OverTime and UnderLiving – manifest pentru abolirea eroicei ipocrizii a workaholismului eficace

Oare să fie vreun sarcastic accident faptul că importatul cuvânt "Workaholism", conține în corpul său, sugestivul termen "holism"? Ironie morfologică? Dacă ar fi o melodie, s-ar fredona "dimineața ne-om loga / până noaptea s-o lăsa / în birouri om …presta". Știți exact despre ce vorbesc. Mulți dintre voi-noi. Despre tradiționala și ne-homo-sapiens-a zi de birou de 10-12 ore a amploaiatului român, în general corporatist (dar nu numai) de regulă de-mijloc-manager sau de-mijloc-către-mai-înalt-manager.

OK, să descriu evoluția maladiei. În calitate de uneori-pacient / alteori-terapeut de serviciu. La început, într-o stare de relativă sănătate mentală , omul amploaiat s-ar ridica din jilțul job-ului său pe la 5- 5.30 (PM !!!!), ok 6, na hai să zicem 6 și 20, bine? și ar avansa rectiliniu-uniform în direcția ușii companiei (cea pe care se iese). În mediile contaminate însă, se instalează foarte rapid primele simptome, apoi boala se agravează galopant, traversând urmatoarele stadii (în paranteză sunt citate culese de la pacienți grav-afectați).

Stadiul 0: faza pre-clinică – citat "aș pleca, dar stau să demonstrez (să vadă ăștia că-s dedicat, implicat, motivat, entuziasmat,….at,….at)"

Stadiul 1: "aș pleca – dar nu prea mă mai lasă ăștia, s-au obișnuit cu mine pe aici (iaca, îmi bagă ședinte "autlucuite" de la 6-7 PM, rapoarte urgente de făcut pe înserat, emailuri la ceas de vecernie, "fidbecuri" la ceas de amurg, excel-uri sau "teleconf"-uri la lumina lunii, ș.a.m.d)

Stadiul 2: semne clare de confuzie – "cred că aș pleca, dar am început să mă obișnuiesc! (Pai, nu așa fac toți? Nu așa te remarcă ăștia p-aici? Nu așa promovezi? Nu asta-i….CARIERĂ?)"

Stadiul 3: cronicizare avansată, forma maligna – "Nu aș mai pleca, aici e rostul meu, aici e viața mea și gata! (Păi nu așa e normal să fie? Nu așa e peste tot? Cum altfel ar putea fi?")

Stadiul 4: letal – "Să plec? Eu? Unde să plec? De ce să plec? Ca să..…ce? Nu plec dom’le niciunde!"

Stadiul 5: contagios și genocidal (aici, ca urmare a parcurgerii conștiincioase a stadiilor 0-4 te făcura ăștia șef deja): "Bă’ subordonaților, voi unde plecați, dom’le? La ora asta?"

…The end.

Tratament intensiv (și utopic, cred): politici HR de avangardă, menite să destabilizeze și năucească toată populația viral-bacteriană a maladiei! De tipul:

• Cetățeanul angajat care nu a parcurs mai mult de 90 de pagini de lectura obligatorie în ultimele 3 luni (altceva decât documentație "i-ar-pi"), va fi consemnat disciplinar într-o bibliotecă, în timpul programului de lucru, cu extemporale periodice din lectura parcursă.
• Angajatul-părinte care lipsește de la două ședințe cu părinții și de la trei serbări ale copiilor pierde scurt bonusul de performanță anual.
• Personalul care în ultimele 6 luni nu a reușit să frecventeze: minim 12 după-amiezi liniștite în familie –și/sau- minim 2 concerte de suflet –și/sau- minim 2 piese de teatru –și/sau- minim 1 (una) excursie în aer liber –și/sau- minim 4 șezatori cu "prieteni-vechi-de-o-viață-pe-care-nu-i-am-văzut-de-2-ani" –și/sau- minim 10 sesiuni intensiv-sportive –și/ sau….mai zic?….va fi exclus (cu huiduieli) din populația "high potentials" a companiei, fără șanse de avansare rapidă.
• Angajaților care privesc zilnic apusul soarelui prin fereastra companiei, li se interzice dreptul de a intra în posesia unui certificat de căsătorie sau accesul într-o maternitate în calitate de beneficiar. La ce le-ar folosi?
• Angajaților care emit mail-uri dupa ora 21, în weekend, noaptea, în cascada, în tranșa, etc. li se confiscă tehnica de calcul din dotare și vor purta 6 luni un tricou cu inscripția "îmi cer scuze, oameni buni, îmi cer mii de scuze!"

