic cu răspunsul foarte proactiv al Planned Parenthood. Organizaţia a răspuns imediat, folosind o varietate de canale de comunicare. Această întâmplare subliniază diferenţa dintre stilul de management de-sus-în-jos comandă-şi-control al lui Brinker şi stilul de reacţie al CEO-ului Planned Parenthood, Cecile Richards, care a adoptat cu entuziasm social media. Richards este o utilizatoare ferventă a Facebook şi Twitter şi îşi încurajează angajaţii să fie prezenţi pe reţelele de socializare şi să se exprime în stilul lor personal. Aşa cum mi-a spus acum doi ani, „din prima zi, am spus ca social media va avea mare priză la public şi că mă voi implica personal ca să mă asigur că avem tot ajutorul necesar ca să folosim reţelele de socializare“.

Conform unui sondaj făcut de Booz & Company/Buddy Media în peste 100 de companii mari şi dat publicităţii în octombrie anul trecut, doar o treime din companii au un manager de nivel „senior executive“ care să fie responsabil de supervizarea reţelelor de socializare. Şi doar 38% au spus că social media este un subiect aflat pe agenda CEO-ului – chiar dacă Facebook se apropie de pragul de 1 miliard de utilizatori.

Din 2005, am vorbit cu mii de directori executivi din corporaţii, agenţii guvernamentale şi organizaţii non-profit despre faptul că nu se simt în largul lor când folosesc social media în scopuri legate de business. Dar problema lor nu este să afle pe ce butoane să apese. Adevărata problemă este că utilizarea social media le contrazice prejudecăţile despre ce anume înseamnă să fii „un profesionist“. Definiţia comportamentului profesional este un set imuabil de comportamente, pe care ni le-am format la începutul carierei.

Pentru majoritatea oamenilor trecuţi de 40 de ani, asta înseamnă să porţi un fel de costum sau uniformă, să vorbeşti într-un limbaj anume, să porţi o servietă (sau, mai recent, un Blackberry sau iPhone) şi poate, lucrul cel mai important, să îţi păstrezi viaţa personală numai pentru tine. Cei din Generaţia Mileniului – un grup în care sunt incluşi tinerii aflaţi spre sfârşitul adolescenţei până la cei trecuţi un pic de 30 de ani – au o noţiune cu totul diferită despre ce înseamnă să te prezinţi în lume. Imensa prăpastie organizaţională dintre cei din Generaţia Y şi Generaţia X şi Baby Boomers este o problemă mai puţin tehnologică, cât mai degrabă psihologică, şi se manifestă în utilizarea reţelelor de socializare.

Generaţiile mai în vârstă văd în social media o ameninţare pentru comportamentul profesionist şi îşi exprimă atitudinea cam aşa:

• Vom devia de la mesajul oficial dacă organizaţia noastră nu foloseşte o voce instituţională.
• O să fiu atacat acolo de troli/ciudaţi/alţi nebuni.
• Nu se poate să „ieşim“ cu postări pe blog şi cu tweet-uri care au greşeli de scriere.
• Nu putem să facem publice planurile şi ideile înainte de a fi verificate complet în interiorul organizaţiei.

Aceste griji sunt de înţeles într-o lume mediatică fixată pe „te-am prins“, în care fiecare pas greşit e imediat uploadat şi primeşte „Like“uri şi tweet-uri din orice colţ al lumii. Numai că, aşa cum arată incidentul Komen, dacă te ascunzi în spatele zidurilor înalte şi şanţurilor adânci, acesta nu e un răspuns. Aşa cum scrie Charlene Li în cartea „Open Leadership“, „problema nu este dacă vei fi transparent, autentic şi real ci, mai degrabă, cât de mult eşti dispus să slăbeşti controlul şi să fii deschis în faţa noilor tehnologii“.

Reţelele de socializare le dau oamenilor posibilitatea de a fi ei înşişi în cel mai bun mod posibil: oneşti, deschişi, supuşi greşelii, haioşi şi conectaţi. Numai că prea mulţi oameni şi prea multe organizaţii fac încă tot ce pot ca să imite nişte automate. Organizaţia ta, reputaţia, logo-ul şi angajaţii sunt entităţi vii, care respiră şi trebuie „să iasă în lume“ ca să poată funcţiona eficient.

Allison Fine studiază impactul social media asupra organizaţiilor şi oamenilor şi scrie articole pe această temă. Este co-autorul cărţii ”The Networked Nonprofit''.