De ce liderii din HR și IT nu cad de acord asupra rolului strategic al recrutării | STUDIU

O ruptură de perspectivă în interiorul echipelor de conducere ale companiilor este scoasă la iveală de un nou raport publicat de iCIMS. Deși liderii din HR susțin tot mai mult că atragerea de talente este o prioritate strategică, partenerii lor din IT nu par să împărtășească aceeași viziune.
88% dintre directorii de resurse umane din Statele Unite consideră că joacă un rol activ în transformarea strategică a organizațiilor din care fac parte. În schimb, doar 27% dintre CIO-uri sunt de acord cu această afirmație, se arată în raportul State of the CHRO 2025, citat de prnewswire.com.
În timp ce 75% dintre liderii HR spun că vor crește investițiile în atragerea de talente în 2025, și 85% consideră că tehnologia dedicată recrutării este mai importantă acum decât acum doi ani, lipsa de aliniere cu echipele IT poate compromite aceste eforturi, potrivit sursei citate.
Lipsa unei strategii comune
Deși 89% dintre CIO-uri sunt de acord că parteneriatul cu HR-ul este esențial pentru atragerea talentelor potrivite, în practică, acest parteneriat e fragil. Printre barierele identificate se numără lipsa de înțelegere reciprocă a capabilităților tehnologice, diferențele de priorități și limitările bugetare.
Aproape jumătate dintre CIO chestionați au menționat lipsa unei strategii comune drept principal obstacol în colaborarea cu HR-ul.
Raportul sugerează că, pentru depășirea acestei dificultăți, IT-ul ar trebui să recunoască mai clar cât de mult se aliniază, de fapt, prioritățile sale cu cele ale HR-ului. Altfel spus, în loc să funcționeze în paralel, cele două roluri trebuie să fuzioneze.
Transformarea recrutării
Un alt punct evidențiat în raport este tranziția HR-ului către un rol de consilier strategic. Deși 90% dintre liderii HR anticipau această schimbare încă de anul trecut, doar o treime spun că organizația lor consideră recrutarea o funcție strategică.
Între timp, AI-ul devine simultan o oportunitate și un factor de presiune. 22% dintre CHRO plasează AI-ul în topul priorităților pentru recrutare, dar îl menționează și ca sursă de anxietate.
CITEȘTE ȘI: 1 din 4 angajați români ia în calcul schimbarea jobului în următoarele 3 luni | STUDIU
Foto: ID 134190091 © Designer491 | Dreamstime.com