Ești un lider bun sau rău?
Următoarele cinci afirmații sunt un semn sigur că managementul este ineficient și pot avea efecte nu tocmai de dorit asupra membrilor unei echipe.
„Acest loc se destramă fără mine”
Unii manageri cred în mod eronat că imediat ce pleacă în concediu locul de muncă se prăbușește fără ei. De fapt, când o persoană nu-și poate lua timp liber, este o demonstrație de slabe abilități de management. Managerii buni își deleagă responsabilitățile celorlați colegi din echipă și le induc ideea de responsabilitate. Tot ei se asigură că există planuri de succesiune în lucru.
„Acesta este modul în care am făcut lucrurile întotdeauna”
Independent de tradiţia din fiecare companie, liderii ar trebui să îmbrățișeze schimbarea și să caute noi modalități de a face lucrurile. Managerii ineficienți se tem de schimbare, iar această declarație indică în mod clar că persoana care a făcut-o justifică acțiunile sale fără a se gândi la noi oportunități. Liderii adevărați sunt deschiși în a învăța care sunt rețetele care funcționează, mai ales de la oamenii din prima linie.
„Dacă ar fi după mine, lucrurile s-ar schimba”
Cel mai adesea, managerii care nu vor să-și asume responsabilitatea deciziilor care afectează o companie întreagă încearcă să dea vina pe conducere. Concret, nu vor să-și asume nicio decizie controversată și spun că, dacă ar fi ei la conducere, cu singuranță ar face lucrurile altfel. Când un manager dă vina pe altcineva pentru o greșeală pe care a făcut-o el, atmosfera de la locul de muncă începe să devină una toxică. Managerii buni ar trebui să poată explica întotdeauna deciziile lor, să comunice deschis cu membrii echipei, dar și să fie fermi în acțiunile lor. Atunci când comunică eficient ceea ce vor să facă și își asumă deciziile pe care le iau, liderii nu au cum să nu fie urmați.
„Trebuie să vă cunoaşteţi priorităţile”
Managerii ineficienți vor încerca de multe ori să convingă oamenii să facă lucruri jucându-se cu emoțiile lor. Uneori, evită să ia deciziile grele. În fața incertitudini, liderii ar trebui să ia o decizie sau să ofere un sfat, nu să lase toată munca pe seama angajaților. Oamenii trebuie să-și gestioneze sarcinile de zi cu zi, dar au nevoie de îndrumare și sprijin din partea managerilor.
„Ești norocos că ai un loc de muncă”
Unii ar putea crede că sunt norocoși că au un loc de muncă, în special atunci când o companie se luptă pentru a-și atinge obiectivele sau este în declin, dar este dăunător pentru un manager să le spună toate astea oamenilor săi. Managerii care nu știu să-și motiveze oamenii nu au un alt argument în afară de autoritate în fața oamenilor pe care îi conduc. Managerii buni știu că echipele motivate muncesc din greu și obțin rezultate bune, dacă ei nu încearcă să le intimideze.
Cuvintele unui manager sunt la fel de importante ca acțiunile sale și există câteva afirmații înspăimântătoare care indică un stil de management ineficient. Acest lucru duce la o problemă majoră în ceea ce privește dezvoltarea unui departament. Vestea bună e că schimbarea este posibilă. Poți oricând să-ți cauți un model de management care să te aducă mult mai aproape de oamenii tăi.