………

Să continuăm cu manualul de noi proceduri? Sunt sigur că veți găsi altele și mai eficiente!

Ok, să admitem, există niște excepții (cu simptome asemanatoare, dar consecințe benefice… o vreme), citez :

– "Trag tare o perioadă că vreau să învăț" – bingo! Admitem.

– "Sting becul în firma că îmi place muuult ce fac acum, e pasionant"- merge … un timp.

– "E un proiect important, e o situație de criză, e o perioadă de vârf, e doar închiderea de lună, e doar săptămâna-luna asta, etc, etc" – în limite rezonabile, cumpărăm și asta.

În rest, cred că e bine să mai dăm odata de podea cu toate miturile tembele ale începutului de mileniu mioritic-workaholist:

1. NU, oamenii care lucrează mai mult NU lucrează mai bine! Cu mintea îmbâcsită de dead-line-uri, cu sinapsele măcelarite de stres, cu tensiunea arterială în tavan, fără să-ți reîncarci sistematic și consistent bateriile sufletesti și spirituale, NU vei fi în nici un caz vreun monument sublim al eficacității.
2. NU, oamenii care înserează (înnoptează?) în companie nu fac asta (neapărat) din loialitate, devotament, implicare, entuziasm, hărnicie, responsabilitate ci (de foarte multe ori) dintr-o înerție toxică, din îmbrățișarea unui pattern comportamental păgubos, care generează multă sărăcie în scenariul unei vieți cu adevărat împlinite, goliciune sufletească, criză de identitate, deficit de armonie, respirație grea, ostenită, neautentică.
3. NU, a investi 10-12 ore pe zi doar în muncă nu generează inovație, prospețime, optimizări spectaculoase, strategii revoluționare, "breakthrough"-uri, ci, de cele mai multe ori, letargie, frustrare, anxietate, forme fără fond, imaginație stearpă și disfuncționalități cronice. Și încă ceva, nu cred deloc că sunt 12 ore dedicate doar muncii, e iluzoriu, o mare parte din intervalul ăsta de timp e pierdere curată de vreme, dezbateri sterile, bătut apa în piuă cu metoda, desfășurări politice alterante (și aberante), conflicte stupide, ședințe cronofage care mustesc de ego-masaj și redundanță, rapoarte excesive (solicitate din nevoia inferioară de control securizant), proceduri anacronice și cu mică valoare-adaugată (dar de mare travaliu), non-eficientă în formă pură. Cum zice Covey, o halcă enormă de cadran 4!

Să ne-nțelegem. Votez din toată inima pentru 8 ore de muncă, fie 9 (și uneori 10) făcute cu responsabilitate, pricepere, pasiune, efort, energie, perseverență, entuziasm, dedicare. Dar viața înseamnă mii de alte lucruri în afară de asta. Lucruri superbe! Pe care, dacă nu le investești în economia existenței tale, dacă nu le cauți, dacă nu le aduni, sufletul tău va suna a gol, ca atunci când lovești cu degetul o damigeană prăfuită și spartă. Liderul providențial al acestui început de mileniu este cel care își alungă efectiv (pe la 5, aș zice eu) oamenii înspre casă. Înspre viață, de fapt.

Și aș mai scrie, că-s pornit…dar…uau…e trecut de 6…sunt încă la birou…afară e soare….am tăiat-o, oameni buni, în clipa asta !!

Răzvan Ogircin este Managing Partner AIMS România și Trainer Dale Carnegie Training